UN PROIECT CONTROVERSAT – MIRAJUL OLTULUI

In urma alegerilor locale din iunie 2012, in Calimanesti a avut loc o schimbare administrativa atat la nivel de primarie cat si de consiliu local. Altfel fiind spus, primaria a fost castigata de catre Florinel Constantinescu iar consiliul este alcatuit din 8 consilieri USL, 6 PDL si 1 UNPR.

Asa cum am reiterat de fiecare data, mai ales in campania electorala, fiecare fost primar a avut viziunea sa asupra dezvoltarii economice a orasului si una peste alta a adus si un plus de valoare prin proiectele pe care acestia le-au sustinut.

Chiar daca , personal am fost un contracandidat, am apreciat intotdeauna lucrurile pozitive, ale fostului primar si am sanctionat pe cele negative, asa cum o sa procedez in continuare si cu actualul edil.

Unul dintre lucrurile pozitive este chiar proiectul  proiectul „Mirajul Oltului” care urmăreşte reabilitarea şi dezvoltarea infrastructurii turistice a staţiunii, respectiv parcul acvatic şi centrul de relaxare Călimăneşti, parcul de agrement şi sport Jiblea, Călimăneşti, care prevăd, printre altele, construcţia mai multor piscine. Prin acest proiect se urmăreşte realizarea lucrărilor de reabilitare şi dezvoltare a infrastructurii turistice a staţiunii Călimăneşti-Căciulata. Investiţiile în infrastructura de turism duc la îmbunătăţirea şi diversificarea ofertei turistice, creşterea atractivităţii ariei cu potenţial balnear natural şi a numărului mediu de turişti. Astfel se va realiza construirea şi dotarea pentru Parcul acvatic şi centrul de relaxare Călimăneşti, precum şi Parcul de agrement şi sport Jiblea, Călimăneşti. Parcul acvatic şi centrul de relaxare Călimăneşti va fi amplasat în zona centrală a staţiunii Călimăneşti-Căciulata, pe malul drept al răului Olt.

Clădirea va avea demisol, parter şi etaj, cu vestiare separate pe sexe, saună, masaj, piscină adulţi, piscină copii, sală fitness, grupuri sanitare etc. Amenajările exterioare prevăd o piscină pentru adulţi, o alta cu apă termală, piscină pentru copii, tobogane de apă, vestiare cu duşuri şi grup sanitar, birouri administrative, cameră de pompe, anexe depozitari şezlonguri, vestiar personal cu duş şi grup sanitar şi parcare. Parcul de agrement şi sport Jiblea, Călimăneşti va fi amplasat în zona stadionului, lângă DN 7 varianta ocolitoare a oraşului Călimăneşti. Se vor amenaja: alei şi drumuri carosabile, alei pietonale, pistă de role, două terenuri de sport sintetice, casă de bilete, cabină poarta, cabină vestiare şi toalete ecologice, debarcader ponton pentru agrement şi loc de joacă pentru copii.

Dar, din pacate, actualul primar inca analizeaza daca va mai continua, sau nu, acest proiect.

Domnule primar, NU RENUNTATI  la un proiect care se afla in faza avansata si care ar aduce un plus valoare acestui oras. Stim ca nu sunt bani pentru cofinantare, dar haideti sa identificam solutii ! Avem nevoie de acest proiect care va revigora aşa cum trebuie turismul la Călimăneşti, iar vizitatorii vor avea astfel mai multe posibilităţi de recreere, fiind cunoscut faptul că mulţi dintre cei care aleg staţiunea Călimăneşti pentru a-şi petrece timpul liber sunt încântaţi de băile cu apă termală, care se pot face pe parcursul întregului an.

Continuati acest proiect, continuati si proiectul de canalizare, nu sa renuntati cu atata usurinta, asa cum ati renuntat la asfaltarea drumului din Jiblea-Noua, astefl incat sa putem vorbi si de lucruri pozitive si benefice cetatenilor acestui oras.

Luati decizia corecta !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s