Buna ziua,
O noua zi, o noua saptamana, o noua primavara care ne gaseste, pe an ce trece, mai saraci, mai tristi, mai necajiti si impovarati de biruri care mai de care. Am fi avut pretentia sa putem schita macar un zambet timid, dar….din pacate nu avem motive si ramanem in continuare dezamagiti de situatia actuala si de faptul ca dupa 23 de ani de tranzitie, o ducem tot mai rau.
Dar revenind la activitatea noastra in plan local, stiti foarte bine ca in fiecare zi de Luni intre orele 10,00-12,00, personal tin audiente ale consilierului local, asa cum prevede legea si asa cum am promis alegatorilor.
Insa de aceasta data nu am avut parte de audiente cu probleme. A fost una singura, o persoana foarte revoltata si pe buna dreptate, care nu mai suporta modul in care administratia publica locala isi face datoria fata de cetatenii acestui oras. Nu mai suporta pentru ca de-a lungul a 10 ani de cand a venit in Calimanesti si a investit intr-o societate comerciala, observa cum putin cate putin, resursele financiare scad, cheltuielile cresc iar veniturile sunt din ce in ce mai mici.
Nu mai suporta pentru ca si-a dat seama ca administratia locala nu face nimic pentru a incuraja firmele mici si mijlocii. Administratia Publica Locala nu are o STRATEGIE DE DEZVOLTARE economica a acestui oras, lasand mediul privat sa se descurce fiecare cum poate.
M-am simtit neputincios in fata domnului care a simtit poate nevoia sa-si descarce amarul si nu am avut sa-i dau multe raspunsuri pentru ca si eu precum multi altii din acest oras, ne regasim in aceeasi situatie.
Ceea ce am putut sa-i raspund, a fost rugamintea sa mearga in audienta la actualul primar si sa-i spuna in aceleasi cuvinte ceea ce mi-a spus si mie.
Pe de alta parte, primarul tocmai s-a intors din Grecia de la un congres pe teme de agricultura, unde a fost insotit de o delegatie compusa din 33 de specialisti. Probabil ca in urma acestei deplasari exista speranta implementarii vreunei strategii inspirate de la vecinii nostri. De la 33 de specialisti, numai cate o solutie de fiecare, avem 33 de solutii pentru a fi implementate in orasul Calimanesti. Dar poate eu ma insel si au identificat mai multe, ceea ce ar fi spre binele tuturor !
Tocmai din aceste motive, am alaturat mai jos si discursul primarului la acest eveniment.