CE TREBUIE SA STITI DESPRE SCHIMBARILE LA A.N.A.F.

Aproximativ 2.000 de angajaţi ai ANAF primesc în această săptămână preavize pentru concediere. Mulţi dintre ei îşi vor putea găsi un loc de muncă la noua instituţie din cadrul Fiscului, numită Direcţia Generală Antifraudă Fiscală.

Proaspăta instituţie, supranumită recent de premierul Victor Ponta drept un “DNA al Fiscului”, va avea aproximativ 2.000 de angajaţi, care vor proveni în principal de la Garda Financiară, Poliţie, dar şi din Direcţia Vămilor. Pentru a ajunge aici însă, funcţionarii vor trebui să treacă probele unui examen, ce va presupune inclusiv un test de integritate. Inspectorii Antifraudă vor fi dotaţi cu „pistol, muniţie de război, spray paralizant, electroşocuri”.

Potrivit ANAF, în termen de şapte zile, lista posturilor vacante va fi definitivată şi publicată la sediile unităţilor fiscale teritoriale ale ANAF şi postată pe site-ul instituţiei.

Măsurile fac parte din procesul de reorganizare a ANAF, în cadrul căruia numărul de posturi de la Fisc rămâne acelaşi, structura organizatorică devenind însă “mai flexibilă”, după cum au dat asigurări reprezentanţii ANAF.

De fapt, în noua structură, Fiscul va avea mai mult cu fix 331 persoane decât numărul de angajaţi de dinainte de reorganizare, de 26.769 de persoane.

Deocamdată, noua instituţie are doar şef, nu şi angajaţi, care vor fi angajaţi în urma unui concurs. Premierul Ponta l-a numit recent pe şeful Direcţiei Antifraudă – în persoana lui Romeo- Florin Nicolae – cu rang de subsecretar de stat, şi care este şi vicepreşedinte ANAF.

Totodată, Executivul a stabilit la finele lunii iulie oraşele unde vor funcţiona sediile celor opt structuri regionale antifraudă. Ele coincid cu fiefurile unora dintre cei mai importanţi baroni din USL – Mazăre, Dragnea, Iohannis, Ruşanu. De remarcat că pentru Oltenia, “capitala” antifraudă va funcţiona la Târgu Jiu, unde premierul Ponta a câştigat mandatul de parlamentar.

Ce este Direcţia Antifraudă

Ceea ce primul-ministru doreşte să devină un “DNA al Fiscului” va funcţiona în cadrul ANAF şi va avea atribuţii de prevenire, descoperire şi combatere a actelor şi faptelor de evaziune fiscală şi fraudă fiscală şi vamală.

La nivel regional, Direcţia Antifraudă va avea opt direcţii regionale antifraudă fiscală, conduse de inspectori generali adjuncţi antifraudă.

Instituţia este coordonată de un vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, şi condusă de un inspector general antifraudă – ambii numiţi prin decizie a primului-ministru.

Angajaţii noii structuri vor avea uniforme speciale

Angajaţii vor purta veste de protecţie fluorescent-reflectorizante, pe fond de culoare roşie, pe care scrie ANAF ANTIFRAUDĂ. Autovehiculele noii instituţii vor avea şi ele însemne distinctive.

Direcţia generală antifraudă fiscală va dispune de 490 de autoturisme operative pentru acţiunile de prevenire şi combatere a faptelor de evaziune fiscală, fraudă fiscală şi vamală. Maşinile vor avea mijloace de semnalizare luminoasă şi sonoră. Consumul maxim de carburant pentru acesteautovehicule este de 500 de litri pe lună.

 

 

În plus, Direcţia Antifraudă va mai avea şi 240 de de autovehicule de transport de marfă, precum şi două ambarcaţiuni fluviale (una de 4 locuri şi una de 8/10 locuri plus echipaj).

Armament pentru apărare şi telefon mobil gratuit

Personalul Agenţiei care ocupă funcţii publice de inspector antifraudă va purta în timpul serviciului, uniformă, însemne distinctive, ecusoane şi, după caz, armament şi alte mijloace tehnice utilizate ca mijloc individual de apărare, protecţie şi comunicare, care se atribuie gratuit.

Cum vor arăta uniformele inspectorilor antifraudă:

“Armamentul, uniforma şi celelalte dotări prevăzute de prezenta hotărâre pot fi utilizate numai în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, în condiţiile prevăzute în regulamentul de organizare şi funcţionare. În anumite situaţii, în realizarea atribuţiilor de serviciu, inspectorii antifraudă pot îmbrăca ţinuta civilă”, se arată in HG 520/2013.

 

Modelul legitimaţiei de control:

Lista echipamentelor de apărare: pistol, muniţie de război, spray paralizant, electroşocuri

Lista mijloacelor tehnice, a echipamentelor de autoapărare, de protecţie şi a altor mijloace speciale de dotare cuprinde arme de foc şi mijloace individuale de autoapărare ( arme de foc: 1. armament de serviciu: pistol cu un încărcător; câte o bucată pentru fiecare inspector antifraudă; 2. toc din piele pentru pistol; 3. muniţie de război pentru fiecare încărcător de pistol pentru fiecare şedinţă de tragere, precum şi în cazul unor acţiuni speciale), precum şi mijloace individuale de autoapărare ( butelie cu gaz (spray) paralizant cu portbutelie pentru centură pentru dotarea fiecărui inspector antifraudă), precum şi electroşocuri (maximum 500 de bucăţi de pistoale/bastoane, pentru dotarea inspectorilor antifraudă), se arată în HG 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

Sediile structurilor regionale antifraudă, in fiefurile celor mai importanţi ideri USL

Oficial, sediile regionale ale Direcţiei Antifraudă au fost alese în funcţie de cât de ridicat este riscul de evaziune fiscală în acele oraşe sau in zone limitrofe frontierelor, fiind stabilite în următoarele oraşe: Constanţa, Alexandria, Târgu-Jiu, Deva, Oradea, Sibiu, Bucureşti, Suceava.

De remarcat că localităţile unde au fost stabilite noile sedii ale structurilor regionale antifraudă coincid cu fiefurile unor importanţi lideri USL: Radu Mazăre – la Constanţa, Liviu Dragnea- Teleorman, Klaus Iohannis – Sibiu, Dan Radu Ruşanu – parlamentar de Hunedoara. Suceava este tot un fief controlat de PSD, în timp ce Oradea, „aparţine” PNL-ului, iar premierul Victor Ponta este parlamentar de Târgu Jiu.

Direcţiile generale regionale ale finanţelor publice:

(clic pe imagine pentru a mări)

Sebastian Oprescu, preşedintele Sindicatului Funcţionarilor Publici, este de părere că ar fi fost mai bine ca sediile structurilor regionale antifraudă să fi fost în aceleaşi oraşe unde au fost stabilite şi noile sedii regionale ale direcţiilor fiscale. Oraşele in care isi vor avea sediul directiile generale regionale ale finanţelor publice sunt: Iaşi, Galati, Ploieşti, Craiova, Timişoara, Cluj-Napoca, Bra;ov, Bucureşti. “A fost o decizie politică, pentru a satisface interesele politice”, comentează Oprescu.

Ce fac cei ce primesc preavize

Direcţia Antifraudă va avea 2.000 de angajaţi, a declarat pentru gândul Sebastian Oprescu, preşedintele Sindicatului Funcţionarilor Publici.

Pentru a deveni angajat al Direcţiei Antifraudă, cei interesaţi trebuie să treacă probele unui examen.

“Testarea are mai multe forme. Este un test de integritate, un examen oral şi unul scris. Nu cred în testul cu poligraful. Testul cu poligraful se poate face atunci când există dubii concrede in ce priveşte o anumită persoană. Testul cu poligraful nu funcţionează la nivelul procedurii de recrutare a funcţionarilor publici”, a spus Oprescu.

Practic, funcţionarii ANAF vor fi mutaţi dintr-un loc în altul, unii, mai norocoşi, în acelaşi judeţ, alţii – în judeţe unde va fi nevoie.

“De exemplu, dacă pentru un post se vor inscrie 3 persoane, cei 2 care vor pica examentul vor fi incluşi automat în corpul de rezervă al funcţionarilor publici. Corpul are rolul de a redistribui funcţionarii publici, funcţionând la fel ca şi ANOFM, în cazul şomerilor”, ne-a explicat Oprescu.

ANAF a confirmat luni că o parte dintre funcţionarii ANAF vor primi preavize, dar fără să precizeze numărul lor.

“Astfel, o parte dintre funcţionarii publici vor primi preavize şi vor avea posibilitatea să opteze, în cadrul numărului total de posturi invocat, în funcţie de pregătirea fiecăruia, pentru ocuparea unuia dintre posturile alocate activităţilor deficitare (Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, Direcţia Generală pentru Administrarea Marilor Contribuabili, inspecţie fiscală, IT, juridic, executare silită, etc)”, arată ANAF, într-un comunicat.

Sindicaliştii spun însă că au apărut şi primele probleme. „Nu au apărut condiţiile de înscriere la concurs la Direcţia Antifraudă, nu se cunosc mai multe detalii precum cele referitoare la salarizare, dacă va exista sau nu normă de hrană, compensaţie pentru chirie. Sunt agenţi din poliţie, care au terminat Dreptul şi spun că dacă pleacă din Poliţie, vor să plece la mai bine. Ei vor să cunoască anumite detalii care încă nu au fost făcute publice”, a declarat pentru gândul Vasile Lincu, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor – Pro Lex. Lincu atrage atenţia că în cazul în care nu vor fi cunoscute aceste detalii şefii ANAF „s-ar putea să aibă surpriza ca la Direcţia Antifraudă să vină doar cei ce se tem să nu rămână fără un loc de muncă şi nu neapărat cei bine pregătiţi pe care ei (şefii ANAF) îi aşteaptă”.

Pe de altă parte, Lincu a declarat că în ce priveşte pe funcţionarii din domeniul vamal, eliberările din funcţii, în cadrul reorganizării ANAF, au fost făcute „netemeinic şi nelegal”. „Procedural au greşit. Deciziile de eliberare din funcţii au fost date de conducerea noii structuri, în condiţiile în care angajaţii nu au raport de subordonare cu noua structură, pentru că nu fuseseră preluaţi în noua structură. Ca exemplu, nu mă poate da afară de la primărie dacă eu nu lucrez la primărie”, a spus Lincu.

Emblema aplicabilă pe mâneca stângă a articolelor de echipament a inspectorilor Antifraudă:

Numărul de şefi scade cu 30%

Potrivit reprezentanţilor Ministerului Finanţelor, prin reorganizarea ANAF se va reduce cu circa 30 la sută numărul de funcţii de conducere, fapt care va accelera procesul decizional, concomitent cu realizarea unor economii pentru încadrarea în fondurile bugetare alocate pentru cheltuielile de personal.

În primăvara acestui an, premierul a anunţat că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Garda Financiară şi Direcţia de Control Vamal vor fi reorganizate într-o Direcţie Antifraudă, care se va ocupa ţintit de combaterea evaziunii fiscale la accize, legume-fructe şi alte produse, nu de „buticul din colţ”.

El a arătat că doreşte ca noua Direcţie Antifraudă să lucreze ca un „DNA al Fiscului” şi să aibă inclusiv competenţe de cercetare penală, sub îndrumarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată (DIICOT).

Restructurarea ANAF reprezintã o preconditie pentru implementarea „Proiectului de modernizare a administratiei fiscale”, proiect pentru care s-a semnat un acord de imprumut cu Banca Mondială în valoare de 70 de milioane de euro in data de 8 mai 2013.

(Materialul a fost preluat din presa nationala.)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s