DRUMURI FORESTIERE TRECUTE IN GESTIUNEA CONSILIULUI LOCAL CALIMANESTI

Buna ziua,

Avand in vedere interesul dumneavoastra in ceea ce priveste acest aspect, in urma numeroaselor mesaje pe care le-am primit in urma postarii rezultatului sedintei extraordinare din 16.09.2013, revin cu acest articol pentru a detalia mai exact care sunt aceste drumuri, care este scopul acestei treceri si care este temeiul legal.fdfdrtrt

La nivelul orașului  Călimănești au fost identificate o serie de drumuri forestiere aflate în domeniul public al statului și în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, după cum urmează  :

–  Drum forestier Roștea

–  Drum forestier Păușa – Stănișoara.

–  Drum forestier Căciulata

Prin trecerea  în administrarea Consiliului Local al Orașului Călimănești a drumurilor forestiere se are în vedere executarea unor lucrări de întreținere, modernizate și reabilitare a elemetelor de infrastructură prin fonduri europene care pot fi accesate de către autoritate publică locală, lucrări care au și rolul de a facilita accesul spre diferite obiective turistice  și de deservire a locuitorilor din zonă.

Imobilele ce urmează a fi transmise nu fac obiectul unor cereri de reconstituirea dreptului de proprietate  privată sau de restituire, depuse în temeiul actelor normative cu caracter special privind fondul  funciar, respectiv cele care reglementează regimul juridic al imobilelor preluate abuziv de statul român în perioada 6 martie 1945 -22 decembrie 1989.

Propunerea de trecerea a unor drumuri forestiere cu titlu gratuit din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – ROMSILVA în domeniul public al unităților administrativ – teritoriale și în administrarea consiliilor locale este în conformitate cu prevederile următoarelor acte normative :

–          Art.1 alin. 1 din legea nr. 192/2010- prin derogare de la dispozițíile  art.10 și 34 alin.(1) din Legea nr.46/2008 –Codul Silvic, cu modificările și completările ulterioare, drumurile forestiere și terenurile aferente acestora pot trece cu titlul gratuit din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – ROMSILVA în domeniul public al unităților administrativ – teritoriale și în administrarea consiliilor locale ;

–    Art.3. alin 1 din Norme Metodologice din 26.10.2010 referitoare la criteriile și modalitățile     practice de aplicare a prevederilor Legii nr. 192/2010 privind trecerea unor drumuri forestiere din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor –Romsilva în domeniul public al unităților administrativ și în administrarea consiliilor locale ale acestora, aprobate  prin Ordinul 1770/2010 – trecerea drumurilor forestiere se face la cererea consiliilor locale ale unităților administrativ teritoriale interesate.

–    Art.9 alin 1 din Legea nr.213 din 17 noiembrie 1998 privind bunurile proprietate publică            trecerea unui bun din  domeniul public al statului în domeniul public al unitățílor administrativ –teritoriale se face la cererea Consiliului Județean, respectiv a Consiliului General al Municipiului București sau a consiliului local, după caz, prin hotărâre a Guvernului.

–          Art.36. alin 2, lit.c Consiliul local exercită atribuții privind administrarea domeniului public și privat al comunei, orașului sau municipiului;

–          Art.45 alin 3 – Hotărârile privind patrimoniul se adoptă cu votul a două treimi din numărul total al consilierilor locali în funcție.

Având în vedere aceste considerente Consiliul Local a aprobat proiectul de hotărâre privind acordul pentru trecerea cu titlu gratuit a acestor drumuri forestiere și a terenurilor aferente acestora din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, în domeniul public al orașului Călimănești și în administrarea Consiliului Local Călimănești, conform anexei.

Aici puteti descarca ANEXA: TABEL DRUMURI FORESTIERE

Pentru orice alte detalii va stau la dispozitie!

Cu deosebita stima,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s