Marti 31.03.2015 Sedinta ordina a C.L. Calimanesti

Am placerea sa va  informez ca MARTI 31.03.2015, orele 16,00 va avea loc sedinta ordinara a Consiliului Local Calimanesti care va avea pe ordinea de zi urmatoarele puncte:POZA CL

  1. Raport şi proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei și a statului de funcții al aparatului de specialitate al primarului orașului Călimănești și al unităților din subordine – inițiator primarul orașului Călimănești – Florinel Constantinescu
  2. Raport şi proiect de hotărâre privind mandatarea primarului orașului Călimănești, dr.Florinel Constantinescu în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară APA VÂLCEA pentru aprobarea prețurilor și a tarifelor unice la serviciile publice de alimentare cu apă și de canalizare-epurare, furnizate de către S.C.APAVIL S.A. Vâlcea pe întreaga arie de delegare – iniţiator primarul oraşului Călimăneşti – Dr. Florinel Constantinescu.
  3. Raport şi proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului Local de implicare a publicului în elaborarea și revizuirea planurilor de urbanism și amenajare a teritoriului – iniţiator primarul oraşului Călimăneşti – Dr. Florinel Constantinescu.
  4. Raport și proiect de hotărâre privind aprobarea acordării normei de hrană personalului din cadrul Serviciului Poliția Locală din aparatul de specialitate al primarului orașului Călimănești și a Regulamentului de acordare a normei de hrană personalului din cadrul Serviciului Poliție Locală din aparatul de specialitate al primarului orașului Călimănești și al unităților din subordine – iniţiator primarul oraşului Călimăneşti – Dr. Florinel Constantinescu.
  5. Raport și proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului orașului Călimănești în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară APA VÂLCEA, pentru aprobarea cotizației aferente anului 2015 – iniţiator primarul oraşului Călimăneşti – Dr. Florinel Constantinescu.
  6. Raport și proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului orașului Călimănești în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară APA VÂLCEA, să aprobe modificarea Statutului și să semneze Actul Adițional la acesta – iniţiator primarul oraşului Călimăneşti – Dr. Florinel Constantinescu.
  7. Raport și proiect de hotărâre privind mandatarea reprezentantului orașului Călimănești în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară APA VÂLCEA, să aprobe primirea de noi membri, modificarea și completarea Actului Constitutiv și a Statutului și să semneze Actele Adiționale la acestea – iniţiator primarul oraşului Călimăneşti – Dr. Florinel Constantinescu.
  8. Raport și proiect de hotărâre privind completarea Hotărârii Consiliului Local Călimănești nr.73/16.09.2013, privind acordul pentru trecerea cu titlu gratuit a unor drumuri forestiere și a terenurilor aferente acestora din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva, în domeniul public al orașului Călimănești și în administrarea Consiliului Local Călimănești – iniţiator primarul oraşului Călimăneşti – Dr. Florinel Constantinescu.
  9. Raport și proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al SC EXPO NORD OLTENIA SA pentru anul 2015 – iniţiator primarul oraşului Călimăneşti – Dr. Florinel Constantinescu.
  10. Raport și proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr.74/30.09.2014 privind reglementarea procedurii de exploatare a rezultatelor Proiectului PHARE cu numărul de contract RO 2005/017-553.04.01.01.01.02.10 cu titlul ”Centru de Convenții și Expoziții Nord-Oltenia” (C.C.E.N.O.) – iniţiator primarul oraşului Călimăneşti – Dr. Florinel Constantinescu.
  11. Raport și proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului local al orașului Călimănești pe anul 2015 – iniţiator primarul oraşului Călimăneşti – Dr. Florinel Constantinescu.
  12. Prezentarea Raportului primarului privind starea economică, socială și de mediu a orașului Călimănești pe anul 2014.
  13. Prezentarea Raportului primarului privind situația gestionării bunurilor aparținând domeniului public și privat al orașului Călimănești pe anul 2014.
  14. Prezentarea adresei nr.5.029/26.03.2015 formulată de către domnul Socolov I.Ion.
  15. Întrebări, interpelări, petiţii şi informarea consilierilor locali

Luni  30.03.2015, orele 16,00 vor avea loc sedintele comisiilor de specialitate. De precizat ca cei care au placerea sa ridice anumite probleme legate de ordinea de zi pot sa participe la lucrarile sedintei ordinare in plen, intrucat este publica, sau pot tranzmite mesaje, opinii si sugestii prin intermediul acestui blog, e-mail, facebook, telefon  0742188517.

NEDREPTATE SAU SFIDARE ?

Odata cu inceperea activitatii mele de consilier local, am constatat ca pe raza orasului sunt atat de multe probleme de rezolvat, probleme ale cetatenilor veniti la audientele pe care eu le acord, dar si la intalnirile pe care le realizez in teren.

In afara de aceste mijloace de comunicare, am realizat si acest BLOG, prin care incerc sa fiu cat mai aproape de dumneavostra, cel putin cei care dispuneti de aceasta facilitate, mijloc care devine pe zi ce trece tot mai vizitat  si prin care va ofer posibilitatea sa descarcati formulare on-line, informatii ale consiliului local, dezbateri si consultari, informatii ale activitatii noastre, toate venite pentru a fi corect informati si pentru a avea convingerea ca exista cineva care se gandeste la problemele comunitatii, cineva care doreste sa se implice.

De aceasta data am primit  o expunere de situatie a unui cetatean al orasului Calimanesti, care de multi ani de zile este tarat pe la usa primariei si al judecatoriilor, pentru simplul fapt ca nu si-a dobandit un drept de propietate pe care il revendica.

Daca pana mai anul acesta s-a plans de lipsa de interes a executivului anterior, astazi, cu regret constata ca si actuala conducere incalca in mod grosolan dreptul la informare si transparenta decizionala conform legii 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, precum si modul in care primarul actual l-a tratat atunci cand a fost in audienta. In consecinta, cetateanul Gabriel Ungureanu a depus la primaria Calimanesti mai multe cereri prin care solicita informari cu privire la dreptul de propietate pe care il revendica, si care prin urmare, nici astazi nu au binevoit a raspunde cel putin acestor cereri , daramite sa fie pus in posesie, in cazul in care acesta are dreptate.

Aceasta este scrisoarea adresata subsemnatului:

Buna ziua,

Domnule Mircea Stanculescu, sunt un locuitor al orasului Calimanesti si vreau sa va aduc la cunostinta unele aspecte in legatura cu reconstituirea dreptului de proprietate al tatalui meu, Traian Ungureanu decedat in anul 2011.

1.    In 1991 tatal meu a depus cerere pentru reconstituirea acestui drept de proprietate conform legii 18,

2.    Din 1991 pana in 1998 a stapanit suprafata de 0,08 ha in Caciulata,

3.    In 1998 C.L.Calimanesti prin hotararea nr 3/05.02.1998 da la schimb acest teren lui Nica Ana, care il vinde, a doua zi, lui Olteanu Gheorghe,

4.    Darie Ungureanu, angajat in Primaria Calimanesti, masoara o suprafata de teren fara ca tatal meu sa fie prezent la aceasta, intocmeste un proces verbal de punere in posesie si il prezinta in instanta, care considera ca tatal meu a fost pus in posesie si ii respinge plangerea impotriva C.L. Calimanesti,

5.     Toti anii care au urmat au fost un sir de cereri, discutii si procese care nu au rezolvat nimic, din punctul de vedere al tatalui meu,

6.    In 2009 tatal meu castiga un proces care il obliga pe fostul primar Amuzan Ilie sa-i comunice informatii de interes public. Prima dintre aceste informatii era urmatoarea: identificarea terenului care a facut obiectul cererii de intrare in C.A.P. a bunicii mele Evdochia Ungureanu, respectiv autorul dupa care a fost cerut pamantul in 1991,

7.    Amuzan Ilie refuza sa raspunda, tatal meu moare in anul 2011, Amuzan Ilie devine membru in Comisia pentru administratia publica locala, juridica, apararea ordinii si linistii publice, a drepturilor cetatenilor.

8.    Am adus la cunostinta actualului primar Florin Constantinescu aceste aspecte. Domnul primar, desi mi-a promis cel putin comunicarea acestor informatii si respectarea sentintei nr. 1393 din 2009, nu numai ca nu si-a tinut acest cuvant dar nici actualelor cereri depuse nu a gasit de cuvinta sa raspunda.

 In aceste conditii, va cer sprijinul in aceasta problema.

Gabriel Ungureanu

Calimanesti

07.11.2012

Tel:  0720 736 070

In urma acestei scrisori, am solicitat celui in cauza o intalnire in care mi-au fost puse la dispozitie toate documentele justificante ale acestor nemultumiri, urmand ca in perioada urmatoare sa urmez un set de proceduri legale, in vederea gasirii adevarului si repararea daca este cazul, a situatiei create.

Va doresc sa aveti o zi cat mai placuta !

LA NOI, CA LA NIMENI !

Dupa o scurta perioada de concediu, intr-o  tara care ne-a adoptat pe multi dintre romani, si unde am avut ocazia sa cunoastem adevarata civilizatie, revenim la problemele orasului nostru,  la politica locala si administrativa care, de cele mai multe ori este in detrimentul cetateanului corect si lipsit de informatii cu privire la ceeace se intampla in Calimanesti.

In prezentul articol va sunt dator cu al doilea raspuns primit din partea primariei Calimanesti, cu privire la legalitatea lucrarilor realizate in parcul central si a documentelor solicitate de subsemnatul in calitate de consilier local:

DOMNULUI CONSILIER STANCULESCU MIRCEA

Urmare adresei dumneavoastra nr. 15/27.08.2012, inregistrata la sediul Primariei orasului Calimanesti sub nr. 13607, prin care solicitati motivarea refuzului de a se elibera documentele solicitate de catre dvs, respectiv Proiectul de autorizare al constructiei, in care sa se regaseasca si planul de incadrare in zona, precum si memoriu justificativ, va comunicam urmatoarele:

– in conformitate cu prevederile art 7 alin 22 din Legea 50/1991, privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, republicata, in aplicarea prevederilor alin 21, autoritatile prevazute la art 4 au obligatia de arespecta restrictiile impuse de legislatia in vigoare in legatura cu secretul comercial si industrial, propietatea intelectuala, protejarea interesului public si privat precum si fara a aduce atingere garantarii libertatilor fundamentale ale persoanelor fizice cu privire la dreptul la viata intima familiala si privata, potrivit legii. „

In acelasi sens supunem atentiei dvs si prevedrile art 12, alin 1, lit c din Legea 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public potrivit caruia se excepteaza de la accesul liber al cetatenilor informatiile privind activitatile comerciale sau financiare, daca pubilicitatea acestora aduce atingere principiului concurentei loiale, potrivit legii .”

Mai mult decat atat informatiile pe care dvs le solicitati intra sub incidenta legii 8/1996, privind drepturile de autor si drepturile conexe, iar potrivit art 7 lit h,constituie obiect al drepturilor de autor: operele de arhitectura, inclusiv plansele, machetele si lucrarile grafice ce formeaza proiectele de arhitectura, coroborat cu prevederile art 10 lit a potrivit caruia autorul unei opere are urmatoarele drepturi morale: dreptul de a decide daca, in ce mod si cand va fi adusa opera la cunostinta publica.

Astfel documentele pe care dvs le solicitati, nu pot fi eliberate, iar faptul ca sunteti consilier local nu poate reprezenta o derogare de la toate aceste prevederi legale. Dvs aveti posibilitatea de a consulta aceste documente la sediul institutiei noastre, urmand a instiinta compartimentul specializat din cadrul primariei, data la care doriti sa faceti acest lucru.

In cazul in care sunteti nemultumit, va puteti adresa instantei de contencios administrativ din cadrul Tribunalului Valcea, in conformitate cu prevedrile art 22 alin 1 din legea 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public.

PRIMAR, DR. FLORINEL CONSTANTINESCU

CONSILIER JURIDIC, SCIRLEA ION  

Asadar, acesta este un raspuns dat unui consilier local si presedinte al comisiei de urbanism. Insa traim in Romania si totul este posibil, bineinteles, neconstructiv. Si cum, dupa aceasta perioada de concediu, am beneficiat de multe conditii deosebite ale administatiilor locale din alta tara, revenim aici pe meleagurile noastre mioritice, unde ne rupem masinile prin vesnicele gropi, unde transportul in comun este jalnic, unde cresc facturile in fiecare saptamana, unde copii nostri se straduiesc sa invete in minimele conditii pe care le au, dar unde se dubleaza numarul directorilor, chiar daca elevii sunt tot mai putini, unde asistam la vanatoarea de functii la toate nivelele fara a conta pregatirea profesionala, unde se sfideaza orice lege dar si conditii etice si morale.

Asta nu ne impiedica insa, sa tragem un semnal de alarma ca lucrurile nu merg in directia dorita si este de datoria noastra a alesilor locali sa asiguram transparenta actelor administrative, sa venim cu solutii de inbunatatire a conditiilor de viata in comunitatea noastra, asa cum am intalnit in alte orase civilizate europene.

Cu stima,