DEZBATERE AJUTOARE DE URGENTA

Buna ziua stimati prieteni,

Asa cum am anuntat si ieri pe postul de televiziune locala Etalon, astazi va voi posta proiectul de hotarare initiat de sunsemnatul, privind acordarea ajutoarelor de urgenta pentru Calimanesti, va voi prezenta situatiile speciale propuse de mine, urmand ca dumneavostra sa aduceti sugestii, modificari sau adaugiri acestui proiect, astfel incat sa prezint aprobarii consiliului local un proiect adecvat necesitatilor cu caracter de urgenta.LA ETALON 1

Potrivit prevederilor Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare familiilor şi persoanelor care se află în situaţii de necesitate, primarul poate acorda ajutoare de urgenţă familiilor sau persoanelor singure aflate în situaţii de necesitate datorate calamităţilor naturale, incendiilor, accidentelor, precum şi pentru alte situaţii deosebite stabilite prin hotărâre a consiliului local, în limita prevederilor bugetare anuale, pentru aceeaşi familie/persoană o singură dată pe an.

In acest context eu am propus urmatoarele situatii deosebite:

1. Persoanele care suferă de boli grave dovedite cu acte medicale de specialitate ce necesită investigaţii medicale la clinici de specialitate, intervenţii chirurgicale în ţară sau străinătate, asigurarea medicamentelor, procurarea unor dispozitive medicale, cu prescripţia medicului din care rezultă starea de urgenţă;

2. Cazul tinerilor şi copiilor proveniţi din centre rezidenţiale sau ai căror părinţi au decedat ori au un singur părinte care nu au posibilităţi să intreţină familia şi care au rezultate deosebite la învăţătură, pentru continuarea studiilor;

3. Sprijinirea persoanelor singure sau familiilor nevoiaşe cele mai defavorizate ale caror venituri sunt de până la 400 lei/luna/ membru de familie sau persoană singură în vederea achitării unei cote părţi din datoriile la utilităţile de strictă necesitate: apă, energie electrică, gaze naturale, energie termică, datorii acumulate la întreţinere;

4. În cazul decesului ambilor părinţi, când copiii minori sunt preluaţi de familii cu venituri mici;

5. În cazul  decesului persoanei singure sau al unei persoane dintr- o familie ale cărei venituri nete pe membru de familie sunt sub nivelul salariului minim pe economie, când persoana decedată nu a avut asigurate contribuţiile la fondul asigurărilor sociale de sănătate, urmaşii acestora neputând beneficia de ajutor de înmormântare din partea altor instituţii;

6. Suportarea unei părţi din cheltuielile ocazionate de decesul unei persoane în străinătate, pentru repatrierea căreia familia nu are posibilităţi să suporte costurile ridicate;

7. Ajutor pentru acoperirea unei parti din costurile de reparatii ale locuintelor aflate intr-o stare avansata de degradare pentru persoana singura sau familia nevoiasa si care le pune in pericol integritatea fizica si psihica;

8. Sprijinirea persoanelor fara venituri in vederea punerii in legalitate pe linie de evidenta a populatiei si stare civila;

9. Sprijinirea financiară a elevilor şi studenţilor proveniţi din familii cu venituri de 300 lei /membru de familie, în vederea acoperirii costurilor necesare deplasării acestora la concursuri şcolare, olimpiade şi burse de studii.

10. Alte cazuri ce pot apărea ca urmare a unor evenimente de forţă majoră

Asadar va supun dezbaterii acest proiect de hotarare, asteptand sugestiile dumneavostra, urmand ca maine sa revin cu un alt articol in care va voi prezenta si metodologia de acordare a acestor ajutoare propusa de mine, bineinteles in contextul legislatiei in materie, iar acest proiect sa fie supus aprobarii in consiliul local astfel incat primarul sa aiba la indemana instrumente legale si optime pentru a interveni atunci cand situatia o cere.

Va doresc o zi buna, pe curand !