INTERVIU REALIZAT LA COZIA-INFO

Cozia Info: Buna ziua Domnule Mircea Stanculescu! Joi a avut loc sedinta consiliului local. Unul dintre punctele dezbatute a fost optiunea dvs de a continua mandatul de consilier local ca independent. Ce a stat la baza acestei decizii ?STAMPILA CONSILIER LOCAL

M.S. – Buna ziua! În conformitate cu prevederile  Ordonanței de Urgență nr.55/28 august 2014 pentru reglementarea unor măsuri privind administrația publică locala, am avut aceasta posibilítate de a opta pentru continuarea mandatului de consilier local in calitate de independent.

Dar pentru a fi mai explicit, mandatul meu nu a fost dat de un anume partid politic ci de catre electoratul calimanestean. Tocmai de aceea, avand aceasta oportunitate, ma intorc catre acest electorat, dar mai mult decat atat,  declaratiile unora precum ca de foarte multe ori votul meu in sedintele de consiliu este unul politic nu mai sunt justificate. Niciodata nu am votat politic ci doar conform consultarilor pe care eu le-am facut cu cetatenii, prin mediile cunoscute.

Pe de alta parte, atat eu cat si multi dintre cetateni, ne-am saturat de minciunile tuturor partidelor politice. Ne-am saturat de promisiunile celor care vin sa ceara votul dupa care uita aceste promisiuni si nu mai apar decat dupa patru sau cinci ani, cand vor un nou mandat.

Ce rost are sa fac parte dintr-un partid politic daca nu pot sa-mi ajut comunitatea in care traiesc? Toti politicienii vin doar cand sunt evenimente culturale sau artistice, pentru asi face propaganda si notorietate, dar cand sunt probleme dificile, inundatii, alunecari de teren, drumuri distruse si impracticabile, ii mai vede cineva ? Cand oamenii solicita ajutor pentru rezolvarea unor probleme legate de retrocedari de terenuri, de lipsa a locurilor de munca, de litigii incorecte cu institutii ale statului, de erori ale sistemului de pensii, de modul cum suntem tratati in spitale, de probleme sociale dificile,  de lipsa de locuinte, de lipsa a utilitatilor, de rezolvare a situatiei cainilor comunitari,  unde sunt acesti politicieni ?

De-a lungul carierei mele politice am solicitat multor parlamentari si nu numai, modificarea Legii electorale la mai multe puncte, printre care asi enumera votul prin corespondenta, adaugarea pe buletinele de vot a unei noi rubrici cu mentiunea nici-un candidat – nimeni nu a avut curajul sa initieze un astfel de proiect. Le-am solicitat modificarea Legii Partidelor Politice, in asa fel incat sa existe posibilitatea infiintarii de formatiuni politice locale, la fel ca in multe state europene si care dau rezultate facand doar política locala, nimeni nu a indraznit sa initieze acest proiect de modificare. De ce ? Pentru ca vor sa aiba controlul maselor chiar de la centru, sa hotarasca soarta tuturor doar pentru interésele unui grup, prin alesii locali pe care partidele ii au in teritoriu si care pot la randul lor sa influenteze intr-un mod sau altul  electoratul local.

Deci motívele pentru care am optat la solutia de consilier independent sunt multe, in general de nemultumire la adresa partidelor politice,  ma rezum doar la aceasta sinteza pentru ca asi ocupa foarte mult spatiu al acestui ziar.

 Cozia Info: Sa inteleg ca nu veti mai dori sa participati la constructii politice ?

M.S.  Daca voi mai participa la vreo constructie política va fi doar in plan local si cu o echipa dedicata problemelor acestui oras, pentru ca avem multe lipsuri si multe de realizat pentru a schimba imaginea orasului statiune si a fi aliniat la standardele europene. Nu putem sa ne multumim doar cu mici amenajari pe ici pe colo, de o proasta calitate dar cu bani multi. Orasul are nevoie de o alta viziune proiectata pe termen lung, care sa fie continuata dupa fiecare mandat.CALIMANESTI SERV

Daca nu ma voi regasi intr-o asemenea echipa,  prefer sa candidez ca independent sau sa ma retrag definitiv din viata política locala si din administratie, pentru a ma dedica mai mult afacerilor mele si familiei. Mereu am spus si cred ca am si dovedit de-a lungul atator ani ca nu m-am folosit de functiile politice sau administrative pentru dezvoltarea afacerilor mele sau ale altora, si nu am avut alt scop decat implicarea mea in sprijinirea si dezvoltarea comunitatii, prin experienta pe care am dobandit-o in statele europene dar si in activitatile profesionale. Timpul va decide!

 Cozia Info: Cum comentati votul negativ pe care l-ati dat la ultimul punct al ordinei de zi al sedintei ?

M.S. Ultimul punct dezbatut in cadrul sedintei a fost “Achizitionarea unor servicii juridice de consultanta, de asistenta si/sau de reprezentare.” In urma cu cateva luni am mai avut un asemenea proiect de hotarare pentru angajarea unei case de avocatura in procesul cu PRESACET S.A.. De aceasta data este vorba de un proces cu S.C. CONFORT S.A. constructorul care a realizat Centrul de Conventii si Expozitii de la Seaca.  Nu cred ca mai este cazul sa redau toate detaliile insa opinia mea este aceea ca actualul primar incepe sa se obisnuiasca cu casele de avocatura, desi Ordonanta de Urgenta nr. 26 din 6 iunie 2012 prevede foarte clar urmatoarea precizare:

“Art.  I
(1) Autoritatile si institutiile publice ale administratiei publice centrale si locale, indiferent de modul de finantare si subordonare, societatile nationale, companiile nationale si societatile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum si regiile autonome care au in structura organizatorica personal propriu de specialitate juridica nuFGFGFF pot achizitiona servicii juridice de consultanta, de asistenta si/sau de reprezentare.”

Desi in cadrul primariei si a consiliului local exista personal de specialitate juridica, adica 4 juristi si o noua tanara angajata ca asistent consilier juridic, in total 5, justificarea primarului legata de angajarea acestei case de avocatura, a fost urmatoarea: “Valoarea estimata a prejudiciului este foarte mare, speta este destul de complexa, iar personalul de specialitate juridica ESTE INSUFICIENT fata de volumul mare de dosare aflate pe rolul instantelor judecatoresti in care institutia este parte.”

In acest fel s-a agatat de alineatul 2 din art 1 al Ordonantei 26, care precizeaza: “(2) In situatii temeinic justificate, in care activitatile juridice de consultanta, de asistenta si/sau de reprezentare necesare autoritatilor si institutiilor publice prevazute la alin. (1) nu se pot asigura de catre personalul de specialitate juridica angajat in aceste entitati, poti fi achizitionate servicii de aceasta natura, in conditiile legii.” Opinia mea este foarte clara, atata timp cat avem un numar considerabil de juristi, nu ne permitem angajarea altor servicii car presupune costuri finaciare, desi platim salarii si carti de munca la juristii angajati, mai ales cand situatia este incerta cu privire la speta in cauza.

Dar legat de acest aspect cat si despre proiectul controversat al Centrului de Conventii si Expozitii de la Seaca am sa revin intr-un numar viitor cu mai multe detalii, pentru a lamuri únele afirmatii care au fost facute inclusiv in mijloacele media nationale.

Cozia Info: Mai aveti ceva in plus de adaugat ?

M.S.  Doar sa va multumesc pentru realizarea acestui interviú si sa va sigur atat pe dvs cat si locuitorii acestui oras, ca voi ramane in continuare ancorat in problemele acestui oras si in limita posibilitatilor pe care le am la indemna sa particip la solutionarea acestora, voi avea un contact permanent cu cetatenii, cu presa si televiziunile locale pentru asigurarea transparentei tuturor actelor si actiunilor administrative din competenta unui consilier local.

REZULTATUL SEDINTEI ORDINARE A C.L. Calimanesti din 28.03.2014

Sedinta ordinara a consiliului local din Calimanesti, a avut pe ordinea de zi mai multe puncte, care au fost finalizate astfel:
POZA CL

1. Proiect de hotarare privind alegerea presedintelui de sedinta a Consiliului Local al orasului Calimanesti pentru o perioada de trei luni. Proiectul a trecut cu unanimitate de voturi, ales fiind consilierul local Popa Daniel;

2. Proiect de hotarare privind  aprobarea Planului de Actiuni si lucrari de interes local pentru repartizarea orelor de munca beneficiarilor de ajutor social pe anul 2014. Proiectul a trecut cu unanimitate de voturi;

Descarca AICI: PLANUL DE ACTIUNE AJ. SOCIAL

3. Proiect de hotarare privind  reactualizarea Planului de Analiza si Acoperire a Riscurilor din zona de competenta a Comitetului Local pentru Situatii de Urgenta al orasului Calimanesti.  Proiectul a trecut cu unanimitate de voturi;

4. Proiect de hotarare privind  aprobarea contului de executie bugetara pe anul 2013;

Descarca AICI: CONTUL DE EXECUTIE BUGETARA

5. Proiect de hotarare privind  rectificarea bugetului local al orasului Calimanesti pe anul 2014. Proiectul a trecut cu unanimitate de voturi;

Descarca AICI: RECTIFICARE BUGET LOCAL

La propunerea primarului, ordinea de zi a fost suplimentata cu inca trei puncte:

1. Proiect de hotarare privind  „Dotarea Centrului de Informare si Promovare Turistica din Caciulata”. Proiectul a trecut cu unanimitate de voturi;

Descarca AICI: DOTARE CENTRU DE INFORMARE TURISTICA DIN CACIULATA

2. Proiect de hotarare privind  „Dotarea Centrului de Informare si Promovare Turistica din  Calimanesti”. Proiectul a trecut cu unanimitate de voturi;

Descarca AICI: DOTARE CENTRU DE INFORMARE TURISTICA DIN CALIMANESTI

3. Proiect de hotarare privind  stabilirea unor masuri referitoare la trasnportul public local de calatori. Proiectul a trecut cu unanimitate de voturi;

Descarca AICI: TRANSPORTUL PUBLIC DE CALATORI

 

Intrebari, interpelari, petitii si informarea consilierilor locali.

La acest punct, subsemnatul am ridicat toate problemele pe care le-am primit de la cetateni, in perioada dintre cele doua sedinte si pe care le prezint mai jos:

  • Acordarea  de burse din partea primariei, elevilor care au rezultate exceptionale la invatatura, participarea la concursuri, olimpiade, etc.. Cei interesati pot depune cereri la primarie pentru verificarea conditiilor de acordare si aprobare;
  • Existenta unui caine infectat cu scabie, in zona strazii Pacii din Jiblea Veche, care pune in pericol  infectarea altora. Aceeasi problema am ridicat-o si pentru prezenta unui caine in zona blocului cu sapte etaje, respectiv sub un balcon pe terenul domnului Buganu, precum si a unuia in zona blocului R1, langa supermarketul Arbocom;
  • Problema cladirii fostului SERVICE AUTO din zona „Varzarie”, care afecteaza imaginea locala atat prin neintretinere si degradare, cat si prin cresterea vegetatiei in incinta. Sa fie contactat detinatorul in vederea luarii masurilor de intretinere;
  • Situatia astuparii cu asfalt a unui camin de canalizare pe strada Serban Cantacuzino, la numarul 75;
  • Problema asfaltarii strazii Pacii din Jiblea Veche. Primarul a afirmat ca pana nu se va introduce canalizarea, nu se poate asfalta. Nu a putut avansa un termen datorita situatiei la APAVIL S.A.;
  • Problema de reaparatii si intretinere a strazii „Viilor” din Jiblea Veche, in vederea accesului lejer catre propietati;
  • Problema strazii A.I. Cuza,unde s-a intrerupt asfaltare. Raspunsul primarului a fost acelasi, adica nu se poate continua asfaltarea pana nu se va finaliza canalizarea. Tot in aceasta zona am intrebat daca exista vreun program pentru reabilitarea paraului „Tapului” din aceasta zona. Raspunsul a fost ca nu exista dar ca nu este cazul, deoarece primaria intervine mereu pentru decolmatarea treversarii pe sub drum, si nu au fost probleme in zona;
  • Situatia termenului de finalizare a statiei de epurare din Jiblea- Noua. Acesta este anul 2015.

Acestea au fost dezbaterile sedintei de astazi. Ca intotdeauna stept comentariile dumneavostra, sugestii si opinii, la dresele cu care v-am obisnuit.

Nu uitati ca astazi Vineri 28.03.2014 voi fi prezent la televiziunea locala ETALON Rm. Valcea, in cadrul emisiunii „Local Combat”, unde vom trata mai multe probleme ale orasului Calimanesti, dezbaterile care au avut loc in cadrul sedintei ordinare a Consiliului Local de astazi precum si dezbaterea publica de astazi cu privire la STRATEGIA DE DEZVOLTARE A ORASULUI CALIMANESTI.
Toti cei interesati de aceste probleme, precum si de semnalarea altor situatii din zonele in care locuiesc, au posibilitatea sa faca interventii telefonice in direct pentru prezentarea acestora. Va multumesc anticipat pentru atentia acordata si va doresc un sfarsit de saptamana cat mai placut !

O zi buna !

DIFERENTA IMPOZITE ROMANIA-SPANIA

In curand am sa revin cu un articol complet in care voi detalia diferente majore intre ceea ce plateste un cetatean in Spania, atat la impozitele pe mijloace auto si imobiliare cat si pentru facturile la utilitati.

Veti constata diferente uriase, desi nu exista termeni de comparatie intre conditiile pe care le au cetatenii de acolo si noi. Dar cum se spune  „traim in Romania unde totul este posibil !”

Pe curand !

VIZITA LA SALA DE SPORT DIN CALIMANESTI

Buna ziua,

Miercuri 20.11.2013 am realizat o vizita la Sala de Sport din orasul nostru, pentru a constata unele nemultumiri venite din randul cetatenilor cu privire la administrarea acesteia. Si nu mare mi-a fost mirarea cand am vazut ca mare parte dintre aceste nemultumiri erau si fondate. Adica, usile de termopan defecte, manere rupte, unele dintre ele aveau baghete de lemn,  grupurile sanitare care nu functioneaza in totalitate si in care nu exista iluminat, caldura nu functioneaza din lipsa de un ungajat specializat, plasele perimetrale de protectie rupte si carpite, degradarea marcajelor, precum si lipsa unor reguli clare de functionare a acestei unitati in care isi desfasoara activitatea copiii si tinerii nostri.

IMG_3048

In urma discutiilor cu actualul Director al Scolii Gimnaziale „Serban Voda Cantacuzino” din Calimanesti D-ra Prof. Zgripcescu Elisabeta, am considerat ca este imperios necesar sa reglementam cat mai urgent aceasta situatie pentru a preveni degradarea acestui obiectiv atat de important, pentru a asigura conditii optime tinerilor care utilizeaza aceasta sala. Acest lucru se poate realiza prin aprobarea unui REGULAMENT DE ORGANIZARE SI FUNCTIONARE, in care sa fie prevazute conditiile de utilizare a acestui obiectiv, modul de finantare al administrarii, persoanele raspunzatoare de administrare, atributile si drepturile  acestora, programul de functionare, taxele de inchiriere, etc..

SALA SP

In aceste conditii, subsemnatul impreuna cu grupul de consilieri locali PSD, suntem in curs de finalizare al acestui REGULAMENT, care va fi vizibil cat de curand pe aceasta pagina web asteptand opiniile si sugestiile dumneavoastra pentru a face imbunatatirile de rigoare si pe care o sa-l supunem aprobarii Consiliului Local Calimanesti.

Voi reveni cu informatii !

Pe curand !

sala 2

SE ASFALTEAZA STR. T. VLADIMIRESCU

Dupa lungi asteptari ale locuitorilor  strazii T.Vladimirescu, iata ca astazi au inceput lucrarile de asternere al primului strat de asfalt, stratul de baza urmand ca maine sa fie asternut si stratul de uzura. Nu am sa fac multe comentarii ci doar sa apreciez eforturile care se fac, pentru crearea de conditii de trai mai bune pentru locuitorii acestui oras.  Oamenii merita sa aiba conditii mai bune, sunt platitori de 1001 impozite si taxe, iar aceasta asfaltare  nu este decat o normalitate. ASFALTARE T

Sper sa fie gasite solutiile de finantare, astfel incat si restul strazilor sa poata fi asfaltate, una cate una, bineinteles, acolo unde au fost finalizate si lucrarile de apa sau canalizare, pentru a nu fi nevoiti sa mai intervenim cu spargeri si reparatii. Restul comentariilor le las in seama dumneavoastra.

Cu stima,IMG_3055IMG_3056

DRAMA UNUI CALIMANESTEAN

Buna ziua stimati prieteni,

De aceasta data vin in fata dumneavostra cu un aspect putin mai trist, un aspect care din pacate este tot mai intalnit in societatea noastra.

Asadar, ieri am fost invitat la o emisiune a televiziunii Etalon Valcea. Dupa ce am terminat emisiunea si tocmai ma indreptam catre masina, un cetatean mai neingrijit, mai ramolit, pentru ca nu asi vrea sa folosesc acest termen prea dur de „boschetar”, tot imi dadea tarcoale, parca vrand sa intre in vorba cu mine. M-am gandit ca intentioneaza sa-mi ceara bani, dealtfel asa cum intalnim in foarte multe locuri. Nu a facut asta. Parca ma cunostea de undeva dar nu era sigur. In cele din urma, vazand ca trebuie sa plec, a indraznit sa intre in vorba cu mine si sa ma intrebe daca sunt chiar eu, Mircea Stanculescu.IMG_2589

L-am intrebat de unde ma cunoaste si omul a incept sa se destainuiasca, incepand trista povestioara a unei etape din viata lui care la determinat sa ajunga in aceasta situatie ingrata, bineinteles cu lacrimile curgandu-i pe obraji.

Se numeste VLAD VASILE, candva traind intr-o familie din Jiblea-Noua. Pe data de 02. ianuarie a implinit 50 de ani, domiciliul il are pe strada I.L. Caragiale, nr 21 din Jiblea-Noua, desi propietatea respectiva nu mai este a lui.IMG_2584

In anul 1973 parintii lui se despart si incep sa imparta propietatile pe care le detineau. In anul 2000 tatal sau moare iar el ramane singur. Imediat dupa moartea tatalui sau, afla ca si casa in care locuieste a fost vanduta de catre tatal sau pana sa moara, mai in secret, ceeace il conduce cu gandul ca este posibil sa existe si niste ilegalitati juridice in acest sens.IMG_2588

Neavand posibilitati financiare, fara sprijin moral, cu o pregatire mai precara, nu reuseste sa investigheze aceasta situatie si este scos afara din imobil. Din anul 2000, Vlad Vasile pleaca unde vede cu ochii pentru asi asigura existenta, incercand pe ici pe colo sa caute de lucru. Nici situatia lui medicala nu este prea buna, suferind  de  afectiuni la plamani.

Neavand unde sa mearga, si-a gasit locul in zona Ostroveni, chiar sub scara de acces in CASA STIINTEI. Am fost acolo si mi-a aratat care este dormitorul lui, care este bagajul lui si care este pritenul lui, un caine de care nu se desparte nici ziua nici noaptea. Impreuna cu acesta isi incalzesc culcusul si se trezesc unul pe altul.IMG_2582

Din discutiile purtate cu politia locala si jandarmii, mi-au marturisit ca numele lui pe-acolo este VASILE CU CAINELE. Ca este un om cuminte, singurul din tot orasul Rm. Valcea care cu exceptia prezentei, nu deranjeaza pe nimeni, nu cere mila, nu face galagie sau scandal, nu fura si colaboreaza foarte bine cu autoritatile de control din zona. Oamenii ii ofera ei de buna voie de mancare, de baut sau haine. EL NU CERE!  Este foarte cunoscut de catre toti lucratorii din cladirea stiintei, de la televiziunea Etalon sau de agentii economici din zona.

Ceea ce ii lipseste lui VASILE este o camaruta unde sa poata dormi si ingriji, pentru ca altfel, vorba jandarmilor, o sa-l gaseasca intr-o dimineata inghetat tun.

In aceste conditii, astazi m-am intors la VASILE si am discutat din nou cu el, cu locuitorii din zona si cu jandarmii. I-am cerut datele personale si l-am pus sa completeze o cerere catre Primaria Calimanesti pentru a-i gasi o locuinta (o camera) unde sa locuiasca. Luni dimineata am sa merg la Serviciul de Asistenta Sociala pentru a analiza posibilitatea acordarii unui ajutor social, necesar pentru asi asigura hrana si medicamente.

L-am intrebat daca a solicitat sprijin primariei Calimanesti la care mi-a spus ca la data de 10-14 Octombrie 2012 a fost la primarul Florinel Constantinescu, care i-a spus ca pentru moment nu are solutii dar ca sa mai treaca din cand in cand pe la primarie.IMG_2594

Consider ca este de datoria noastra sa facem tot ceeace ne este in putiinta sa ajutam aceste persoane cu situatii exceptionale. Este de datoria noastra sa-l ajutam pe VASILE  pentru ca este calimanestean. Dar trebuie sa-l ajutam pe Vasile pentru ca suntem oameni si este nedrept ca unii sa avem de toate pe masa, sa avem caldura iar altii sa fie privati, fara voia lor, de toate acestea ! Merita sa-i acordam o sansa acestui biet amarat care a a juns intr-o siutatie ingrata, la care imi marturisea ca avea chiar de gand sa-si curme zilele.

Si cred ca toata clasa politica, precum si administratiile publice locale au datoria sa se implice cu adevarat in rezolvarea acestor probleme, nu doar promisiuni in campaniile electorale. Realitatea anului 2013 este crunta, oameni fara adapost, copii legati de paturi in spitale sau centre de asistenta, batrani abandonati sau multe alte situatii la care nu ar trebui sa se ajunga atat timp cat auzim pe toate posturile de televiziuni, presa, ca ala a furat milioane de euro, ca altul a vandut fabricile statului, ca unii au elicoptere si limuzine de sute de mii de euro, ca copilul unui parlamentar se sterge de transpiratie cu hartiile de o suta de euro si altele.

Eu, in calitatea de ales local, am promis nu numai concetatenilor mei  ci si lui Dumnezeu, prin juramantul pe care la-m facut dar si ca om, ca ma voi implica atat cat va fi posibil pentru a da o mana de ajutor si acestor oameni, pentru a ma implica in problemele comunitatii. Si cred ca mai exista si altii care gandesc asa !

Puteti viziona materialul si pe http://www.youtube.com/watch?v=l43IaNVuSWU&feature=youtu.be

Pe curand cu alte noutati din teren, aceasta saptamana fiind una foarte aglomerata de evenimente in teritoriu.

Cu stima,

CE TREBUIE SA STII DESPRE AJUTORUL SOCIAL !

„Exista oameni atat de saraci, incat Dumnezeu nu le poate aparea decat in forma de paine”. (Mahatma Gandhi)

Buna ziua stimati prieteni,

Pentru ca mai multe persoane s-au plans de faptul ca nu primesc ajutor social, vreau sa prezint conditiile legale care trebuiesc indeplinite pentru acordarea acestui sprijin financiar.

Familiile şi persoanele singure ale căror venituri se situează sub nivelul lunar al venitului minim garantat, stabilit prin ordonanţă de urgenţă, au dreptul la ajutor social. Mai jos va prezint criteriile care trebuiesc indeplinite pentru a beneficia de bani de la stat.PRIMARIA CALIMANESTI

Cuantumul ajutorului social se stabileşte ca diferenţă între nivelul venitului minim garantat şi venitul net lunar al familiei sau persoanei singure. Cuantumul lunar al Venitului Minim Garantat (VMG) este stabilit prin raportare la indicatorul social de referinta ISR a carui valoare este stabilita prin lege la 500 de lei.

Nivelurile pentru VMG sunt urmatoărele:
Persoană singură = 0.25 x ISR = 125de lei
Familia formată din 2 persoane = 0.45 x ISR =225 de lei
Familia formată din 3 persoane = 0.63 x ISR =313lei de
Familia formată din 4 persoane = 0.78 x ISR = 390 de lei
Familia formată din 5 persoane = 0.93 x ISR =462 de lei
Pentru fiecare altă persoană peste numărul de 5 persoane, ajutorul social se măreşte cu 0.062 x ISR =31 de lei.

Acte necesare
– Cerere şi declaraţie pe propria răspundere pentru acordarea ajutorului social;
– . Buletin de identitate(B.I.)/Carte de identitate(C.I.) al titularului şi a celorlalţi membrii de familie trecuţi de 14 ani (copie şi original);
– Cerificate de naştere ale copiilor sub 14 ani (copie şi original);
– Cerificate de căsătorie, deces dacă este cazul (originale şi copii);
– Adeverinţă de elev sau student cu menţiunea că primeşte sau nu bursă, tipul şi cuantumul acesteia;
– Hotărârea de adopţie sau încredinţare/plasament a minorului portivit legii, dacă este cazul (original şi copie);
– Sentinţa de divorţ definitivă, hotărâre judecatorească, actualizată, privind obligaţia legală de întreţinere (original si copie);
– Adeverinţe de la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă pentru persoanele apte de muncă (cele care au vârsta cuprinsă între 16 ani şi vârsta stabilită de lege pentru pensionare) beneficiare sau nu de ajutor de şomaj, alocaţie de sprijin sau alocaţie de intergrare profesională;
– Talon de plată a ajutorului de şomaj, alocaţie de sprijin;
–  Adeverinţa cu salariul brut şi net din luna curentpă sau din luna anterioară pentru persoanele încadrate în muncă;
– Talon sau adeverinţă de pensie, de ajutor pentru persoanele cu handicap; – – Certificate eliberate de Administraţia Financiară din care să rezulte veniturile realizate de membrii familiei, din surse proprii sau din prestarea unor activităţi autorizate în condiţiile prevăzute de lege;
– Aderinţa eliberată de primaria domiciliului (pentru membrii familiei care au domiciliul/reşedinţa temporară în alta localitate);
– Alte acte doveditoare privind veniturile realizate din munci ocazionale sau alte activităţi;
– Alte acte doveditoare necesare în urma anchetei sociale.

Condiţii de acordare:
Pentru soluţionarea cererii privind acordarea ajutorului social, se va afectua ancheta socială la domiciliul său, după caz la reşedinţa solicitantului, ori la locul desemnat de solicitant în cazul celor fără locuinţă.
De asemenea,  persoanele apte de muncă care solicită ajutorul social şi care nu realizează venituri din salarii sau din alte activităţi, au următoarele obligaţii:
să dovedească lunar, cu adeverinţă eliberată de Agenţia Teritorială pentru Ocuparea Forţei de Muncă că: sunt înregistrate ca persoane în căutarea unui loc de muncă, nu au refuzat un loc de munca, nu au refuzat participarea la servicii pentru stimularea forţei de muncă, la servicii de formare profesioanală sau participarea la un program de pregătire profesională,să presteze lunar, la solicitarea primarului, acţiuni sau lucrări de interes local,să aibă achitate obligaţiile legale faţă de bugetul local pentru bunurile pe care le deţin în proprietate, aferente anului anterior.
Acordarea sau, după caz, neacordarea dreptului la ajutor social se face prin dispoziţia scrisă a primarului.
În vederea urmăririi respectării condiţiilor de acordare a dreptului la ajutorul social, se efectuează anchete sociale la interval de 3 luni.

Familiile şi persoanele singure care au în proprietate cel puţin unul dintre bunurile cuprinse în această listă nu beneficiază de ajutor social:

– Clădiri sau alte spații locative în afara locuinței de domiciliu, așa cum este definită la art. 7 din normele metodologice, și a anexelor gospodărești sau alte imobile aflate în una dintre următoarele forme de deținere: proprietate, închiriere, concesiune, comodat etc;
– Aparatură electronică: camere video, amplificatoare audio, copiatoare;
– Obiecte de valoare: tablouri şi obiecte de artă, obiecte ornamentale, bijuterii sau monezi din metale preţioase, obiecte de cristal şi porţelan de mare valoare;
– Mijloace de transport cu o vechime mai mică de 10 ani: autoturisme, autoutilitare, autocamioane, şalupe, bărci cu motor, scutere de apă, iahturi, rulote, autobuze, microbuze, motociclete, motorete, scutere;
– Utilaje agricole: tractor, combină autopropulsată;
– Utilaje de prelucrare agricolă: presă de ulei, moară de cereale;
– Utilaje de prelucrat lemnul: gater sau alte utilaje de prelucrat lemnul acţionate hidraulic, mecanic sau electric;
– Depozite bancare cu valoare de peste 3.000 de lei.
– Terenuri intavilane, inclusiv cel pe care se află locuinţa de domiciliu să nu depăşească 1.000 de metri pătraţi în zona urbană şi 2.000 de metri în zona rurală;
– O bovină;
– Două porcine;
– Patru ovine;
– O cabalină;
– 10 capete de iepuri de casă;
– 15 capete de păsări;

Pentru orice alte lamuriri suplimentare, puteti sa va dresati serviciului de asistenta sociala din cadrul primariei Calimanesti, aflat in Centrul de Informatii Turistice de langa Casa de Cultura. Totodata puteti sa-mi transmiteti mesajele dumneavostra pe acest blog, pe adresa de facebook sau e-mail casabrio@hotmail.com .

Modelul de CERERE o gasiti in rubrica FORMULARE TIPIZATE, in portalul acestui site.

In luna urmatoare voi prezenta un material in ceeace priveste ajutorul social de urgenta, dupa ce ma voi consulta cu serviciul de asistenta sociala din cadrul primariei.

Sa aveti o zi buna si pe curand !

REGULAMENT DE TRAFIC GREU NASCUT CU DEFICIENTE

Buna seara stimati prieteni,

In acest articol am sa va prezint primul punct dezbatut in sedinta de consiliu din 29.11.2012, si anume Regulamentul de trafic greu in orasul Calimanesti.

Acest proiect a fost initiat de catre primarul orasului in urma solicitarilor venite de la unii dintre dumneavostra, in vederea reglementarii acestei situatii.

Din pacate, propunerea facuta de primar, pe care eu v-am supuso dezbaterii acum doua spatamani este neprofesionista, un amalgam de cuvinte din care cetatenii nu inteleg mare lucru. Chiar si in clasele primare, invatam ca orice referat, articol, rapoarte, proiecte, etc, sunt compuse din: introducere, cuprins si incheiere. Acest material nu este structurat astfel, ceeace va conduce la interpretari ale acestuia, dealtfel, asa cum sunt concepute multe legi in tara asta. Din punctul meu de vedere vor fi probleme legate de prevederile acestui regulament care este incomplet, si vom asista la contestatii ale contravenientilor sau litigii in instante.

Pentru a evita aceste neplaceri, am prezentat un amendament la acest punct prin care aduceam inbunatatiri si completari acestui regulament. Printre acestea va pot enumera doar cateva mai importante:

 Sa se specifice care sunt utovehiculele ale căror masă maximă total autorizată depăşeşte 3,5 tone, si fac parte din categoria mijloacelor de transport greu.

Sa se specifice care sunt  autovehiculele societăţilor care prestează servicii publice de gospodărire-comunală  folosite exclusiv pentru activităţi şi acţiuni de utilitate de interes local.

Sa se constituie o autorizatie si pe un an de zile, dar care sa aiba reducere datorita platii in avans;

Autorizatiile de libera trecere sa se poata obtine si on-line, cu plata prin sistem bancar. Asfel nu aglomeram ghiseele primariei sau ale unitatilor prin care se vor vinde aceste autorizatii, nu se aglomereaza parcarile si asa inexistente, se economiseste comisionul vanzatorilor, birotica, etc; Acest lucru se practica si in alte orase.

Sa se specifice termenul in care se elibereaza autorizatia.

Dar ca sa puteti observa mult mai bine diferenta intre cele doua regulamente, am sa le atasez la final pentru a putea fi vizualizate si analizate de dumneavostra.

Din toate punctele pe care le-am propus, a fost votat doar cel legat de constituirea unei autorizatii pe un an de zile la care se va face o reducere de 30 % si care este destinat, in special agentilor economici de pe raza orasului nostru.

Asta denota faptul ca se doreste un regulament slab, care sa lase loc de interpretari si sa ascunda in spatele lui posibile aranjamente comerciale locale!!!

Primarul orasului Florinel Constantinescu a dat dovada ca nu doreste sa se modifice un proiect initiat de domnia sa, chiar daca are foarte multe lipsuri, si demonstreaza ca el este  „jupanul”. Nu cred ca sta bine unui primar sa se afiseze astfel ! Pe de alta parte, secretarul orasului Ion Didoiu, a incercat din rasputeri sa-l apere pe primar, invocand fel si fel de interpretari ale legii, doar in avantajul lor. De altfel, pentru a avea o relatie buna cu seful, calca peste cadavre, suceste legea dupa bunul lui plac stiind ca exista o majoritate confortabila in favoarea lor care ii va scoate invingatori. Acest lucru s-a confirmat cand a fost supus la vot acest proiect care a fost votat de catre toti consilierii prezenti, cu exceptia subsemnatului.

Oricum, este un semn ca lucrurile nu merg pe calea cea buna, a respectarii ideilor si propunerilor care sa aduca un plus valoare mersului economic al orasului nostru, este un semn al razbunarilor, al orgoliului si cred ca si al sfidarii.

Cu toate acestea, am sa merg inainte cu acest mod de comunicare si dezbatere a acestor proiecte, chiar daca primarul inconjurat de echipa sa si de liberali nu respecta doleantele dumneavostra, pana cand vor intelege ca nu au fost pusi acolo pe vecie, au niste functii vremelnice si este posibil candva sa dea socoteala pentru toate acestea.

In curand voi reveni cu alt articol care face referire la alt punct important dezbatut in sedinta de consiliu.

CELE DOUA PROIECTE:

1. Regulament trafic greu FLORINEL CONSTANTINESCU

2. REGULAMENT TRAFIC GREU MIRCEA STANCULESCU

Pe curand !