NOMENCLATURA STRADALA CU SEMNUL INTREBARII ?

Nu ma mai mira multe lucruri care se intampla in Romania, nicidecum ceea ce se intampla in orasul statiune Calimanesti.

De aceasta data voi face referire la  Hotărârea nr 96 adoptata de către Consiliul Local Călimănești în data de 29 octombrie 2018,  aliniata la planul național care urmărește crearea unui sistem informatic de gestionare și consultarea la nivel național a nomenclaturii stradale. Deci pana la urma, administratia locala a fost nevoita sa puna la punct aceasta problema fortata de imprejurari.

In mai putine cuvinte, fara o dezbatere publica aprofundata, asa cum se promite in campaniile electorale, consiliul local si primaria schimba radical toata numerotarea stradala. Singura parte buna este ca au dat denumiri la 44 de strazi si alei, ceea ce clarifica putin situatia in unele zone confuze.

Mergand mai departe cu aceasta analiza personala, constat ca NU AVEM CONSILIU LOCAL. Sau il avem doar pe statele de plata. Spun acest lucru pentru ca daca am avea, distinsii consilieri ar fi analizat bine situatia si tinand cont de faptul ca au ajuns acolo prin votul cetatenilor in scopul de a usura sau imbunatati situatia acestora, indiferent de zona unde locuiesc,  ar fi amendat acest proiect de hotarare cu ceva de genul: „Dat fiind faptul ca cetatenii orasului vor fi bulversati de aceste schimbari radicale, unii dintre acestia neregasindu-se in tara, altii poate nu se pot deplasa din motive de sanatate, propunem un nou articol prin care fiecare detinator de imobil sa primeasca gratis la domiciliul sau o copie certificat a noului nomenclator cu noua adresa. Si ca atat Consiliul Local cat si Primaria, isi cer scuze pentru deranjamentele ocazionate”. Cred ca asa ar fi fost normal. Asta este normalitatea pe care o promit cu totii, dupa care uita. Se gandesc doar la interesele personale sau de grup. Adica o alta NOMENCLATURA !

Dar asa cum spuneam nu ma mai mira nimic ! Si nu ma mai mira nici faptul ca este posibil ca nici aceasta numerotare sa nu fie in regula, dupa unele informatii pe care le-am primit de pe la judet. Si ca este posibila o refacere a acesteia, cine stie ce numere vom mai avea, chiar daca multi cetateni deja au schimbat buletinele.

Dar la noi merge si asa ! Sa traiasca alesii nostri !

 

Apa inseamna viata ! Asa o fi si pe la noi ?

Orasul Calimanesti este caracterizat printre altele de nenumaratele bogatii naturale cu care a fost inzestrat de divinitate, in special apele de tot felul, multe dintre ele izvor de sanatate si de viata !

Dar acum am sa ma rezum doar la apa curenta pe care o folosim fie pentru uz gospodaresc, industrial sau casnic.

In prezent, marea parte a consumatorilor de apa din orasul nostru, sunt racordati la serviciile de alimentare gestionate de APAVIL SA.
O alta parte, inca mai detin fantanile traditionale, intrucat nu sunt multumiti de serviciile si calitatea apei servite de catre APAVIL SA.

In ultimii ani s-au cheltuit zeci de milioane de euro pentru ca serviciile de apa si canal sa fie optime si functionale pentru toate zonele orasului nostru. Dar privitor la acest aspect, o sa revin cu un articol aparte.

Vreau doar sa trag inca o data un semnal de alarma ca aceasta societate APAVIL SA, nu isi gestioneaza aceste servicii la nivelul facturilor pe care ni le transmit spre plata. Ne livreaza apa de cea mai proasta calitate, fara a tine cont de consecintele de sanatate a consumatorilor, poate multi dintre acestia vulnerabili, cum ar fi copiii, bolnavii sau batranii.

Pe langa nenumaratele avarii, la care se intervine si se lucreaza in conditii de igiena josnica, iara apa pleaca spre robinetul din casele noastre, personal am facut interventii la instalatiile pe care le detin la doua adrese, respectiv pe Calea Lui Traian, 355 si Anton Pann, 43 A. Rezultatul il puteti vizualiza in imaginile adaugate care ma scutesc de mai multe comentarii.

Vreau doar sa mai adaug nemultumirea mea si fata de faptul ca, desi suntem inconjurati de ape curgatoare curate si sanatoase, ba chiar din toate partile, cei care ne conduc nu au fost in stare sa-si pastreze surse si servicii proprii de alimentare cu apa curenta a populatiei. Cum spune o vorba din batrani:“Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga si in traista”. Chiar trebuie sa steptam pana ne dam seama ca ne-am inbolnavit cu totii ?
Nu sunt eu specialist, insa citesc si eu si mi-am dat seama ca o astfel de apa pe perioade lungi de timp cauzeaza: scaderea imunitatii, raceala, gripa, dureri de cap, dureri de spate, dureri la nivelul incheieturilor, oboseala cronica, lipsa de energie, capacitate scazuta de lucru, irascibilitate sporita, slabirea sistemului nervos, miros urat din gura, slabirea igienei cavitatii bucale, matreata si fire de par slabe, dereglarea ciclului menstrual, tensiune marita / tensiune scazuta, diabet zaharat, hemoroizi, fisuri anale, aciditate la stomac, acnee, insuficienta renala, boli de inima, ficat, pancreas, vezica biliara, intestine, rinichi, prostata avansand in timp la cancer de absolut orice forma. Este destul de lunga lista?

Administratia publica locala ar trebui sa fie prima care intervine asupra acestor aspecte, asa cum de altfel prevede si Legea 241/2006, republicata in 2013:

Art. 11
(1) Consiliile locale, consiliile judetene, Consiliul General al Municipiului Bucuresti sau asociatiile de dezvoltare intercomunitara cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apa si de canalizare, dupa caz, isi stabilesc propriile strategii de dezvoltare si functionare pe termen scurt, mediu si lung a serviciului de alimentare cu apa si de canalizare, tinand seama de planurile de urbanism si amenajare a teritoriului, de programele de dezvoltare economico-sociala a unitatii administrativ-teritoriale, precum si de angajamentele internationale in domeniul protectiei mediului. 
(2) Strategiile autoritatilor administratiei publice locale vor urmari cu prioritate realizarea urmatoarelor obiective: 
a) orientarea serviciului catre utilizatori: 
b) asigurarea accesului nediscriminatoriu al tuturor membrilor comunitatii la serviciul de alimentare cu apa si de canalizare; 
c) asigurarea calitatii serviciului la nivelul corespunzator normelor Uniunii Europene
d) imbunatatirea calitatii mediului, prin utilizarea rationala a resurselor naturale de apa si epurarea corespunzatoare a apelor uzate, in conformitate cu prevederile legislatiei de mediu si ale directivelor Uniunii Europene; 
e) reducerea pierderilor de apa si a consumurilor energetice din sistemele de alimentare cu apa si de canalizare; 
f) reducerea consumurilor specifice de apa potabila la utilizator, inclusiv prin contorizarea bransamentelor si a consumurilor individuale; 
g) promovarea programelor de investitii, in scopul dezvoltarii si modernizarii sistemelor de alimentare cu apa si de canalizare; 
h) adoptarea solutiilor tehnice si tehnologice, cu costuri minime si in concordanta cu prognozele de dezvoltare edilitar-urbanistica si demografica a comunitatii; 
i) promovarea mecanismelor specifice economiei de piata, crearea unui mediu concurential, stimularea participarii capitalului privat si promovarea formelor de gestiune delegata; 
j) promovarea metodelor moderne de management; 
k) promovarea profesionalismului, eticii profesionale si a formarii profesionale continue a personalului ce lucreaza in domeniu. 
(3) In vederea asigurarii continuitatii serviciului si functionarii sistemului de alimentare cu apa si de canalizare in conditii de siguranta si la parametrii ceruti prin normele si prescriptiile tehnice, autoritatile administratiei publice locale, respectiv asociatiile de dezvoltare intercomunitara, cu responsabilitatea planificarii si urmaririi executiei lucrarilor de investitii; in acest scop vor intocmi programe directoare privind obiectivele de investitii, bazate pe planificarea multianuala a investitiilor si tinandu-se seama de etapele procesului bugetar, in conformitate cu reglementarile legale. 

Art. 14
Autoritatile administratiei publice locale au, in raport cu utilizatorii pe care ii reprezinta, urmatoarele sarcini si responsabilitati: 
a) sa gestioneze serviciul de alimentre cu apa si de canalizare pe criterii de competitivitate si eficienta economica; 
b) sa promoveze dezvoltarea, modernizarea si reabilitarea infrastructurii tehnico-edilitare aferente serviciului; 
c) sa monitorizeze si sa controleze activitatile de furnizare/prestare a serviciului si sa adopte masurile prevazute in contractul de delegare a gestiunii, in cazul in care operatorul nu asigura indicatorii de performanta asumati; 
d) sa stabileasca si sa aprobe indicatorii de performanta ai serviciului numai dupa ce acestia au fost supusi in prealabil dezbaterii publice; 
e) sa adopte normele locale si modalitatile de gestiune a serviciului de alimentare cu apa si de canalizare; 
f) sa informeze si sa consulte utilizatorii si asociatiile acestora cu privire la strategiile de dezvoltare a mserviciului, precum si despre necesitatea instituirii unor taxe locale privind serviciul de alimentare cu apa si de canalizare; 
g) sa medieze rezolvarea conflictelor dintre utilizatori si operatori sau dintre operatori, la cererea uneia dinre parti.

 

Pe de-o parte sa notifice aceasta societate asupra tuturor nemultumirilor noastre, iar pe de alta parte sa ia in calcul gestionarea unor servici proprii din sursele locale care sunt pline de sanatate si energie pozitiva.

Nu o spun eu, o spune legea ! Dar o respecta cineva ?

ALOO, PRIMARIA CALIMANESTI MAI EXISTI ???

Se pare ca nu, sau exista doar la giseu pentru a incasa taxele si impozitele inteligent marite.

Pentru ca daca ar exista i-am vedea si noi prezenti pe strazi, atat pe cei din primarie cat si consilierii locali, sa rezolve problemele curente, tot mai multe pe zi ce trece.
Dar nu mai avem nici primarie nici consiliu local, decat la giseu, asa cum spuneam, pentru a incasa impozitele si taxele mai mari decat in alte state europene, si pentru as incasa ei salarii, vacante, prime si deconturi de tot felul. Dupa informatiile pe care le am, unii care nu prea muncesc primesc cel mai mult, altii care fac tot ceea ce pot pentru a acoperi oarecum si pe ceilalti, primesc cel mai putin. Ca asa e pe la noi !

Dar revenind la probleme, ma raportez la una personala in zona unde locuiesc, respectiv pe strada Anton Pann.

Desi se tot vorbeste tot mai des despre frumosul oras Calimanesti, asa cum am mai spus de nenumarate ori, acesta exista doar in zona centrala, zona Caciulata, unde locuieste si primarul, si zona Cozia.

In rest, localitatile componente exista doar pentru a indeplini statutul de oras si pentru platile de care vorbeam.

In rest, la noi nu se face absolut nimic. Iar ceea ce se mai face, nu se respecta standardele tehnice, toate investitiile fiind de cea mai proasta calitate posibila. De aici si inundatiile caselor si gospodariilor oamenilor, masinile distruse pe asa zisele drumuri modernizate, lipsa becurilor pe foarte multe strazi, cainii maidanezi tot mai multi,si multe altele.

Si as vrea sa trag un semnal de alarma primariei si consiliului local, ca orasul Calimanesti inseamna de fapt toate aceste localitati.

Personal nu am pretentia sa vina acestia sa-mi faca rigola, nici sa o curete, desi proastele lucrari de care vorbeam, imi colmateaza aproape lunar rigola, prin interventii la conducta de apa. Nici sa-mi coseasca iarba in dreptul propietatii mele, asa cum fac in zonele centrice. Nu, acest lucru sunt capabil sa-l fac singur, ca exemplu de bun cetatean.


Dar nu pot sa fac mereu si in dreptul unor vecini. Iar daca am avea primarie, ma gandesc ca ar lua masuri.

Asadar domnule primar, mai iesiti va rog pe teren. Luati si consilierii locali. Nu doar in campanie va steptam. Si rezolvati si aceste probleme, ca somatii de plata vad ca vin mereu. Pe alea nu le uitati.

Nu cred ca este normal sa stam numai cu cereri si plangeri scrise pe la primarie. Aceste lucruri trebuie sa le stiti si sa aveti controlul lor pe fiecare zona.

Nu va mai reamintesc ca zona noastra nu beneficiaza de canalizare, pentru ca nu ati stiut sa gestionati acest proiect, desi noi toti cetatenii acestei zone am facut nenumarate demersuri in acest sens, iar proiectul a fost de acoperire 100 %.
Iar in urma interventiei asupra conductei de apa, chiar in dreptul propietatii mele, aproape odata pe luna, imi colmateaza cu material din excavatii rigola si implicit imi umple fosa septica cu apa. Nu este suficient ca platesc golire fosa septica in lipsa canalizarii ? Mai trebuie sa platesc si golirea apei ?

Si luati masuri va rog cu cei care nu isi curata rigolele si nu isi tund balariile in dreptul propietatii. Dar daca nu exista propietari in zona, trimiteti de la Calimanesti-Serv, asa cum procedati si pe strada dumneavoastra sau a altora. Gardurile cad, iar impreuna cu buruienile destul de mari se colmateaza rigola si ne afecteaza propietatile din amonte. Priviti numai cate gunoaie se acumuleaza intre buruieni !

Am sa vin si la primarie si o sa fac si in scris, dar nu cred ca este normal. Mai avem si alte lucruri de facut.

Dar dumneavoastra impreuna cu o armata de oameni primiti bani pentru problemele orasului, oras care asa cum spuneam este compus din totalitatea localitatilor componente.

Atat pentru astazi. Sunt multe de spus dar macar lucrurile marunte ca de cele mari ne-am lamurit !

Pe curand !

Orasul Calimanesti si „gunoaiele ” !

„Nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, totul se transforma.”   

(Antoine-Laurent Lavoisier)

Inca un fas al administratiei publice locale si a unor acoliti, m-a determinat sa scriu acest articol care face referire la colectarea gunoaielor.
Mai spre inceputul anului, primesc acasa un petic de hartie, o fituica in care se anunta o ampla actiune de colectare si selectare a deseurilor. Atasez imaginea cu acest anunt.

Toate bune si frumoase am putea spune ! Acest lucru ar trebui sa fie fara indoiala laudabil. Asta daca s-ar face asa cum prevede legea.
Dar chiar si in aceste conditii, oamenii au inceput sa colecteze acele pet-uri in saci. A trecut mult timp si, cel putin in zona in care eu locuiesc, nu a venit nimeni sa-i colecteze, drept pentru care atat eu cat si alti vecini, am procedat la golirea lor in tomberoanele de gunoi.

De ce am ales acest titlu si de ce am afirmat ca este un fas ? Pentru ca inca de la inceput s-a pornit cu stangul in acesta actiune, fara a se tine cont de reglementarile legislative in materie si probabil ca tocmai din acest motiv, acest petic de hartie vine nesemnat, nestampilat, nici de catre primarie, nici de catre operatorul de colectare.
Mai mult decat atat, ar fi trebuit o dezbatere publica urmata de o hotarare a Consiliului Local precum si un regulament care sa stabileasca clar conditiile de colectare, avantaje, costuri, persoanele responsabile, etc. Din informatiile mele, nu a existat asa ceva.

In al doilea rand, primaria si consiliul local au avut la indemana in ultimii ani alte instrumente solide pentru punerea in aplicare a unei astfel de actiuni, destul de importante pentru un oras statiune balneara, unde pretindem ca suntem o oaza de liniste, relaxare, tratare si chiar distractie. Si ma refer la Programul Operational Sectorial Mediu, de exemplu.


Iar in acest program erau prevazute toate conditiile, incepand de la infrastructura necesara, dotarea cu tomberoane specifice fiecarui material, dar si colectarea inclusiv a deseurilor din constructii si demolari. Stim foarte bine ca la toate periferiile orasului nostru, cel mai des intalnim astfel de deseuri, pentru ca oamenii nu au unde sa le duca.

Dar daca se implementa un astfel de program, ar fi afectat activitatea unor firme care se ocupa si de colectarea unora dintre aceste deseuri.

In concluzie, sugerez primariei si consiliului local sa identifice un program cu finantare europeana sau guvernamentala, prin care sa se realizeze urmatoarele:

1.Investitii in infrastructura sistemelor de colectare (spatii adaptate, tomberoane, transport, etc);
2. Educatie si monitorizare;
3. Diferentierea costurilor si stimularea cetatenilor;
4. Implicarea societatii civile (asociatii profesionale, ONG-uri, voluntari);
5. Acte normative adaptate.

Bineinteles ca acest lucru ar putea fi realizat inclusiv cu fonduri proprii. Nu este cine stie ce grozavie ! Nu avem pretentii sa ajungem chiar acolo unde altii transforma deseurile in energie. Dar in aceste conditii nu ar mai fi suficienti banii adunati din impozitele noastre, impozite inteligent majorate si mai mari decat in alte state europene,  pentru plata drepturilor salariale ale multor navetisti adusi si nu numai, pe diverse functii inventate in administratia publica locala din orasul nostru.

Ramanem cu speranta !

Cu bine prieteni dragi !

12 SURPRIZE ALE ALESILOR LOCALI DE LA CALIMANESTI !

Bine v-am regasit,

In urma nenumaratelor nemultumiri ale cetatenilor din Calimanesti, privind majorarea inteligenta a impozitelor locale, alesii locali s-au reunit in sedinta extraordinara de indata, pentru a repara sub o forma sau alta greseala facuta.

In acest sens, pentru a justifica sumele suplimentare la buget, in urma acestor majorari, dar si pentru a multumi contribuabilii, au adoptat urmatoarele proiecte de hotarari:

1. Toate strazile din orasul Calimanesti, insemnand si toate localitatile componente, vor fi asfaltate, dupa care se va trece la introducerea conductelor de apa si canalizare acolo unde nu exista. Unde exista se vor face reparatii la acestea;
2. Se vor construi piete moderne agroalimentare in centru, Caciulata, Jiblea-Veche si Jiblea-Noua;
3. Vor fi construite cel putin doua intrari emblematice in Orasul Calimanesti;
4. In toate localitatile componente vor exista centre medicale si cate o farmacie;
5. Vor fi montate cel putin trei parcuri de biciclete pentru inchiriat. Plata se va putea face si cu cardul bancar;
6. In toate localitatile componente vor exista zone cu acces liber WI-FI;
7. Se vor construi cel putin trei parcuri cu Echipamente fitness de exterior pentru adulti;
8.Toti elevii vor primi gratis cate o bicicleta si cel putin o tableta, daca nu un laptop;
9. La Seaca se va aduce o mare firma logistica, unde vor fi create peste 100 locuri de munca. Toti angajatii vor fi din Calimanesti;
10. Vor fi montate statii noi de autobuz, pe toata raza orasului;
11. Orice document solicitat la primarie, cu privire la modificarea strazilor, a numerelor, etc, se va emite fara taxa;
12. Toti consilierii locali, in frunte cu primarul, au hotarat sa-si doneze salariul pe un an de zile pentru sustinerea persoanelor cu situatia materiala precara, precum si pentru acoperirea unei parti a investitiilor propuese mai sus. Si-au mai luat angajamentul ca daca vor mai calca stramb precum au facut-o cu majorarea impozitelor, isi vor da imediat DEMISIA.

Pacat ca acest material nu este decat un pamflet si trebuie tratat ca atare. Insa concluzii se pot trage !

Marti 31.05.2016 ultima sedinta ordinara a C.L Calimanesti Legislatura VI

In primul rand va multumesc tuturor celor care ati fost alaturi de mine si pe acest site in acesti patru ani de mandat. Cu multa placere va  informez ca Marti 31.05.2016, orele 16,00 va avea loc ultima sedinta ordinara a Consiliului Local Calimanesti a acestei legislaturi, care va avea pe ordinea de zi urmatoarele puncte:bener-mircea-sediu

  1. Raport şi proiect de hotărâre privind aprobarea contului de execuție al bugetului local pe anul 2015.                       Descarca aici: 1 CHELTUIELI 2015 TRIM I si 2 VENITURI 2016 TRIM
  2. Raport și proiect de hotărâre privind aprobarea contului de execuție al bugetului local la data de 31 martie 2016;
  3. Raport și proiect de hotărâre privind reglementarea proprietății asupra bunurilor rezultate din Proiectul P.O.R. cu numărul de contract 3584/29.11.2012 având ca obiect ”Modernizarea parcurilor balneare din stațiunea Călimănești-Căciulata”. Descarca aici : 3 expunere privind reglementarea proprietatii si 3 PARCURI
  4. Raport și proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2016 al C.CĂLIMĂNEȘTI SERV SRL .                                      Descarca aici: 4 Anexa 1 buget SC Calimanesti Serv b 4 Anexa 2 buget SC Calimanesti Serv 4 Anexa 3 buget SC Calimanesti Serv 4 ANEXA 4 buget SC Calimanesti Serv 4 Anexa 5 buget SC Calimanesti Serv 4raport aprobare buget SC Calimanesti Servi
  5. Raport și proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei ”CĂLIMĂNEȘTI SERV SRL”. Descarca aici: 5 ORGANIGRAMA SERV SRL si 5 raport aprobare organigramă S.C. Călimănești SERV
  6. Raport și proiect de hotărâre privind trecerea din domeniul privat al orașului Călimănești în domeniul public al acestuia a terenului în suprafață de 1.563 mp situat pe strada Tudor Vladimirescu, nr.48A, pe care va fi edificată ”Grădinița cu program normal – 3 grupe Călimănești”. Descarca aici: 6 raport INVENTARIEREA suprafata gradinita 7 Raport specialitate gradinita
  7. Raport și proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru lucrările de execuție ”Adaptare la teren” la obiectivul de investiții ” Grădinița cu program normal – 3 grupe Călimănești”, angajate din bugetul local ;
  8. Raport și proiect de hotărâre privind acordarea Diplomei de Veteran de război precum și a Premiului de Veteran pentru persoanele care au acest statut și care au domiciliul/reședința în orașul Călimănești. Descarca aici: 8 expunere diploma veteran
  9. Raport și proiect de hotărâre referitor la aprobarea solicitării privind trecerea unui bun imobil din domeniul public al județului Vâlcea în domeniul public al U.A.T. Oraș Călimănești. Descarca aici: 9 RAPORT DE SPECIALITATE transmitere solicitare preluare bun imobil în domeniul public local
  10. Raport și proiect de hotărâre privind aprobarea concesionării unor spații destinate activității medicilor de familie în orașul Călimănești. Descarca aici: 10 concesionare spatii medici si 
  11. Raport și proiect de hotărâre privind aprobarea angajării unor cheltuieli pentru achiziționarea unor servicii de consultanță juridică, asistență și reprezentare în instanță în vederea recuperării de la bugetul de stat în baza OG nr.14/2013 a sumelor aferente corecțiilor financiare aplicate Contractului nr.4755 pentru finanțarea proiectului ”Reabilitare campus școlar la G.S.E.A.S Călimănești”, cod SMIS 52896 . Descarca aici: 7 Raport specialitate gradinita 11 expunere servicii expertiza si juridice modificata (1)
  12. Raport și proiect de hotărâre privind aprobarea situațiilor financiare anuale și repartizarea profitului net al SC CĂLIMĂNEȘTI SERV SRL, pentru anul 2015. Descarca aici: 12 ANEXA SITUATII FINANCIARE 12 expuner aprobare bilant 2015 12 raport aprobare bilant 2015
  13. Întrebări, interpelări, petiţii şi informarea consilierilor locali.

De precizat ca cei care au placerea sa ridice anumite probleme legate de ordinea de zi pot sa participe la lucrarile sedintei ordinare in plen, intrucat este publica, sau pot transmite mesaje, opinii si sugestii prin intermediul acestui blog, e-mail, facebook, telefon  0742188517.

Sa auzim de bine !

 

COMUNICAT !

Vine o vreme cand fiecare ne facem un bilant al activitatii noastre, fie profesionale, politice, administrative sau de alt fel. Tragem linie si analizam. Dupa care luam decizii.
In cazul meu, am facut bilantul activitatii mele politice si administrative locale. Unii ar putea spune ca a fost unul bun, altii ca a fost unul rau, eu spun doar ca in toti cei 12 ani de implicare intensa in plan politic si 8 ani in administratia publica locala, m-am straduit sa duc la indeplinire toate obligatiile prevazute de lege, dar si promisiunile electorale pe care le-am facut. bener-mircea-sediu
Nu am sa revin asupra acestora, dumneavoastra le cunoasteti pentru ca am mentinut o legatura permanenta prin toate mijloacele de comunicare, incepand cu presa si televiziunile locale, intalnirile zonale, audientele realizate la sediul meu in fiecare zi de luni intre orele 10,00-12,00, site-ul http://www.mirceastanculescu.com si altele.
Cu toate aceste eforturi, observ ca in Calimanesti se doreste cu totul si cu totul altceva. Grupurile locale de interese reprezentate de marile partide ocupa primele pozitii in preferintele electoratului. Nu mai conteaza ca si unii si altii au indatorat acest oras si au amanentat viitorul urmatoarelor generatii, doar pentru a le fi bine astazi unora ! Nu conteaza ca s-au cheltuit si se continua cheltuirea multor milioane de euro pe lucrari de proasta calitate dar care arata bine la exterior ! Nu are importanta ca tinerii nu au locuri de munca sau locuinte si nu se face nimic in acest sens, majoritatea fiind plecati peste hotare, sau ca restul cetatenilor nu dispun nici macar de o farmacie deschisa pe timpul noptii ! Nu conteaza ca platim impozite mai mari ca in alte tari dezvoltate din Uniunea Europeana, dar noi ne rupem masinile pe drumurile jalnice ! Nu conteza ca investitiile se fac doar unde este capital electoral si uneori tot pe criterii politice, restul sa se descurce cum poate ! Si multe sunt de spus dar ma opresc aici. Restul le veti constata si dumneavoastra.CALIMANESTI SERV

Spun doar ca in urma acestui bilant, am hotarat sa ma retrag din activitatea politica si administrativa locala, odata cu alegerile locale care bat la usa. Am inceput prin demisia mea din functiile detinute in cadrul U.N.P.R., asta datorita unei greseli, aceea de al aduce in acest partid pe fostul primar Ilie Amuzan. Imi asum aceasta greseala si imi cer scuze tuturor colegilor pe care i-am suparat si au parasit acest partid din cauza mea. De aceea, ca in orice stat civilizat, cel care greseste trebuie sa plece. Asta am facut si eu !
Dupa aceasta demisie am decis sa nu mai candidez la functia de primar sau consilier local, considerand ca in Orasul Calimanesti sunt destule persoane mult mai pricepute si capacitate care sa ocupe aceste functii cu mult mai multa demnitate si responsabilitate.
Pentru a inlatura orice neclaritate trebuie sa precizez ca am fost propus pe listele PSD pe locul nr 4, insa am refuzat acest lucru. Mi-au fost propuse alte functii pe care la fel le-am refuzat. Asta dupa ce am descoperit ca planurile lor sunt altele, nicidecum cele in folosul comunitatii. Acesti oameni nu au inteles ca eu nu sunt un oportunist si alta este viziunea mea pentru Calimanesti. Poate ca una necompatibila, dar este alta.FGFGFF
De aceea, inainte de a incheia acest comunicat, vreau sa multumesc tuturor acelora care au avut incredere in mine si mi-au acordat doua mandate de consilier local, tuturor fostilor colegi de partid, tuturor celor care au realizat interventii telefonice la emisiunile televiziunilor locale la care am participat, tuturor acelora care mi-au transmis mesaje de incurajare si daca am deranjat pe cineva pe nedrept, imi cer scuze.
Deasemenea vreau sa multumesc presei locale si judetene pentru buna colaborare de-a lungul acestor ani, in mod special ziarului local Cozia-Info, tuturor televiziunilor locale care m-au invitat in platourile acestora, precum si tuturor liderilor politici cu care am avut o buna colaborare.
Probabil vor fi multi care se vor bucura de aceasta decizie, insa sunt ferm convins ca vor mai aparea si alte persoane care sa ia atitudine in viitorul consiliu local, mai ales atunci cand vor fi derapaje ale administratiei publice locale. Sunt ferm convins ca si altii vor continua transparenta pe care subsemnatul am asigurat-o , si poate o vor face mult mai bine, adica la un nivel superior si cu mult mai multe date.z4
De aici inainte ma voi dedica mediului de afaceri (extern bineinteles), familiei si reluarii relatiilor de prietenie Romano-Spaniole, in cadrul Asociatiei de prietenie „Siempre Amigos” al carui presedinte sunt.
Chiar si in acest cadru, veti gasi in continuare in mine un partener fara echivoc in orice problema in care asi putea fi de folos, voi fi in continuare cu ochii pe administratia publica locala, iar daca voi observa derapaje grave, fiti convinsi ca voi fi prezent in sala de sedinte a consiliului local sau la alte institutii superioare.

Inchei asadar prin a va transmite ca subsemnatul NU SUSTIN pentru moment un candidat anume, astept programele electorale ale tuturor candidatilor precum si listele acestora, le urez tuturor mult succes in aceste alegeri, iar dumneavoastra Calimanestenii sa aveti ceea ce va doriti, un primar care sa va reprezinte si un consiliu local pe masura asteptarilor dumneavoastra.

Cu deosebita consideratie,

Mircea Stanculescu

Cum vad eu intrarea in Calimanesti !

Inca de acum 12 ani am tot adus in discutie realizarea unor sensuri giratorii la ambele intrari ale orasului Calimanesti, precum si realizarea unor trotuare care sa reintregeasca traseele pietonale. Tot in perioada acestor ani, am adus in discutie realizarea unor piste pentru biciclisti, dar si montarea unor indicatoare personalizate care sa marcheze intrarea in orasul Calimanesti.POARTA INTRARE CALIMANESTI -MARBELLA

Din pacate nici primarul anterior si nici acesta, nu au pus in aplicare vreuna dintre aceste propuneri, din motive multiple, pe care nu le mai aduc acum in discutie.

Astazi completez aceste propuneri cu o varianta mult mai impunatoare a intrarilor in orasul Calimanesti, dupa un model spaniol, respectiv al frumosului oras Marbella. Aceasta poarta de primire, care bineinteles poate fi imbunatatita cu placi comemorative ale istoriei locurilor noastre, poate servi in acelasi timp si ca trecere pietonala supraterana, dar mai serveste si pentru infomatii rapide in format electronic privind ora, data, temperatura, traficul in oras, si orice alte date utile celor care tranziteaza orasul nostru sau celor care raman pentru o perioada de timp in Calimanesti.

Toate aceste investitii, ar putea fi finantate la pachet prin noua axa creata pentru statiunile balneare si turistice.

Astept comentariile si sugestiile dumneavoastra, pe adresele pe care le cunoasteti.

O zi frumoasa !

PROBLEME RIDICATE IN CONSILIUL LOCAL

Buna ziua,
Deoarece astazi am fost sunat de catre un cetatean pentru a ma intreba despre problema solicitata in zona unde acesta locuieste, vreau sa informez publicul ca in sedinta ordinara a Consiliului Local de joi 31.03.2016 am ridicat urmatoarele:
  1. Revizuirea instalatiei de iluminat public la un stalp pe strada Anton Pann si Campului Bis, precum si inlocuirea becurilor;
  2. Montare doua becuri pe strada Campului, respectiv catre calea ferata, pe unde se intorc navetistii de la servici;
  3. Plombare gauri pe drumul care merge spre Jiblea-Noua;
  4. Remedierea de urgenta a infrastructurii acolo unde se fac lucrari de traversari, camine sau unitati de pompare canalizare. Cetatenii isi distrug masinile din cauza acestor lucrari;
  5. Nemultumirea ca de trei luni solicit amenajarea unei portiuni pe strada Pacii din Jiblea-Veche, prin asternere strat griblura, mai exact spre casa cetateanului austriac. Nu s-a facut.
La punctul privind aprobarea STATUTULUI Or. Calimanesti am imbunatatit acest proiect cu urmatorul amendament: (click pe albastruAMENDAMENT STATUTUL ORASULUI CALIMANESTI
Va doresc un sfarsit de saptamana cat m535105_1555817788080833_5124006695886005538_nai placut !
10270742_1555817761414169_7586046368074630042_n12498741_1242992705730078_1928304699_n
6147_1073434899379936_8486011847994337036_n12900216_1242992719063410_1384561951_n

Joi 31.03.2016 Sedinta Ordinara a C.L Calimanesti

Am placerea sa va  informez ca JOI 31.03.2016, orele 16,00 va avea loc sedinta Ordinara a Consiliului Local Calimanesti care va avea pe ordinea de zi urmatoarele puncte:

  1. Raport şi proiect de hotărâre privind aprobarea Statutului Orașului Călimănești. Descarca aici 1.STATUTUL ORAȘULUI CĂLIMĂNEȘTI ANEXĂ LA HCL
  2. Raport și proiect de hotărâre privind aprobare procedură de identificare a beneficiarilor și de acordare a stimulentului educațional pentru copiii din grădinițe care provin din familii defavorizate. Descarca aici 2.anexa CL IDENTIFICARE BENEFICIARI STIMULENT EDUCAȚIONAL
  3. POZA CLRaport și proiect de hotărâre privind împuternicirea domnului Ungureanu Darie în calitate de reprezentant al orașului Călimănești în Adunarea Generală a Acționarilor a SC APAVIL SA, să aprobe contractarea de servicii juridice externe cu un cabinet de avocatură. Descarca aici 3.ANEXA SC APAVIL
  4. Raport și proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de acțiuni sau de lucrări de interes local pe anul 2016, pentru repartizarea orelor de muncă prestate lunar de către persoanele majore apte de muncă din familia beneficiară de ajutor social, acordat în baza Legii nr.416/2001, privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
  5. Raport și proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de acțiuni sau lucrări de interes local stabilit pentru executarea sancțiunii prestării unei activități în folosul comunității de către contravenienți;
  6. Raport și proiect de hotărâre privind modificarea statului de funcții al aparatului de specialitate al primarului orașului Călimănești. Descarca aici 6.expunere motive stat de functii. Descarca aici 6.stat de functii
  7. Raport și proiect de hotărâre privind susţinerea şi finanţarea echipei de fotbal Cozia Călimăneşti, prin Asociaţia Club Sportiv Cozia Călimăneşti, din bugetul local Cap.67.02-Cultura, sport, recreere si religie;
  8. Raport și proiect de hotărâre privind angajarea unor cheltuieli pentru achiziţionarea unor servicii de expertiză financiar-contabilă şi reprezentare în instanţă. Descarca aici 8.expunere servicii expertiza si juridice modificata
  9. Raport și proiect de hotărâre privind modificarea sumei alocate contractului de delegare a gestiunii traseului de transport public local prin curse regulate în oraşul Călimăneşti ;
  10. Prezentarea Raportului primarului privind situația gestionării bunurilor aparținând domeniului public și privat al orașului Călimănești pe anul 2015. Descarca aici 12.Raport gestionare dom public si privat
  11. Prezentarea Raportului primarului privind starea economică, socială și de mediu a orașului Călimănești pe anul 2015. Descarca aici 11.Raport stare economica 2015
  12. Prezentarea raportului de activitate al Serviciului Poliției Locale a Orașului Călimănești pentru perioada 01.01.2015 – 31.12.2015. Descarca aici 10.raport de activitate Politia Locala
  13. Întrebări, interpelări, petiţii şi informarea consilierilor locali.

De precizat ca cei care au placerea sa ridice anumite probleme legate de ordinea de zi pot sa participe la lucrarile sedintei ordinare in plen, intrucat este publica, sau pot transmite mesaje, opinii si sugestii prin intermediul acestui blog, e-mail, facebook, telefon  0742188517.

O zi buna !