„Poti sa prostesti unii oameni tot timpul si toti oamenii un timp, dar nu poti sa prostesti toti oamenii tot timpul.” (Abraham Lincoln)
Buna ziua stimati prieteni,
De aceasta data ma vad obligat sa va prezint un aspect un pic mai trist, acest lucru datoranduse lipsei de interes a executivului local in ceeace priveste siguranta cetatenilor pe strada, atunci cand merg la cumparaturi, cu copiii in parcuri, pe faleza, la scoala, etc.
Nu este vorba de hoti sau alte pericole, care din pacate sunt destule ci de unul legat de cainii comunitari care sunt din ce in ce mai multi pe strazile si prin cartierele orasului nostru.
In aceasta privinta am mai scris doua articole si am ridicat de fiecare data acest aspect in sedintele de consiliu local, asa cum reiese din procesele verbale de sedinte, lucru pe care am sa-l ridic din nou in sedinta de astazi, pentru ca nu putem lasa sa se intample accidente nedorite, iar cetatenii sa fie supusi acestui risc de a fi muscati intr-o buna zi de aceste animale.
In urma sesizarilor venite de la cetateni, si pe care eu le-am sustinut in sedinte, nu s-a luat nici-o masura, primarul invocand cunostiintele pe care domnia sa le are in materie, astfel incat nu poate sa intervina in vederea stoparii acestui fenomen.
Din nefericire, sambata 24.11.2012, cetateanul englez JEFY CLARK, in varsta de 69 de ani, care facea o plimbare pe faleza Oltului de la Calimanesti, a fost atacat de o haita de caini, eveniment in urma caruia a fost deplasat de urgenta la spitalul ludetean Valcea pentru a i se acorda ingrijiri medicale.
In declaratia sa, Jefy a fost atacat de acesti caini, s-a luptat lovind cu picioarele pentru a-i speria, insa cu toate acestea a fost muscat, s-a dezechilibrat si a cazut. A scapat dupa ce alti trecatori au sarit in ajutorul lui.
Cu toate acestea, in deplasarea catre spitalul judetean, prezenta pericol de lesin, asta ca urmare a pierderii de sange, deoarece i-a fost lezata o vena in zona gleznei.
Jefy a tras o sperietura de moarte, pentru ca este si diabetic, ceeace ar fi putut sa puna in pericol viata lui, doar un mic accident, o simpla muscatura de caine, asta petrecanduse in orasul statiune Calimanesti, condusa si pastorita de catre primarul PDL, Florinel Constantinescu, culmea, de profesie doctor veterinar.
In urma acestui accident, Jefy este foarte suparat pe administratia publica locala si intentioneaza sa actioneze in instanta primaria orasului Calimanesti.
Pe aceasta cale, dar asa cum spunem, voi sustine si astazi acest aspect in sedinta de consiliu, atrag atentia celor responsabili sa actioneze de urgenta in vederea stoparii acestui fenomen care prezinta un grav pericol la siguranta stradala a copiilor, batranilor si oricaror persoane din orasul nostru sau care sunt in tranzit.
Cu totii suntem iubitori si de animale, insa terbuie sa iubim si apropiatii nostri. Daca vrem sa iubim animalele, trebuie sa le creem conditii nu sa-i lasam hoinari prin oras, infometati si supusi la fel si fel de infectii si boli. Daca le creem conditii acestor animale, nevinovate dealtfel, de fapt ne creem si noua si ne protejam de pericole. Si solutii sunt. Trebuie doar un gram de vointa!
Altfel, nu putem vorbi de dezvoltare a turismului, nicidecum promovarea lui cu asemenea exemple care completeaza alte lipsuri de care vom vorbi in articolele viitoare.
Cu bine !