„COLT DE RAI” sub amenintare!(Drumul de cura balneara Calimanesti)

Buna ziua stimati prieteni,

Pentru multi dintre dumneavoastra care cunoasteti acest loc minunat, dar si pentru cei care urmeaza sa poposeasca la Calimanesti am decis sa realizez acest material pentru a trage un semnal de alarma autoritatilor de a lua masurile necesare de conservare si pastrare a acestor locuri mirifice, locuri de odihna si recreere, dar si persoanelor malitioase care distrug in drumul lor elemente ale acestei investitii.

Asadar acesta este DRUMUL DE CURA BALNEARA  de la Calimanesti sau i se mai spune si DRUMUL GENIULUI.

A fost refacut in anii 2010-2011 si are o distanta de aproximativ 2,5 km. Incepe de la Vila Teilor  din Calimanesti si se termina in spatele Hotelului Traian din Caciulata.

Inca de la intrarea pe acest drum, te izbesti vrei nu  vrei, de imaginea impunatoare a PODULUI SUSPENDAT, un adevarat monument care a dainuit de-a lungul vremurilor, loc de intalniri al tinerilor de alta data. Tot traseul esti acompaniat de  sinfonía pasarilor, de fosnetul gigantilor arbori care au stat marturie schimbarii vremurilor pe aceste meleaguri. Nu poti inainta fara sa observi veverite jucause prin copaci sau la izvoarele, din pacate neamenajate, cate o caprioara care isi potoleste setea.

Drumul de cura balneara iti ofera posibilitatea de profunda recreere, de reincarcare energética, aer reconfortant, vederi panoramice mirifice. Este un loc unde poti sa te relaxezi in adevaratul sens al cuvantului, un loc nepoluat, un loc unde poti strange un copac in brate si vei simti cum te incarci cu energía pamantului.

Insa poate ca nu mi-asi fi propus sa realizez acest material daca nu asi fi primit nenumarate semnale de alarma de la diversi cetateni, unii chiar turisti, care reclama dezinteresul autoritatilor fata de acest loc minunat.

Si asa cum puteti observa chiar de la intrarea pe PODUL SUSPENDAT, au disparut plasele de protectie de la mana curenta sau dalele de beton care acopereau camínele de ancorare.

Ne deplasam mai departe si observam cum bordurile se disloca, nu sunt nici macar rostuite. La fel si zidurile laterale de sprijin care incep sa se degradeze.

Dar mergand mai departe, observam farolele de iluminat, care oricum nu erau finalizate si conectate, rupte, furate si vandalizate. Acelasi lucru se intampla cu balustradele metalice de protectie, care sunt rupte, furate, aruncate in canale sau prin padure.

Bancutele sunt foarte putine si nu se stie cat vor mai exista daca nu se iau masuri de urgenta.

Unii cetateni au refacut gardul propietatii lor chiar pana langa bordura acestui drum. Chiar asa ?

Ma revolta aceste lucruri care iau nastere datorita dezinteresului si nepriceperii unui administrator local care este primarul. Ma revolta aceste aspecte cand stiu ca primaria are la indemana o societate comerciala proprie care poate efectua aceste nereguli, care poate asigura front de lucru angajatilor sai, nu sa fie disponibilizati si societatea in insolventa premeditata. Ma revolta faptul ca s-au cheltuit bani multi pentru realizarea acestui  proiect, dar fiind faptul ca a fost realizat de primarul anterior este mai bine sa fie lasat in degradare. Probabil pentru a se spune ulterior: “Ia uite ce lucrari proaste a facut cel dinaintea mea !”

Ma  revolta idea ca daca nu avem bani pentru a finaliza aceasta investitie, desi asa cum spuneam exista si alte solutii proprii, macar sa le conservam, sa le pastram, sa le pazim prin politia locala si sa le respectam.

Ma revolta chiar si lipsa de respect a unor indivizi care vandalizeaza aceste bunuri, care nu au primit educatia necesara  pentru a nu face inscrisuri obscene pe eleméntele acestor trasee, pentru a nu arunca in urma lor gunoaie de tot felul .

Cu totii trebuie sa respectam natura, sa mentinem atat investitiile noastre cat si ale lui Dumnezeu, sa respectam flora si fauna daruite de acesta  meleagurilor noastre.

Asadar pentru a da dovada de putin spirit civic respectati urmatoarele sfaturi:

1. Nu lasati deseuri sau ambalaje de nici un fel  aruncate in natura. Nu trebuie sa va ganditi la faptul ca si altii arunca mizerii pe jos si ca nu va strica cu nimic daca si voi veti face la fel. Fiecare dintre noi trebuie sa impiedicam pe altii sa faca acest lucru groaznic pentru natura. Sunt locuri special amenajate pentru acest lucru;

2. Nu rupeti eleméntele de iluminat al acestui drum. Creati o paguba comunitatii dar va puteti si accidenta;

3. Nu distrugeti eleméntele balustrazilor de protectie. Puneti in pericol o alta persoana sau poate un copil;

4. Nu faceti inscrisuri obscene pe eleméntele din dotare sau pe scoarta copacilor. Nu este civilizat;

5. Nu va urcati cu picioarele pe bancute. Se pot rupe dar creati un disconfort celor care vor veni in urma voastra;

6. Nu aprindeti focul in padure. Puteti cauza un incendiu devastator, va puteti pierde viata si puneti in pericol si pe a altora;

7. Nu circulati cu motoscutere sau motociclete printre drumeti;

8.  Nu aruncati la intamplare tigara nestinsa;

9.  Dacă întâlniţi focuri lăsate de alţii, stingeţi-le;

10. Anunţaţi imediat orice abuz, orice problema care pune in pericol natura, dotarea acestui drum, vieti omenesti sau incendiu la 112.

Asa ca dragi prieteni ,protejati aceste daruri pe care Dumnezeu ni le-a harazit, degeaba avem o tara frumoasa, un oras frumos cu locuri minunate datatoare de sanatate si liniste, daca nu stim sa le respectam.

Sta in puterea noastra acest lucru ! A mea, a ta, a tuturor !

Pentru o calitate mai buna a filmului puteti vizualiza si : https://www.youtube.com/watch?v=OAYe2nQaLlQ

Pe curand !

REZULTATE SURPRIZATOARE SONDAJ

Buna ziua,

Am tinut sa realizez acest articol pentru a va prezenta situatia la zi a sondajului postat pe acest site cu referire la primarii care au gestionat orasul nostru in perioada postrevolutionara.

La acest sondaj au participat 487 de respondenti, intrebarea fiind – care este cel mai reprezentativ, cel mai activ primar al orasului Calimanesti?  In urma votului lor a rezultat urmatorul clasament:AMUZAN SI DOCTORUL CU MOCHETE

1. ILIE AMUZAN       – 51,58%

2. NEAMTU TUDOR  – 16,84%

3. NICIUNUL   – 15,79%

4. DULCEA GHEORGHE  – 7,37%

5. LAZARESCU ION   – 4,21%

6. FLORINEL CONSTANTINESCU  – 4,21%

Asa cum se poate observa, in cele 8 luni de guvernare ale doctorului Florinel Constantinescu, nu s-au facut simtite schimbari pozitive care sa multumeasca populatia, ba chiar am asistat la o decadere a nivelului de trai in orasul nostru, prin scumpiri ale utilitatilor, cresterea taxelor si impozitelor, degradarea infrstructurii si asa precare, precum si cheltuirea banilor publici fara o perceptie bazata pe profesionalism, competenta si chibzuinta.

In aceste conditii, sigur ca oamenii au fost nevoiti sa analizeze activitatea fiecarui primar in parte si sa le construiasca o balanta a realizarilor.

Dar sa analizam situatia primelor 3 locuri ale acestui sondaj.

1. ILIE AMUZAN – a fost primar doua mandate in perioada 2004-2012. A pierdut ultimele alegeri doar la cateva zeci de voturi, desi candida din partea celei mai mari forte politice actuale, USL. Chiar daca in timpul mandatului sau au existat multe nemultumiri ale oamenilor, acesta poate demonstra ca si-a lasat amprenta peste orasul nostru prin realizarea a mai multe proiecte de importanta precum: aductine cu apa in Jiblea-Noua, reabilitarea caminului cultural, reteaua de gaze, centrul de conventii si expozitii de la Seaca, centrele de informare turistica, drumul geniului, inceperea proiectului de canalizare si altele.

Pe langa aceste realizari, a lasat actualului primar continuarea proiectelor MIRAJUL OLTULUI, AMENJAREA SI MODERNIZAREA PARCURILOR, ASFALTARE STRAZI si continuarea lucrarilor la canalizare si statie de epurare.

In urma acestui sondaj este clasat pe primul loc, ceea ce dovedeste ca in 2016 are posibilitatea de a castiga un nou mandat. Acest lucru a fost confirmat in declaratia prezentata de domnia sa in ziarul local Cozia-Info.

2. NEAMTU TUDOR – a fost primar in perioada 1996-2000 din partea P.U.R.. A pierdut alegerile in favoarea lui Dulcea Gheorghe P.D.. Acesta a jucat un rol important in realizarea sondelor de extractie a apei geotermale precum si realizarea instalatiei de distributie a acesteia catre un segment al populatiei si a unor institutii din orasul nostru, investitie realizata de catre guvernul Austriei.

A realizat lucrari edilitare de o anvergura mai mica, dar mult necesare pentru locuitorii unor zone precum Jiblea-Noua, Jiblea-Veche, Calimanesti. Printre acestea enumeram retele de iluminat stradal, poduri, consolidari si altele. Ceea ce este de subliniat faptul ca in aceea perioada nu existau fondurile europene si alte instrumente care sa ajute finantarea unor proiecte de anvergura. Totul se realiza prin gestionarea eficienta a banilor publici, fie locali, de la guvern sau C.J..

In perioada domnului Neamtu Tudor nimeni din institutie nu avea telefoane mobile ci statii de radiofrecventa, nu existau atatea calculatoare, atatia functionari si nici dotarea auto pe care o au astazi, iar lucrurile mergeau la fel de bine in ceea ce priveste relatia cu cetateanul.

3. NICIUNUL – acest raspuns dovedeste faptul ca exista si un segment al populatiei care este nemultumit de prestatia tuturor primarilor. Acesti respondenti cauta o alta perceptie asupra gestionarii unui oras turistic balnear precum Calimanesti. Acestia cauta un model mai european in care dezvoltarea economica si cresterea nivelului de trai sa survina in baza unei strategii bine gandite, astfel incat toate investitiile din plan local sa fie logice, nu haotice asa cum se intampla la noi. Trebuie sa avem o directie clara, nu proiecte de care ne bucuram pe moment, ne multumim ca se face ceva, ne multumim ca vin niste bani la noi si este foarte bine, numai ca toate acestea se pot face sub un proiect general, o strategie care sa ne marcheze o directie. Astazi nu avem nici-o directie! In aceasta categorie de respondenti sunt persoanele care nu se lasa amagiti de mesajele populiste, sunt persoanele care gandesc pentru un viitor si al copiilor nostri, pentru ca cei care ne conduc astazi, amaneteaza bunul mers al viitorului, prin datorii de tot felul. Nu este drept!

Dar ce facem cu actualul primar care se afla in coada listei ?

Acesta a castigat alegerile in 2012, asa cum spuneam, la o diferenta foarte mica de Ilie Amuzan, din foarte multe motive. Unul a fost campania facuta de catre Florinel Constantinescu, din casa in casa, altul a fost votul negativ al nemultumitilor fata de guvernarea Amuzan. Pe langa aceste motive, mai exista si diverse versiuni precum ca au fost oferite o serie de cadouri electorale sau ca a existat o posibila tradare din partea membrilor aliantei, etc.

Dar toate acestea sunt istorie. Relevant este faptul ca actualul primar a reusit sa-si atraga in numai opt luni foarte multi nemultumiti, unii chiar din barca acestora. In toata aceasta perioada nu a realiza vreun proiect propriu, toate acestea fiind preluate de la administratia Amuzan. In acelasi timp, pentru ca alectoratul sau sa nu observe acest fapt, face sapaturi pentru a demonstra presupuse abateri sau lipsuri ale lui Amuzan.

Ar fi fost normal sa existe o colaborare armonioasa intre fostul si actualul primar, macar pentru a finaliza corect aceste proiecte. Ar trebui sa fie mutumit pentru ca are ca mostenire aceste proiecte, are ca mostenire o baza materiala, dotare logistica, si multe altele.

Actualul primar, pana in momentul de fata nu a demonstrat ca doreste a fi unul cooperant, decat cu colegii sai de partid. Nu accepta nicio idee din partea unei alte persoane din afara partidului, sau a altui consilier, acesta considerand ca primaria este un S.R.L..Din aceste motive si-a atras antisimpatia multor cetateni si circula si zvonul precum ca, daca nu se va intrevedea nimic constructiv nici in acest an, se va demara actiunea de strangere de semnaturi pentru demiterea sa.

Aceasta fiind sinteza sondajului realizat pe acest site, nu ne ramane decat sa speram la schimbari de macaz, la schimbari pozitive,  indiferent cine guverneaza in plan local sa fie reprezentantul fiecarui cetatean, indiferent ca este membru al altui partid, ca a votat sau nu cu aceea persoana, ca este bogat sau sarac. Primarul trebuie sa pastreze echilibrul in comunitatea pe care o reprezinta si sa-si duca la indeplinirea programul electoral si promisiunile facute in campania electorala.

Sa auzim numai de bine !

Pe curand cu noi informatii de importanta.

Nota: articolul a fost realizat pe marginea rezultatului acestui sondaj, astazi 11.02.2013. Exista posibilitatea ca dupa aceasta data sa existe schimbari de procente.

STRADA AL. VLAHUTA (Probleme si solutii)

Bine v-am gasit,

Cu trecerea timpului oamenii reusesc sa se adapteze noilor metode de informare, in special prin acest mod electronic. Realizarea acestui site a avut succes din primele zile cand l-am lansat, dar, pe zi ce trece capteaza mai multi vizitatori si chiar mai mult decat atat, pe langa faptul ca se informeaza cu ceeace se intampla in plan local, au posibilitatea de a cere mai multe informatii sau de a solicita interventia consilierului local in zona lor, pentru identificarea unor situatii si gasirea solutionarii acestora.CU OAMENII PE A. VLAHUTA

In ultima perioada cele mai multe solicitari au venit din localitatea Jiblea-Noua, Jiblea-Veche, Calimanesti si Pausa.

De aceasta data am raspuns solicitarii unor persoane care locuiesc pe strada Al. Vlahuta (spre gara), in urma urmatorului mesaj primit, dar mai aveam deja cateva plangeri primite la audiente:

Ma intreb daca strada Al.Valhuta, mai exista in orasul Calimanesti, sau… poate gresesc eu? Pe aceasta strada gazele nu s-au introdus decat pe artera principala, pe la dl.Vaduva Bogdan, pe stradutele laterale (declarate drumuri publice ) locatarii trebuie sa traga conducte separate, care costa pentru o familie in jur de 30.000 lei (300 mil. vechi), doar pentru a aduce conducta pana la poarta. 

De ce, oare noi nu platim aceleasi impozite la primarie ? Nu apartinem aceluiasi oras ? 

Acum pe straduta noastra, si chiar pe artera principala a strazii Al Vlahuta poti deschide patinoar ! Nimeni nu a intrat sa dea cu nisip, nimeni nu a intrat cu plugul, desi… pe stradute precum „1907” lucratorii primariei au si maturat si in fata caselor.
Iluminatul de asemenea pe stradutele laterale nu exista, ca de… copii nostri sunt „voinici” , pe ei nu-i musca cainii ! Ca sa nu mai vorbim de tot felul de indivizi si tigani care trec seara si noaptea spre gara, si care reprezinta un real pericol !
Cat va trebuie sa nu mai faceti discriminare? Cred ca singurul lucru care ne ramane de facut este sa dam in judecta primaria, pentru faptul ca la impozite egale, serviciile sunt facute dupa prietenii, partide si afaceri !
Dl. Stanculescu, amintiti-va si de strada noastra, dar toata (pentru ca este foarte mare) inclusiv de stradutele laterale !!! si noi v-am votat ! si noi platim impozite ! si noi locuim tot in orasul Calimanesti ! si noi suntem oameni , nu ne tratati … altfel …”

M-am deplasat pe aceasta strada ieri 30.01.2013, orele 10,00 unde in urma discutiilor purtate cu cetatenii au reiesit urmatoarele nemultumiri:

1. Problema extinderii retelei de gaze pe doua dintre stradutele adiacente care poarta aceiasi denumire, deoarece distantele sunt foarte mari din strada principala, ajungand chiar si la 60 m, iar costurile in particular sunt foarte ridicate;

2. Asigurarea deszapezirii pe fiecare straduta adiacenta  si tratarea cu material antiderapant;

3. Verificarea si completarea becurilor de iluminat public;IMG_2566

4. Colectarea cainilor comunitari, tot mai multi in aceasta zona si care prezinta un real pericol pentru copii sau varstnici;

5. Repararea drumului pe artera principala de la zona unde se traverseaza pietonal calea ferata, inspre Electromontaj, deoarece exista gropi unde se formeaza balti;

6. Montarea unor indicatoare (tablite) de interzicere a aruncarii gunoielor, in special in zona fostului depou si efectuarea din cand in cand a unor controale ale politiei locale sau a corpului de control al primarului;

7. Instiintarea propietarului cladirii fostului depou, de a imprejmui aceste cladiri deoarece prezinta pericol de caderi de ziduri, tigle si alte elemente de constructie. IMG_2569

In ceeace priveste situatia drumului, avem vesti bune, si aceasta strada este prinsa in programul de asfaltare, pe o lungime de 1236 m, ceeace va elimina neplacerile legate de gropi, balti, praf vara, etc. Acest proiect a fost initiat in legislatura primarului Ilie Amuzan, continuat acum  si aprobat in consiliul local la data de 25.10.2012.

Toate aceste probleme le-am prezentat executivului in speta viceprimarului, urmand sa depun un Raport de Informare, atat primariei cat si consiliului local, in vederea gasirii solutiilor pentru rezolvarea acestora.IMG_2570

In continuare astept sa-mi confirmati ca au fost luate masuri, macar pentru o parte din aceste probleme, sau sa-mi semnalati si altele care mai apar.

Pe curand, cu noi informari din Jiblea-Veche si altele !

REZULTATUL SEDINTEI DE CONSILIU DIN 28.01.2013

Luni 28.01.2013, orele 16,00  a avut loc sedinta Consiliului Local care a avut pe ordinea de zi urmatoarele puncte si care s-au votat dupa cum urmeaza:

1. Proiect de hotarare privind reglementarea circulatiei rutiere in orasul Calimanesti prin introducerea de sensuri unice pe strazi. Acest punct a fost votat cu unanimitate de voturi. Este vorba de strada T. Vladimirescu si Decebal, pe sensul de urcare. Acest proiect este binevenit pentru a fluidiza circulatia pe aceste strazi, mai ales in timpul programului scolar. Trebuie sa amintesc ca propunerea aceasta a mai fost facuta in trecut de catre Eugen Cheran, acum preluata de catre executiv. Singura observatie pe care am facut-o a fost ca nu s-a realizat o dezbatere publica in acest sens cu populatia. Parca asa promitea actualul primar in urma cu cateva luni !BENER  MIRCEA + SEDIU

2. Proiect de hotarare privind aprobarea Regulamentului de organizare a pasunatului, precum si exploatarea pajistilor de pe raza orasului Calimanesti. Acest proiect a mai fost propus in urma cu doua luni si retras de catre primar. A fost votat in unanimitate cu doua amendamente aduse de subsemnatul si pe care am sa le comentez intr-un articol separat care va urma.

3. Proiect de hotarare privind reorganizarea retelei scolare a unitatilor de invatamant de pe raza orasului Calimanesti pt anul scolar 2013-2014. Proiect aprobat cu unanimitate de voturi.

4. Proiect de hotarare privind privind avizarea proiectului planului de scolarizare al unitatilor de invatamant de pe raza orasului Calimanesti pt anul scolar 2013-2014. Proiect votat cu unanimitate de voturi.

5. Proiect de hotarare privind utilizarea excedentului bugetar local rezultat la incheierea exercitiului bugetar 2012. Proiect votat cu unanimitate de voturi.

6. Proiect de hotarare privind acordarea unui ajutor de urgenta domnului GRADINARU FANICA, pentru minora cu handicap grav GRADINARU ELENA TEODORA. Proiect votat cu unanimitate de voturi.

7. Proiect de hotarare privind stabilirea si aprobarea impozitelor si taxelor locale pentru anul 2013. Proiectul a fost aprobat in vederea indexarii cu 16% a cotelor de impozite si taxe locale. Personal nu am votat acest proiect.

8. DIVERSE. La acest punct am ridicat problema montarii unor indicatoare de reducere a vitezei autovehicolelor pe strada 24 Ianuarie din Jiblea-Veche, la cererea unor locuitori din aceasta zona. La acest capitol consilierul local Eugen Cheran a mai ridicat problema prelungirii retelei de iluminat public pe str. Anton Pann, pe sectiunea in care lipseste, precum si montarea unei statii de autobuz.

Ca intotdeauna, comentariile dumneavostra sunt binevenite, atat in formularul acestui blog, pe pagina de facebook sau pe adresa de e-mail.

Va doresc o zi buna !

Cu stima,