La Calimanesti avem taxe si impozite mai mari !

Bine v-am regasit,

In urma cu cateva zile, am citit cateva postari ale unor cetateni cu privire la taxele si impozitele locale. Mai bine spus cateva nemultumiri, deoarece s-au trezit cu o crestere aproximativa de 80 % fata de anul trecut.

Mai mult decat atat, cateva rude au mers la primarie pentru a solicita suma pe care o au de plata pentru acest an, si eventual sa si plateasca.

Surpriza a fost ca inca nu se poate plati. Trebuie sa faci o programare pentru a efectua plata acestora. Sincer, asa ceva nu am mai auzit pe undeva !

Mergand personal la primarie aflu ca de fapt s-au intamplat mai multe. Modificarea nomenclatorului stradal, majorarea impozitelor si taxelor, precum si zonarea intravilanului si extravilanului localitatii.

Inainte de a trage o concluzie asupra acestor schimbari, am decis ca este bine sa solicit in scris primariei, eliberarea hotararilor care au stabilit aceste schimbari, in baza Legii 544 privind liberul acces la informaţiile de interes public.

Pacat ca actuala administratie locala nu a facut transparente aceste actiuni inainte de a fi supuse aprobarii. Sa realizeze dezbateri publice cu cetatenii, asa cum au promis in campaniile electorale. Nu varianta afisarii la primarie, nici cea pe site-ul primariei, ca nu toata lumea poate avea acces. Intalniri programate pe fiecare localitate componenta si in care sa ne fie explicate bine aceste schimbari. Poate ca au un fundament. Nu stiu, ca nu mi-a explicat nimeni. Sa ne faca sa intelegem ! Personal, ca simplu cetatean vad ca trebuie sa cer eu explicatii, in loc sa-mi fie date. Iar acest lucru spune multe !

Domnule primar si consilieri locali, nu credeti ca asa era normal ? Nu asa ati promis cu totii in campaniile electorale ? Acum nu mai sunteti in slujba cetatenilor ? Chiar credeti ca era nevoie de aceste majorari, in conditiile in care in Calimanesti economia este la pamant ?

Voi adresa chiar maine o cerere pentru eliberarea hotararilor mentionate mai sus, dupa care am sa trag concluziile corespunzatoare.

Si am sa inchei cu o strofa care spune multe:

„Avem impozite cu carul,
Dar înotăm în sărăcie
şi ce buget ar avea statul
Dintr-un impozit pe… PROSTIE…”

 

Pe curand !

Luni 18.05.2015 Sedinta Extraordinara a C.L. Calimanesti

Am placerea sa va  informez ca LUNI 18.05.2015, orele 16,00 va avea loc sedinta extraordinara a Consiliului Local Calimanesti care va avea pe ordinea de zi urmatoarele puncte:PRIMARIA CALIMANESTI b

  1. Raport şi proiect de hotărâre privind modificarea Anexei nr.2 a Hotărârii Consiliului Local al Orașului Călimănești nr.95/29.12.2014, privind stabilirea și aprobarea nivelului impozitelor, taxelor și a altor sume cuvenite bugetului local pentru anu 2015;
  2. Raport și proiect de hotarâre privind stabilirea unor reguli de acordare a Diplomei de Fidelitate familiilor din orașul Călimănești care împlinesc 50 de ani de căsătorie precum și a Diplomei Speciale pentru persoanele care împlinesc vârsta de 100 de ani;
  3. Raport și proiect de hotărâre privind organizarea manifestărilor dedicate sărbătoririi Zilelor Orașului Călimănești

De precizat ca cei care au placerea sa ridice anumite probleme legate de ordinea de zi pot sa participe la lucrarile sedintei in plen, intrucat este publica, sau pot transmite mesaje, opinii si sugestii prin intermediul acestui blog, e-mail, facebook, telefon  0742188517.

O zi buna !

MARTI 30.12.2014 SEDINTA ORDINARA A C.L. CALIMANESTI

Am placerea sa va  informez ca MARTI 30.12. 2014, orele 16,00 va aveaPOZA CL loc sedinta ordinara a Consiliului Local Calimanesti care va avea pe ordinea de zi urmatoarele puncte:

  1. Raport şi proiect de hotărâre privind stabilirea și aprobarea nivelului impozitelor, taxelor și a altor sume cuvenite bugetului local pentru anul 2015 ;
  2. Raport şi proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Sălii de Sport din orașul Călimănești;
  3. Raport şi proiect de hotărâre privind înființarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Turistică Râmnicu Vâlcea ;
  4. Raport și proiect de hotărâre privind însușirea Convenției de colaborare încheiată între Orașul Călimănești prin primar, Școala Gimnazială Șerban Vodă Cantacuzino și Fundația APT Internațional ;
  5. Raport și proiect de hotărâre privind însușirea proiectului planului de școlarizare pentru anul școlar 2015 – 2016 al unităților de învățământ de pe raza Orașului Călimănești;
  6. Raport și proiect de hotărâre privind aprobarea Agendei Culturale a Casei de Cultură Florin Zamfirescu Călimănești, pentru anul 2015 – iniţiator primarul oraşului Călimăneşti;
  7. Raport și proiect de hotărâre privind aprobarea contului de execuție al bugetului local la data de 19 decembrie 2014;
  8. Raport și proiect de hotărâre privind achiziționarea unor servicii juridice de consultanță și/sau de reprezentare;
  9. Raport și proiect de hotărâre privind actualizarea listei bunurilor ce aparțin domeniului public și privat al Orașului Călimănești predate către S.C.APAVIL S.A.;
  10. Informare privind Analiza activităților desfășurate și rezultatele obținute pentru creșterea gradului de siguranță în incinta și în zona adiacentă unităților de învățământ preuniversitar, în anul școlar 2013-2014 – realizată de către Ministerul Afacerilor Interne.
  11. Întrebări, interpelări, petiţii şi informarea consilierilor local.

Luni 29.12.2014, orele 16,00 vor avea loc sedintele comisiilor de specialitate. De precizat ca cei care au placerea sa ridice anumite probleme legate de ordinea de zi pot sa participe la lucrarile sedintei ordinare in plen, intrucat este publica, sau pot tranzmite mesaje, opinii si sugestii prin intermediul acestui blog, e-mail, facebook, telefon 0742188517.

Pe curand !

NU MAI PLATIM APA DE PLOAIE

Buna ziua,

Imi face placere sa va informez ca Joi 10.07.2014 orele 16,00 a avut loc o sedinta extraordinara a Consiliului Local Calimanesti, in care unul dintre punctele care au fost dezbatute, a fost un proiect de hotarare prin care cetatenii orasului Calimanesti dar si Asociatiile de Propietari, sa fie scutite de la plata acestei gaselnite ordinare, TAXA PE APE METEORICE.apa-de-ploaie1

Proiectul de hotarare a fost aprobat cu unanimitate de voturi si a mers mai departe in sedinta ADI APA Valcea care a avut loc Vineri 11.07.2014. In urma dezbaterilor din cadrul asociatiei, a fost aprobat cu unanimitate de voturi acest proiect de hotarare, drept urmare, incepand cu 01 august 2014, nu vom mai plati aceasta taxa, in acest fel fiind usurata povara platii facturilor la utilitati.

In cadrul sedintei de consiliu local subsemnatul am cerut lamuriri si asupra eliminarii acestei taxe catre persoanele juridice. Primarul orasului a sugerat ca este mai bine sa facem acest demers pas cu pas, astfel ca intr-un viitor apropiat sa luam in calcul si aceasta posibilitate. Nu cred ca este normal, firesc sau legal ca pentru anumite categorii sa fie eliminata aceasta taxa, iar pentru altii nu, in acest fel aparand fenomenul discriminarii. Agentii economici sunt si ei tot cetateni, se confrunta cu fel si fel de probleme financiare si economice si cred ca ar fi cazul, macar acolo unde avem posibilitatea sa intervenim, sa micsoram povara acestora, incurajandu-i in acest fel sa pastreze locurile de munca pe care le au si sa-si continue activitate in bune conditii.

Oricum, acest demers este o picatura de de apa in ocean, dar macar este un inceput si o speranta ca exista loc si de mai bine.

Pe curand !

 

DESPRE TAXA (IMPOZITUL) PE MIJLOACELE DE TRANSPORT AUTO

Buna ziua,

In curand o sa supunem dezbaterii bugetul local al orasului Calimanesti pe anul 2014. Din fericire, dupa informatiile pe care le am, daca nu vor aparea noi reglementari legislative, impozitele si taxele locale vor ramane la nivelul celor din 2013. Spun din fericire ca nu vor mai creste dar asta nu trebuie sa fie o multumire pentru ca oricum aceste taxe si impozite sunt mult mai mari decat in alte tari mai dezvoltate si cu alte conditii de infrstructura de care cetatenii lor dispun. Si asa cum am mai prezentat si intr-un articol anterior, eu iau exemplu Spaniei unde cunosc cel mai bine situatia.

Din aceste motive, mai jos puteti observa diferenta majora de taxe pe mijloacele auto, asta doar la nivel local, fara sa mai luam in calcul taxele de prima inmatriculare si altele, toate acestea reglementate de legislatia noastra, respectiv CODUL FISCAL care precizeaza:

„Taxa asupra mijloacelor de transport

Art. 263

Calculul taxei

(1) Taxa asupra mijloacelor de transport se calculează în funcţie de tipul mijlocului de transport, conform celor prevăzute în prezentul capitol.

(2) În cazul oricăruia dintre următoarele autovehicule, impozitul pe mijlocul de transport se calculează în funcţie de capacitatea cilindrică a acestuia, prin înmulţirea fiecărei grupe de 200 cm3 sau fracţiune din aceasta cu suma corespunzătoare din tabelul următor:”

TAXE AUTOAici gasiti taxele locale pe mijloacele auto din SPANIA:

IMPOZIT AUTO SPANIAVa las pe dumneavoastra sa analizati !

Pe curand !

REZULTATUL SEDINTE C.L. DIN 26.02.2013

Buna ziua stimati prieteni,

In urma dezbaterilor sedintei de C.L. au fost aprobate urmatoarele puncte:

1. Proiect de hotarare privind aprobarea “Planului de actiuni si de lucrari de interes local pe anul 2013, pentru repartizarea orelor de munca prestate lunar de catre persoanele majore apte de munca din familia beneficiara de ajutor social; a fost votat cu unanimitate de voturi;CAPA MIRCEA IN COSILIU LOCAL

2. Proiect de hotarare privind aprobarea contractarii unui imprumut in valoare de maxim 1.544.425 lei, in conformitate cu prevederile O.G. 3/2013  privind reglementarea unor masuri pentru reducerea unor arierate in economie, alte masuri financiare, precum si pentru modificarea unor acte normative; a fost votat cu unanimitate de voturi; Aici am atras atentia asupra inregistrarii acestor datorii de catre primari, prin incredintarea directa pe care o fac asupra achizitiilor publice, sa o faca cu maxima responsabilitate in scopul de a evita acest lucru in viitor. In situatia data, Consiliul Local este fortat de imprejurari sa angajeze un imprumut pentru plata acestor datorii, de care consilierii nu au fost intrebati atunci cand au fost facute. Noi trebuie sa scoatem castanele din foc, amanetand viitorul copiilor nostri prin impumuturi.

3. Proiect de hotarare privind actualizarea Comisiei Locale de Ordine Publica a orasului Calimanesti;a fost votat cu unanimitate de voturi;

4. Proiect de hotarare privind aprobarea Programului multianual local privind cresterea performantei energetice a blocurilor de locuinte din orasul Calimanesti; a fost votat cu unanimitate de voturi;

5. Proiect de hotarare privind aprobarea contractului de mandat incheiat cu Asociatia de Propietari nr. 4 din orasul Calimanesti in vederea implementarii Programului multianual de locuinte; a fost votat cu unanimitate de voturi;

6. Proiect de hotarare privind acordarea unui ajutor de urgenta doamnei POPESCU ELENA NADIA; La acest punct a mai fost adaugat unul pentru familia Poteras Gherghe, in urma nefericitului eveniment care a avut loc zilele trecute, ambele proiecte fiind votatae in unanimitate;

7. Proiect de hotarare privind completarea H.C.L. al orasului Calimanesti prin care s-au stabilit si aprobat impozitele si taxele locale pentru anul 2013, cu taxa de inchiriere a terenului pe care sunt amplasate garaje in orasul Calimanesti; a fost votat cu unanimitate de voturi;

8. Proiect de hotarare privind revocarea H.C.L. Calimanesti nr. 93/17.11.2005 privind aprobarea concesionarii terenului in suprafata de 611,95 mp, situat in Calea Lui Traian, in vederea amenajarii unei parcari de utilitate publica in orasul Calimanesti; a fost votat cu unanimitate de voturi;  a fost votat cu unanimitate de voturi;

9. Proiect de hotarare privind majorarea capitalului social al S.C. EXPO NORD OLTENIA S.A. prin aducerea ca aport a terenului aferent in suprafata de 46.813 mp in valoare de 5.513.167 lei; a fost votat cu unanimitate de voturi;

10. Raport de activitate al Serviciului Voluntar dentru Situatii de Urgenta al Orasului Calimanesti pe anul 2012;

11. Informare cu privire la administrarea societatii Calimanesti Serv S.R.L.. Au fost purtate o serie de discutii cu privire la desfasurarea activitatii acestei societati, concluzia fiind finalizarea Raportului si Masurilor propuse de Curtea de Conturi dupa care sa avem o sedinta extraordinara in care sa analizam in amanunt situatia si sa propunem masuri de reorganizare al acesteia;

12. DIVERSE – La acest capitol am propus solicitarile primite din partea dumneavostra cu referire la:

a). Problema parcarii in curtea Dinspensarului de catre persoane, turisti cazati in vilele din zona;

b) Sa fie reparata mana curenta din lemn montata pe balustrada din interiorul Dinspensarului, care este rupta;

c) Farmaciile sa asigure permanenta (program) la sfarsit de saptamana, prin rotatie, astfel incat cetatenii sa aiba posibilitatea sa-si cumpere medicamentele necesare in situatii de urgenta;

d) Pe strada Anton Pann sa avertizeze societatea care gestioneaza platforma de lemne sa nu mai iasa cu noroi pe rotile camioanelor in strada;

e) Sa fie igienizata si zona strazii Anton Pann, intre case si Daesti, unde au fost aruncate diverse gunoaie; Acest lucru se poate face cu persoanele care presteaza munca pentru acordarea ajutorului de somaj;

f) Sa fie realizate reparatii pe strazile Nicolae Balcescu si T. Vladimirescu;

d) Sa fie luate masuri pentru infiintarea Asociatilor de Propietari acolo unde acestea nu exista.

Mai multe detalii si imagini video ale acestei sedinte puteti viziona la:  http://www.youtube.com/watch?v=-xdKK1x2SBU&feature=youtu.be

Cu stima,