O alta gaselnita – CERTIFICATUL ENERGETIC PENTRU LOCUINTA

Ai o casa sau o locuinta și vrei să o vinzi sau să o închiriezi în perioada următoare? Dacă da, probabil ai aflat deja că ai încă un pas de parcurs până la a bate palma cu un client. Este vorba despre obținerea certificatului energetic, fără de care tranzacția pe care o vei încheia poate fi anulată.certificat-performanta-energetica-1-723x1024

M-am hotarat sa scriu acest articol pentru ca aceasta masura o consider inca un abuz care nu face decat sa ingradeasca efectuarea tranzactiilor imobiliare, mai ales ale locuintelor vechi. In mai putine cuvinte este o masura care pune piedici persoanelor cu probleme financiare care ajung sa-si vanda o propietate tocmai pentru asi rezolva unele situatii neplacute.

20 iulie este data de intrare în vigoare a unei noi legi privind performanţa energetică a clădirilor (Legea nr. 159/2013, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 372/2005). Aceasta stipulează obligația proprietarilor de imobile de a prezenta certificatul energetic la încheierea unei tranzacții de vânzare sau închiriere; în caz contrar, contractele de vânzare-cumpărare urmează a fi supuse nulității relative (ele pot fi anulate în cazul în care una dintre cele două părți reclamă lipsa documentului).

Iata o listă cu lucrurile pe care ar trebui să le știi despre obținerea certificatului energetic:

1. Cât costă?
Nu există un preț standard pentru întocmirea unui certificat energetic – acesta diferă de la auditor la auditor. Ca idee generală, Emilia Cerna-Mladin, președintele Asociației Auditorilor Energetici pentru Clădiri din România (AAECR), estimează că, în mod normal, costurile pentru un apartament pot ajunge la un maximum de circa 150 de euro. Pentru a-ți face o părere mai clară, pe site-ul AAECR sunt prezentate o serie de recomandări de costuri pentru o astfel de lucrare, în funcție de tipul imobilului și de clasa energetică în care acesta se încadrează. Astfel, pentru un apartament cu o suprafață desfășurată construită mai mică de 50 de metri pătrați, o asemenea lucrare ar trebui să varieze între 2,5 euro pe metru pătrat (pentru clasa A) și 3,5 euro pe metru pătrat (pentru clasa C). Pentru apartamentele cu suprafețe desfășurate construite cuprinse între 50 și 100 de metri pătrați, costurile sunt cuprinse între 2 și 2,8 euro pe metru pătrat. Pentru locuințele individuale cu o suprafață construită mai mică de 200 de metri pătrați, tarifele recomandate variază între 1,5 euro pe metru pătrat (pentru clasa A) și 2,1 euro pe metru pătrat (pentru clasa C).

Aici poți afla mai multe despre tarifele recomandate de AAECR.

2. Ferește-te de lucrările executate neprofesionist!
Un pericol pe care îl semnalează oficialii AAEC sunt lucrările făcute „după ureche”, fără ca auditorul să inspecteze locuința. „În momentul în care va exista cerere (mai mare, n.red.), tentația va fi să se facă lucrări într-un mod neprofesionist. Înainte de a semna un contract, proprietarii trebuie să fie siguri că auditorul se va deplasa la imobil. De la distanță, pe internet, pe baza unor informații furnizate de proprietar, nu se poate face un certificat, e o escrocherie. . Un alt semnal de alarmă prin care poți deosebi un auditor profesionist este și prețul excesiv de mic comparativ cu media pieței.

3. Ce ai de făcut:
Găsește și contactează un auditor acreditat! Aici găsești lista tuturor specialiștilor atestați până în prezent de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP). Pentru a avea un plus de siguranță că lucrarea solicitată va fi executată profesionist, poți apela la unul dintre membrii AAEC, pe care îi poți găsi aici.

Încheie un contract de prestări servicii cu auditorul energetic! Pentru a evita neplăcerile ulterioare, nu semna nimic până când specialistul nu se deplasează la imobil sau nu ai certitudinea că o va face.

Oferă auditorului informațiile și documentele solicitate: planurile clădirii/apartamentului, precum și orice altă informație legată de istoricul imobilului (anul construirii, materialele de construcție folosite, echipamentele de instalații, modificări de spațiu, schimbări de funcțiune, reparații, probleme de condens ascunse, consumuri facturate de energie și apă etc.).

În cazul în care vei observa nereguli din partea auditorului energetic, semnalează-le la Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC).

Pe curand !

VIZITA PE STRADA PACII (Jiblea-Veche)

Buna ziua,

                   Asa cum spuneam in articolul anterior, problemele cetatenilor orasului Calimanesti sunt multe si au fost si in trecut. Acum insa, prin acest mijloc de comunicare, oamenii sunt informati cu ceea ce se intampla pe strada lor, sau ce proiecte are administratia locala pentru ei. Totodata, solicita sprijin in vederea analizarii anumitor situatii si rezolvarea lor.P2

Asa se face ca joi 31.01.2013, orele 10,00 am organizat o intalnire pe strada Pacii din Jiblea-Veche, la solicitarea domnului Dragomir Ion si Mitu Constantin, intalnire la care a participat si viceprimarul Vasile Scirlea si unde  au fost ridicate urmatoarele probleme:

  1. Realizarea unui colector transversal pentru preluarea apelor pluviale care vin dinspre locuinta domnului MITU CONSTANTIN, precum si repararea ulitei de acces catre locuinta;
  2. Amenajarea unei alei de circulatie pietonala pe langa aceasta ulita, intrucat acesta are varsta de 84 de ani, sotia lui are probleme cu vederea, sunt bolnavi  iar veniturile lor sunt foarte mici;
  3. Pe ulita domnului Ion Dragomir se solicita masuri pentru curatarea rigolelor in dreptul altor propietari;
  4. Asfaltarea drumului;

Referitor la canalul colector de care spuneam, a mai fost solicitat sprijinul primariei, insa datorita neprofesionalismului celor pe care actualul primar i-a inscaunat acolo, ma refer la societatea care executa aceste lucrari, CALIMANESTI SERV SRL, s-a executat o lucrare de rasul curcilor, astfel cheltuindu-se bani din impozitele pe care dumneavostra le platiti, si se vor mai cheltui in continuare pana la rezolvarea acestei situatii, desi problema este destul de simpla.IMG_2578

Dar asa se intampla cand toate aceste functii sunt politizate si nu se tine cont de profesionalism sau competenta.

In ceea ce priveste asfaltarea strazii, si aceasta strada este cuprinsa in proiectul de asfaltare initiat de catre fostul primar Ilie Amuzan si aprobat in consiliul local la 25.10.2012, pe o lunime de 648 m. In acest proiect avem strazi si in Jiblea-Noua, Calimanesti, Seaca si Pausa.

Ar fi  bine daca inainte de a se realiza aceasta asfaltare sa fie introdusa si conducta de canalizare, pentru a nu fi nevoiti sa spargem din nou acest asfalt. Altfel, alti bani, alta distractie!

Sa aveti o zi buna !