Buna ziua,
Asa cum va promiteam zilele trecute, am revenit cu descrierea punctului 3 din ordinea de zi a sedintei extraordinare a C.L. Calimanesti din data de 12.05.2014, respectiv: „Proiect de Hotarare privind achizitionarea unor servicii juridice de consultanta, de asistenta si/sau reprezentare – initiator primarul orasului Calimanesti Florinel Constantinescu. 
Va mai spuneam ca acest proiect a fost aprobat cu 8 voturi pentru, doua abtineri ale colegilor de la PSD, si un vot impotriva, respectiv al subsemnatului, voturile necesare fiind 8, in alte cuvinte, proiectul a trecut la limita.
In cateva cuvinte, despre ce este vorba:
S.C. Presacet S.A., cu sediul in Craiova, Str. Vlad Tepes, nr. 1, jud. Dolj, reprezentata prin administrator judiciar ATM SERVICII INSOLVENTA SPRL, a chemat in judecata Institutia Primarului orasului Calimanesti si Consiliul Local al orasului Calimanesti, solicitand instantei obligarea in solidar a paratelor la plata sumei de 2.650.000 lei, adica 25 miliarde lei vechi, reprezentand prejudiciul suferit ca urmare a nerespectarii clauzelor contractelor de concesiune pentru serviciul public de gospodarire comunala nr. 819 din data de 10.02.1997, cauza ce formeaza obiectul dosarului nr. 1490/90/2014, aflat pe rolul Tribunaului Valcea.
Din aceste motive, primarul orasului Florinel Constantinescu, initiaza un proiect de hotarare prin care, primaria sa poata contracta o CASA DE AVOCATURA, pentru sustinerea acestei cauze, care va fi platita bineinteles din bani publici, adica banii dumneavoastra, desi Ordonanta de Urgenta nr. 26 din 6 iunie 2012 prevede foarte clar urmatoarea precizare:
„Art. I
(1) Autoritatile si institutiile publice ale administratiei publice centrale si locale, indiferent de modul de finantare si subordonare, societatile nationale, companiile nationale si societatile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum si regiile autonome care au in structura organizatorica personal propriu de specialitate juridica nu pot achizitiona servicii juridice de consultanta, de asistenta si/sau de reprezentare.”
Desi in cadrul primariei si a consiliului local exista personal de specialitate juridica, adica 4 juristi si o noua tanara angajata ca asistent consilier juridic, in total 5, primarul mai vrea si o CASA DE AVOCATURA! Pai atunci de ce mai platim acesti juristi in frunte cu secretarul orasului care se presupune ca are cunostinte ample in toate domeniile, ca de aceea a ajuns in aceasta functie, sa reprezinte institutia si legalitatea tuturor actelor administrative ? De ce mai este nevoie sa aruncam bani pe fereastra, poate zeci sau sute de milioane, unei case de avocatura ? Daca am ajuns sa imprumutam juristi, haideti sa imprumutam si un PRIMAR , poate asa ne rezolvam si noi odata treburile in acest oras ! Si sa le platim la toti, ca doar sunt bani la Calimanesti !
Justificarea primarului legata de angajarea acestei case de avocatura, a fost urmatoarea: „Valoarea estimata a prejudiciului este foarte mare, speta este destul de complexa, iar personalul de specialitate juridica ESTE INSUFICIENT fata de volumul mare de dosare aflate pe rolul instantelor judecatoresti in care institutia este parte.” In acest fel s-a agatat de alineatul 2 din art 1 al Ordonantei 26, care precizeaza: „(2) In situatii temeinic justificate, in care activitatile juridice de consultanta, de asistenta si/sau de reprezentare necesare autoritatilor si institutiilor publice prevazute la alin. (1) nu se pot asigura de catre personalul de specialitate juridica angajat in aceste entitati, poti fi achizitionate servicii de aceasta natura, in conditiile legii.” Eu nu mai comentez nimic, va las pe dumneavoastra! Adica 5 juristi sunt insuficienti !
Mergand mai departe, primarul orasului incerca foarte usor sa arunce vina pe fostul primar si pe consiliul anterior. Dar si in cadrul sedintei de consiliu incerca sa ascunda ca in luna noiembrie 2012, S.C. PRESACET S.A., a inaintat o adresa catre Primaria Calimanesti, cat si catre Consiliul Local, prin care solicita o intrevedere pentru gasirea unor solutii de rezolvare a situatiei pe cale amiabila. Alte adrese au fost inaintate pentru intrevederi la birouri de mediere. In cadrul sedintei de consiliu local, primarul a recunoscut ca a dat un raspuns la solicitarea adresata primariei. Dar ce s-a intamplat cu adresa catre Consiliul Local ? De ce nu a ajuns pe masa dezbaterilor consiliului nici pana astazi ? Raspunsul poate sa-l dea domnul primar ! Exista posibilitatea analizarii de catre toti consilierii a acestei situatii si poate se identifica si se ajungea la o solutie chiar din toamna anului 2012. Dar nu a ajuns la noi aceasta adresa pentru a fi dezbatuta.
Asadar, acesta este modul de gandire al actualei administratii publice locale, drept pentru care a si fost aprobat acest proiect, votul cheie fiind al consilierului local Boriceanu Constantin, care ma steptam sa fie si el in unison cu votul colegilor sai de alianta, dar cum la Calimanesti nu a functionat nici-o alianta, nu ma mai mira acest lucru.
Evenimentele trec, se mai rezolva cate ceva sau nu, banii publici se duc, iar noi cei care locuim in acest oras, ramanem cu problemele, cu promisiunile electorale si nerealizate invocand intotdeauna „greaua mostenire”, cu impozite si taxe cat mai mari si cu speranta ca lucrurile nu vor ramane asa. Poate ca mai primim din cand in cand cate un oscior, sa mai zicem si noi ca este bine ! Iar unii se multumesc si cu acesta !
Pe curand !