Calimanesti-trai pe vatrai !

Dupa cate citim in presa si in alte mijloace de socializare, asa se pare ca la Calimanesti curge lapte si miere. Zeci de proiecte care au fost implementate in acest oras in ultimii 10-15 ani, majoritatea cu fonduri europene, dar care, datorita lipsei de profesionalism si a indolentei autoritatilor care ar trebui sa controleze aceste lucrari, au fost executate de cea mai proasta calitate. Si cine sufera la final ? cetateanul, contribuabil la cele doua bugete, de stat si local.

Asadar mahnirea mea de aceasta data este legata de alimentarea cu apa pe strada unde locuiesc, respectiv str. Anton Pann. De peste zece ani de zile, aceasta conducta este de fapt o fantana arteziana permanenta. Azi se sparge intr-un loc, se intervine „a treia zi dupa scripturi „,  se repara, iar maine se sparge in alt loc si tot asa o tinem. Intre timp noi locuitorii acestei strazi, ramanem fara apa curenta, nu conteaza ca este weekend, nu conteaza ca avem copii, animale, etc. Nimic nu conteaza.

Conteaza doar sa platim impozite si taxe locale pentru statutul de oras !

Canalizare nu exista, desi proiectul a fost de conectare 100 %. Vidanjare nu avem, personal am facut cereri de peste 6 luni si nimeni nu vine sa efectueze aceasta operatiune, chiar daca factura este una astronomica. Consider ca ar fi fost onest si moral ca cei care nu dispunem de canalizare, sa ni se faca aceasta operatiune gratis, din respect. Dar mai este mult pana acolo !

Mai nou ieri duminica 30.06.2019 aceeasi problema cu care ne-am obisnuit. Avarie si serviciu de alimentare intrerupt. Sutele de metri cubi de apa care s-au pierdut, nu mai conteaza ca ii vom plati tot noi in majorarile de preturi.

Dupa care, din nou ne-am obisnuit sa ne curatam instalatiile, pentru ca dupa fiecare reparatie, conducta vine plina cu mizerie, etc.

Asadar luni de dimineata ne spalam pe dinti si pe fata cu sticla de apa din rezerva si plecam la servici sa producem bani pentru impozite.

Dar este bine ca totusi ne bucuram la focuri de artificii sau ca ne canta Bitman si altii. Da-le incolo de conducte !

Ma opresc aici in comentarii pentru ca asi derapa mult in limbaj si nu cred ca are rost.

Pana unde mai fratilor ?  Pana unde ?

Nu aceasta este DIASPORA

Citeam undeva ca poporul roman, de-a lungul istoriei sale, a fost greu de cucerit. Si ca cea mai buna arma prin care se putea cuceri era aceea de ai determina pe romani sa se bata intre ei insisi !

Din pacate cam pe aceeasi idee se merge si acum. Elitele occidentale care au interese mari in zona estica a Europei, care vor sa mai fure ceea ce a mai ramas pe aceste meleaguri, si care vor sa ne transforme total intr-o tara de consum, cauta metode disperate si  mizerabile de manipulare a maselor, de aceasta data folosind diaspora, iar ca instrumente mijloacele de socializare in care observ ca au fost folosite zeci de imagini trucate, altele de la alte evenimente, unele chiar din alte tari.

Inca de la inceputul acestui articol vreau sa mentionez ca nu sunt membru al niciunui partid politic.
Dar mai vreau sa mentionez si faptul ca si eu fac parte din diaspora inca din anul 2001.
Si eu sunt unul dintre cei care am parasit Romania, nu de bine, mi-am lasat acasa un copil cu varsta de 7-8 anisori si dus am fost.

Nu a fost usor ! Insa spre deosebire de altii, dupa ce am reusit si am ajuns la un nivel satisfacator financiar, m-am intors sa investesc si in tara mea. Am initiat un proiect de constructii locuinte si spatii comerciale. Am adus inapoi acasa munictori pe care ii plateam cu salariul din Spania. M-am inrolat in politica romaneasca pentru a incerca sa schimb ceva. Sa implementez in plan local ceea ce invatasem afara. Am avut doua mandate de consilier local. Deci am facut si administratie. Niciodata nu am urmarit sa fac afaceri cu statul roman. Desi aveam posibilitati.

Dar, pe atunci aveam presedinte un TRAIAN BASESCU si un guvern BOC. O conducere care trimeteau pe capul nostru toate institutiile statului, pentru a te distruge. Amenzi de sute de milioane de lei, pe chestii banale, uneori inventate, legi cu caracter retroactiv care te aduceau in situatii disperate, poate chiar de a alege sa-ti pui capat zilelor. Si dau exemplul TVA-ului la locuinte, cu plata retroactiva de 5 ani. Adica legea se da astazi, dar calculele incep cu 5 ani in urma. Blocaje de conturi, care nu faceau decat sa te trimeata catre faliment.

Am adus din Spania masini pe care trebuia sa le inscriu in Romania. Pentru o masina care in Spania plateam 120 € impozit, in Romania trebuia sa platesc 600 €. Iar taxa de inmatriculare era mai mult de cat costa aceasta. Undeva la vreo 8.000-9.000 €. Asi avea multe de adaugat, dar ma opresc aici. Nu am adus in discutie taiarile salariilor, a pensiilor, marirea TVA, generali facuti pe banda rulanta etc.

Aduc in discutie aceste aspecte, pentru a intreba acesti protestatari unde erau in acele momente ?

Datorita acestor nemultumiri, impreuna cu colegii mei de partid de la aceea data, am organizat un miting de protest in fata palatului Cotroceni. Dar noi am protestat intr-un mod civilizat, fara violenta si fara mesaje cu continut incalificabil.

De-a lungul mandatelor mele de consilier local, am avut un primar PSD iar ultimul care este si acum PNL. Intotdeauna am avut nemultumiri cu privire la multe aspecte care au legatura cu banii publici si viata noastra de zi cu zi, si am tras semnale de alarma ori de cate ori a fost nevoie. Dar NICIODATA, repet, NICIODATA, nu am folosit expresii cu continut obscen sau incalificabil.

Daca am nemultumiri le exprim civilizat. Exista mai multe sanse ca partea cu pricina sa-si indrepte erorile. Ce mesaj poate da un individ care scrie tot felul de cuvinte obscene, numere de inmatriculare cu aceleasi mesaje. Ce lectii dam noi copiilor nostri ? Asa ii invatam ? Incotro de indreptam ?

Spatiul public nu este al unei persoane, este al tuturor. Si trebuie tratat ca atare, adica cu respect.

Si mai spun un lucru dupa care inchei. Eu am incredere in diaspora. Dar sunt convins ca NU ACEASTA ESTE DIAPORA. Si se observa destul de clar ca totul este o manipulare mizerabila si ordinara, in care unii chiar cred si s-au lasat prada acesteia. Prin firmele mele au trecut sute de muncitori din toate zonele geografice ale Romaniei. Nu am vazut pe mijloacele de socializare nici-un mesaj incalificabil de la acestia. Si ma mandresc cu ei ! De aceea spun, ca diaspora este cu totul si cu totul alta.

Diaspora este reprezentata de diverse asociatii si federatii. Si eu sunt presedintele unei astfel de asociatii. Nu am vazut nici-un presedinte al vreunei asociatii sa organizeze ceva de acest gen. Pentru ca rolul asociatiilor este acela de a promova Romania si cetatenii sai peste hotare, nicidecum de a o defaima. Toata aceasta mascarada a fost facuta in afara statutului de diaspora.

Adevarata diaspora, cand va organiza un astfel de protest, o va face civilizat si cu o propunere PROGRAM PENTRU TARA. Cu variante de a pune ceva in loc. Si a merge inainte construind pe o temelie sanatoasa.

Nici eu nu sunt de acord cu multe lucruri. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa devin mai rau decat cei care fac rau !

Dar trebuie sa recunoastem si ca acest guvern, fie el si PSD, a reparat cat de cat ceea ce altii au distrus, a redus TVA-ul, au marit salariile si pensiile, a eliminat niste taxe, inclusiv cea pentru inscrierea masinilor, au venit cu niste masuri flexibile in mediul privat, inclusiv legea preventiei si multe altele. Este clar ca sunt multe de facut. Dar spre deosebire de altii, au indreptat cate ceva.

Democratia este exprimata la vot. Toti cei care sunt in functii nu au ajuns acolo de capul lor. Au fost votati de catre multime. Participati la vot si alegeti pe cine credeti ca merita sa va reprezinte. Majoritatea decide. Asta inseamna democratie !

Apa inseamna viata ! Asa o fi si pe la noi ?

Orasul Calimanesti este caracterizat printre altele de nenumaratele bogatii naturale cu care a fost inzestrat de divinitate, in special apele de tot felul, multe dintre ele izvor de sanatate si de viata !

Dar acum am sa ma rezum doar la apa curenta pe care o folosim fie pentru uz gospodaresc, industrial sau casnic.

In prezent, marea parte a consumatorilor de apa din orasul nostru, sunt racordati la serviciile de alimentare gestionate de APAVIL SA.
O alta parte, inca mai detin fantanile traditionale, intrucat nu sunt multumiti de serviciile si calitatea apei servite de catre APAVIL SA.

In ultimii ani s-au cheltuit zeci de milioane de euro pentru ca serviciile de apa si canal sa fie optime si functionale pentru toate zonele orasului nostru. Dar privitor la acest aspect, o sa revin cu un articol aparte.

Vreau doar sa trag inca o data un semnal de alarma ca aceasta societate APAVIL SA, nu isi gestioneaza aceste servicii la nivelul facturilor pe care ni le transmit spre plata. Ne livreaza apa de cea mai proasta calitate, fara a tine cont de consecintele de sanatate a consumatorilor, poate multi dintre acestia vulnerabili, cum ar fi copiii, bolnavii sau batranii.

Pe langa nenumaratele avarii, la care se intervine si se lucreaza in conditii de igiena josnica, iara apa pleaca spre robinetul din casele noastre, personal am facut interventii la instalatiile pe care le detin la doua adrese, respectiv pe Calea Lui Traian, 355 si Anton Pann, 43 A. Rezultatul il puteti vizualiza in imaginile adaugate care ma scutesc de mai multe comentarii.

Vreau doar sa mai adaug nemultumirea mea si fata de faptul ca, desi suntem inconjurati de ape curgatoare curate si sanatoase, ba chiar din toate partile, cei care ne conduc nu au fost in stare sa-si pastreze surse si servicii proprii de alimentare cu apa curenta a populatiei. Cum spune o vorba din batrani:“Dumnezeu iti da, dar nu-ti baga si in traista”. Chiar trebuie sa steptam pana ne dam seama ca ne-am inbolnavit cu totii ?
Nu sunt eu specialist, insa citesc si eu si mi-am dat seama ca o astfel de apa pe perioade lungi de timp cauzeaza: scaderea imunitatii, raceala, gripa, dureri de cap, dureri de spate, dureri la nivelul incheieturilor, oboseala cronica, lipsa de energie, capacitate scazuta de lucru, irascibilitate sporita, slabirea sistemului nervos, miros urat din gura, slabirea igienei cavitatii bucale, matreata si fire de par slabe, dereglarea ciclului menstrual, tensiune marita / tensiune scazuta, diabet zaharat, hemoroizi, fisuri anale, aciditate la stomac, acnee, insuficienta renala, boli de inima, ficat, pancreas, vezica biliara, intestine, rinichi, prostata avansand in timp la cancer de absolut orice forma. Este destul de lunga lista?

Administratia publica locala ar trebui sa fie prima care intervine asupra acestor aspecte, asa cum de altfel prevede si Legea 241/2006, republicata in 2013:

Art. 11
(1) Consiliile locale, consiliile judetene, Consiliul General al Municipiului Bucuresti sau asociatiile de dezvoltare intercomunitara cu obiect de activitate serviciul de alimentare cu apa si de canalizare, dupa caz, isi stabilesc propriile strategii de dezvoltare si functionare pe termen scurt, mediu si lung a serviciului de alimentare cu apa si de canalizare, tinand seama de planurile de urbanism si amenajare a teritoriului, de programele de dezvoltare economico-sociala a unitatii administrativ-teritoriale, precum si de angajamentele internationale in domeniul protectiei mediului. 
(2) Strategiile autoritatilor administratiei publice locale vor urmari cu prioritate realizarea urmatoarelor obiective: 
a) orientarea serviciului catre utilizatori: 
b) asigurarea accesului nediscriminatoriu al tuturor membrilor comunitatii la serviciul de alimentare cu apa si de canalizare; 
c) asigurarea calitatii serviciului la nivelul corespunzator normelor Uniunii Europene
d) imbunatatirea calitatii mediului, prin utilizarea rationala a resurselor naturale de apa si epurarea corespunzatoare a apelor uzate, in conformitate cu prevederile legislatiei de mediu si ale directivelor Uniunii Europene; 
e) reducerea pierderilor de apa si a consumurilor energetice din sistemele de alimentare cu apa si de canalizare; 
f) reducerea consumurilor specifice de apa potabila la utilizator, inclusiv prin contorizarea bransamentelor si a consumurilor individuale; 
g) promovarea programelor de investitii, in scopul dezvoltarii si modernizarii sistemelor de alimentare cu apa si de canalizare; 
h) adoptarea solutiilor tehnice si tehnologice, cu costuri minime si in concordanta cu prognozele de dezvoltare edilitar-urbanistica si demografica a comunitatii; 
i) promovarea mecanismelor specifice economiei de piata, crearea unui mediu concurential, stimularea participarii capitalului privat si promovarea formelor de gestiune delegata; 
j) promovarea metodelor moderne de management; 
k) promovarea profesionalismului, eticii profesionale si a formarii profesionale continue a personalului ce lucreaza in domeniu. 
(3) In vederea asigurarii continuitatii serviciului si functionarii sistemului de alimentare cu apa si de canalizare in conditii de siguranta si la parametrii ceruti prin normele si prescriptiile tehnice, autoritatile administratiei publice locale, respectiv asociatiile de dezvoltare intercomunitara, cu responsabilitatea planificarii si urmaririi executiei lucrarilor de investitii; in acest scop vor intocmi programe directoare privind obiectivele de investitii, bazate pe planificarea multianuala a investitiilor si tinandu-se seama de etapele procesului bugetar, in conformitate cu reglementarile legale. 

Art. 14
Autoritatile administratiei publice locale au, in raport cu utilizatorii pe care ii reprezinta, urmatoarele sarcini si responsabilitati: 
a) sa gestioneze serviciul de alimentre cu apa si de canalizare pe criterii de competitivitate si eficienta economica; 
b) sa promoveze dezvoltarea, modernizarea si reabilitarea infrastructurii tehnico-edilitare aferente serviciului; 
c) sa monitorizeze si sa controleze activitatile de furnizare/prestare a serviciului si sa adopte masurile prevazute in contractul de delegare a gestiunii, in cazul in care operatorul nu asigura indicatorii de performanta asumati; 
d) sa stabileasca si sa aprobe indicatorii de performanta ai serviciului numai dupa ce acestia au fost supusi in prealabil dezbaterii publice; 
e) sa adopte normele locale si modalitatile de gestiune a serviciului de alimentare cu apa si de canalizare; 
f) sa informeze si sa consulte utilizatorii si asociatiile acestora cu privire la strategiile de dezvoltare a mserviciului, precum si despre necesitatea instituirii unor taxe locale privind serviciul de alimentare cu apa si de canalizare; 
g) sa medieze rezolvarea conflictelor dintre utilizatori si operatori sau dintre operatori, la cererea uneia dinre parti.

 

Pe de-o parte sa notifice aceasta societate asupra tuturor nemultumirilor noastre, iar pe de alta parte sa ia in calcul gestionarea unor servici proprii din sursele locale care sunt pline de sanatate si energie pozitiva.

Nu o spun eu, o spune legea ! Dar o respecta cineva ?

Orasul Calimanesti a fost, este si va fi intotdeauna unul magnific !

De-a lungul vremii am citit fel si fel de articole despre orasul Calimanesti, fie scrise de presa, fie de scriitori, fie opinii ale turistilor care au vizitat zona noastra. Am urmarit deasemenea unele dintre putinele videoclipuri publicitare ale acestor locuri.
In toate acestea, bineinteles ca sunt scoase in evidenta obiectivele importante care pot fi vizitate, intre acestea asezamintele monahale, statiunea balneara in sine, fauna si flora zonei, evenimente culturale si altele.

Insa pornind de la titlul acestui material, vreau sa subliniez ca toate acestea au existat de-a lungul vremii, bineinteles unele dintre acestea ajustate cu cosmetizarile vremurilor actuale.
Aud pe diverse mijloace mass-media ca numarul turistilor veniti in statiunea noastra a crescut si creste de la an la an ! Pai nu este ceva normal ? Acesta este un obiectiv al oricarei afaceri pana la urma, in cazul nostru statiunea balneara. Si mai este normal sa fie asa pentru ca cele mai multe investitii care au transformat imaginea acestui oras au fost facute de catre mediul privat. Hoteluri modernizate sau noi construite, pensiuni, restaurante si baruri, piscine, case pentru locuit moderne si altele.
Asa ca nimeni altcineva nu poate sa-si atribuie merite pentru ca chipurile a contribuit la dezvoltarea acestui oras. Si este foarte clar ca ma refer la unele creiere ale administratiei publice locale.
Orasul Calimanesti, ca orice alta statiune balneara, poate functiona si fara administratie publica locala, care nu face altceva decat sa spolieze banii colectati din fel si fel de taxe si impozite locale.

Administratia publica locala nu se poate lauda cu multe contrubutii aduse dezvoltarii acestui oras, cu mici exceptii precum proiectele incepute de fostul primar, si continuate dezastruos de catre succesorul sau. Cu toate ca si aceste proiecte au avut deficiente majore, dar macar a existat ceva care a schimat cat de cat imaginea orasului. Macar acestea sa fi fost executate la calitatea proiectata si care a fost platita din banii nostri si ai comunitatii europene.

Si putem enumera:
CANALIZARE– ne mandrim cu un oras modern dar nu avem finalizat proiectul de canalizare sau mai grav, nici macar nu sunt acoperite toate zonele. Sa nu mai aducem in discutie erorile si calitatea indoielnica a lucrarilor;
MODERNIZARE DRUMURI – lucrari executate de cea mai proasta calitate posibila, drumuri care s-au rupt in primul an sau unele strazi la prima ploaie. Distrugem masinile desi platim roviniete si impozite mai mari decat in alte state europene;
APA CURENTA – lucrari jalnice unde se intervine saptamanal pe cate o strada pentru repararea avariilor, desi lucrarea este asa zisa „noua”;
MIRAJUL OLTULUI – amplasat intr-o zona inproprie si care strica arhitectura zonei. Nu se leaga nicicum cu elementele arhitecturale invecinate precum Casa de Cultura, Pavilionul Central, etc.
MODERNIZAREA PARCURILOR – desi si acesta are multe deficiente si simplificari, macar schimba pozitiv imaginea zonelor respective;
CENTRE DE INFORMARE TURISTICA – pline de functionari, insa turistul are prea putine beneficii comparand cu costurile de intretinere a acestora. De fapt ele s-au transformat mai mult in anexe ale aparatului de specialitate al primarului si largirea organigramei.

Si lista poate continua cu haitele de caini pe strazi, gunoaiele in toate zonele, conditiile invechite in scolile generale, pietele in aceeasi stare si multe altele.

Dar acestea sunt problemele sau mai bine spus deficientele administratiei publice locale. Ca se poate face mult mai mult, asta este foarte limpede.

Si revenind la publicitatea prin articole si videoclipuri, se observa foarte clar ca in toate acestea apar imagini cu Pavilionul Central si imprejurimi, hoteluri, manastiri, defileul Oltului, muntele Cozia, toate acestea repetate din diverse captari si cam atat.

Toate bune. Dar aceste obiective au fost construite de catre generatii ale altor vremuri. Si asa cum spuneam, modernizate si cosmetizate la conditiile zilelor noastre.

Ce schimbari majore, ce caramizi au adaugat administratorii locali ai vremurilor actuale ?

Avem atatea posibilitati de a aduga si noi cei prezenti astazi o piatra la temelia acesui oras folosindu-ne chiar de istorie.
Toate dovezile istorice atesta ca acest oras a avut un trecut zbuciumat determinat de împrejurarile istorice si sociale ale epocilor trecute. Incepand de la daci si romani, continuand cu Mircea cel Batran, Matei Basarab, doctorul Carol Davila si Napoleon al III-lea, Franz Joseph imparatul Austro-Ungariei. Vizitele unor oameni deosebiti ai culturii române precum Mihai Eminescu sau Octavian Goga.

Dar avem si legende precum „Tunelul de sub Olt „ o poveste fascinanta care ar putea fi pusa in valoare. Sau „Fata de la Cozia”, asa cum a fost botezata de Dimitrie Bolintineanu. Precum Ioana d’Arc a francezilor, pe nume Alexandrina de la Cozia, dar care de fapt s-ar fi nascut in Jiblea si care a fost un foarte bun militar si capitan de osti în timpul lui Vlad Tepes. Istorii fascinante de pelicula chiar, dar pe care nu vrem sa le folosim. Nu stim sa le punem in valoare. In dezabaterea privind Strategia de Dezvoltare a orasului Calimanesti am propus posibilitatea unui proiect care sa aiba ca elemente aceste legende. Nu s-a luat in seama.

Orasul Calimanesti a fost, este si va fi un oras magnific ! Nimeni si nimic nu v-a schimba acest lucru. Pentru ca asa a vrut Dumnezeu !

Dar noi nu stim decat sa ne folosim de aceste daruri si bogatii, nu si de istorie, fara a ne aduce prea mult aportul.

Am putea adauga si noi obiective noi dar inspirate din istorie, care sa ramana generatiilor care vor veni si care vor fi obiective de atractie turistica. Atunci, da, se poate spune ca am contribuit cu ceva. Pana atunci nu vom ramane decat o generatie egoista si profitoare, unii pe de-o parte care au profitat direct prin functiile detinute din care au obtinut venituri si care au indatorat orasul prin imprumuturi nejustificate, iar restul populatiei care am fost egoisti, ne-am bucurat de o bucata de asfalt la poarta, care o vor platii copiii nostri, dar care s-a rupt in luna urmatoare, de o diploma semnata de primar, sau de o muzica, o bere si cateva artificii.

Si mai adaug faptul ca in nici-unul din aceste materiale publicitare amintite mai sus, nu apar imagini si nici cuvinte despre localitatile componente ale acestui oras fara de care nu ar avea acest statut. Nedrept, nu ? Se profita de acest statut de oras, in timp ce locuitorii acestor zone sunt nevoiti sa plateasca impozite corespunzatoare acestui statut, insa conditiile lor sunt pe alocuri mai rau decat rurale.

De aceea nici nu apar imagini ale acestor localitati pentru ca acestea ar fi mai degraba negative. Pentru administratia locala, orasul Calimanesti nu reprezinta decat zona centrala si zona Caciulata-Cozia. Aici se face curatenie, se tunde iarba, chiar si in fata caselor unora, se paveaza trotuare, se cosmetizeaza copacii si se vopsesc, doar acesta este orasul despre care se vorbeste. Restul doar cu impozitele corespunzatoare si mici „oase” aruncate.

Asi fi avut pretentia ca la nivelul orasului nostru sa existe o viziune de prezent si viitor. De cunoastere a trecutului si de punere in valoare a evenimentelor istorice dar si de proiectarea unor noi obiective de necestitate pentru fiecare zona.
Aceasta viziune sa imbine armonios dezvoltarea pe orizontala si simultana a tuturor zonelor componente a orasului. Pentru ca asa este normal, etic si moral. Doar atunci se poate vorbi de „dezvoltare a orasului ” ! Dezvoltare care sa fie justificate de conditii egale de infrastructura , de mobilitate urbana, de atragere a investitiilor economice si acoperire a fortei de munca, de facilitati privind construirea de locuinte pentru tineri, de evenimente culturale, si altele.

Solutii sunt, bani sunt, chiar prea multi, insa nu sunt gestionati cum trebuie. O spune un fost consilier local implicat la vremea respectiva. Nu trebuie decat ambitie, vointa si pricepere.

Si bineinteles persoane responsabile, oneste si cu viziune.

Pe curand !

Cum au votat consilierii nostri majorarea inteligenta a impozitelor !

In timp ce in majoritatea localitatilor din judet, nivelul impozitelor si taxelor a scazut sau cel putin a ramas la nivelul anului anterior, primarul si consilierii locali de la Calimanesti s-au folosit inteligent de alte mijloace si inginerii financiar-contabile, aprobate prin hotarare a consiliului local, in asa fel incat nivelul acestor impozite sa fie duble, uneori chiar triple, in functie de zone. Au uitat usor promisiunile facute in campaniile electorale, dar cel mai grav au uitat de juramanul facut :

„Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac, cu bună-credinţă, tot ceea ce stă în puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor comunei (oraşului, judeţului). Aşa să-mi ajute Dumnezeu.”

PROCES – VERBAL
al ședintei ordinare a Consiliului Local al orașului Călimănești, județul Valcea desfășurată în data de 28.12.2017

Ședința a început la orele 16,00.
Convocarea ședinței a fost făcută de către primarul orașului, prin dispoziția nr.754/20.11.2017.
Participă la ședință, din cei 15 consilieri în funcţie, un număr de 14 consilieri (lipsește domnul consilier Amuzan Ilie), domnul primar Florinel Constantinescu, doamna Nistor Maria Simina, secretarul Orașului Călimănești.
Ședinta este deschisă de către președintele de ședință domnul consilier Dinică Răzvan Codruț.
Secretarul orașului Călimănești doamna Nistor Maria Simina informează plenul că este întrunit cvorumul astfel încât ședința este legal constituită și își poate desfășura lucrările.
În continuare se dă citire ordinii de zi:
– Aprobarea proceselor verbale ale ședințelor din datele de 29.11.2017 (ședință ordinara) și 13.12.2017 (ședință extraordinară).
1. Raport și proiect de hotărâre privind aprobarea zonării intravilanului și extravilanului orașului Călimănești – iniţiator primarul oraşului Călimăneşti – Dr. Florinel Constantinescu.
2. Raport și proiect de hotărâre privind stabilirea și aprobarea nivelului impozitelor, taxelor și a altor sume cuvenite bugetului local pentru anul 2018 – iniţiator primarul oraşului Călimăneşti – Dr. Florinel Constantinescu.
3. Raport și proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat al orașului Călimănești – iniţiator primarul oraşului Călimăneşti – Dr. Florinel Constanti-nescu.
4. Raport și proiect de hotărâre privind modificarea și completarea Anexei la Hotărârea Consiliului Local Călimănești nr.35/2011 privind însuțirea inventarului do-meniului public al Orașului Călimănești – iniţiator primarul oraşului Călimăneşti – Dr. Florinel Constantinescu.
5. Raport și proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de activități al Serviciului Turism, Cultură, Agrement pentru anul 2018 – iniţiator primarul oraşului Călimăneşti – Dr. Florinel Constantinescu.
6. Raport și proiect de hotărâre privind aprobarea Calendarului manifestări-lor cu cartea al Bibliotecii ”A.E.Baconsky” Călimănești pentru anul 2018 – iniţiator primarul oraşului Călimăneşti – Dr. Florinel Constantinescu.
7. Raport și proiect de hotărâre privind aprobarea contului de execuție al bu-getului local la data de 15 decembrie 2017 – iniţiator primarul oraşului Călimăneşti – Dr. Florinel Constantinescu.
8. Întrebări, interpelări, petiţii şi informarea consilierilor locali.
Domnul președinte de ședință Dinică Răzvan Codruț supune spre aprobare procesul-verbal al ședinței ordinare din data de 29.11.2017 și întreabă dacă sunt obiecțiuni la acest proces-verbal. Se supune la vot, fiind aprobat în unanimitate, respectiv 14 voturi „pentru”.
Domnul președinte de ședință Dinică Răzvan Codruț supune spre aprobare procesul-verbal al ședinței extraordinare din data de 13.12.2017 și întreabă dacă sunt obiecțiuni la acest proces-verbal. Se supune la vot, fiind aprobat în unanimitate, respectiv 14 voturi „pentru”.
Se supune la vot ordinea de zi: 14 voturi “pentru“ dintr-un nr.de 14 consilieri prezenți.
Se trece la punctul 1 de pe ordinea de zi „Raport și proiect de hotărâre privind aprobarea zonării intravilanului și extravilanului orașului Călimănești – iniţiator primarul oraşului Călimăneşti – Dr. Florinel Constantinescu”.
Comisia juridica – aviz favorabil
Comisia buget-finanțe – aviz favorabil
Comisia cultură – aviz favorabil
Se ia act de avizul de legalitate al secretarului orașului Călimănești care este ”favorabil”.
Președintele de ședință întreabă dacă sunt discuții, propuneri, amendamente la acest punct.
Se supune la vot acest proiect de hotărâre, fiind votat cu un numar de 14 voturi „pentru” din totalul de 14 consilieri prezenti: adoptându – se hotărârea nr. 109/2017.
Se trece la punctul 2 de pe ordinea de zi „Raport și proiect de hotărâre privind stabilirea și aprobarea nivelului impozitelor, taxelor și a altor sume cuvenite bugetului local pentru anul 2018 – iniţiator primarul oraşului Călimăneşti – Dr. Florinel Constantinescu”.
Comisia juridica – aviz favorabil
Comisia buget-finanţe – aviz favorabil
Comisia cultură – aviz favorabil
Se ia act de avizul de legalitate al secretarului orașului Călimănești care este ”favorabil”.
Președintele de ședință întreabă dacă sunt discuții, propuneri, amendamente la acest punct.
Domnul consilier Vlad Romeo:
– Nu înțelege modul de calcul pentru impozitul pe clădiri (doamna Pripas Georgeta explică modul de calcul);
Domnul consilier Dinică Răzvan Codruț:
– Pentru clădirile nerezidențiale este o creștere dublă de la 0,4 la 0,8 (domnul pri-mar face precizarea că evaluările clădirilor trebuie făcută corect, să fie atacate în instanță).
Proiectul de hotărâre a fost votat cu un numar de 12 voturi „pentru” și 2 ”abțineri” (Dinică Răzvan Codruț și Ciprian Magheru) din totalul de 14 consilieri prezenti: adoptându – se hotărârea nr.110/2017.
Se trece la punctul 3 de pe ordinea de zi ”Raport și proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a serviciilor publice de ad-ministrare a domeniului public și privat al orașului Călimănești – iniţiator primarul ora-şului Călimăneşti – Dr. Florinel Constantinescu”.
Comisia juridica – aviz favorabil
Comisia buget-finanţe – aviz favorabil
Comisia cultură – aviz favorabil
Se ia act de avizul de legalitate al secretarului orașului Călimănești care este ”favorabil”.
Președintele de ședință întreabă dacă sunt discuții, propuneri, amendamente la acest punct.
Proiectul de hotărâre a fost votat cu un numar de 14 voturi „pentru” din totalul de 14 consilieri prezenti, adoptându –se hotărârea nr.111/2017.
Se trece la punctul 4 de pe ordinea de zi „Raport și proiect de hotărâre privind modificarea și completarea Anexei la Hotărârea Consiliului Local Călimănești nr.35/2011 privind însușirea inventarului domeniului public al Orașului Călimănești – iniţiator primarul oraşului Călimăneşti – Dr. Florinel Constantinescu”.
Comisia juridica – aviz favorabil
Comisia buget-finanţe – aviz favorabil
Comisia cultură – aviz favorabil
Se ia act de avizul de legalitate al secretarului orașului Călimănești care este ”favorabil”.
Proiectul de hotărâre a fost votat cu un numar de 14 voturi „pentru” din totalul de 14 consilieri prezenti, adoptându – se hotărârea nr.112/2017.
Se trece la punctul 5 de pe ordinea de zi ”Raport și proiect de hotărâre pri-vind aprobarea Planului de activități al Serviciului Turism, Cultură, Agrement pen-tru anul 2018 – iniţiator primarul oraşului Călimăneşti – Dr. Florinel Constantinescu”.
Comisia juridica – aviz favorabil
Comisia buget-finanţe – aviz favorabil
Comisia cultură – aviz favorabil
Se ia act de avizul de legalitate al secretarului orașului Călimănești care este ”favorabil”.
Proiectul de hotărâre a fost votat cu un numar de 14 voturi „pentru” din totalul de 14 consilieri prezenti, adoptându – se hotărârea nr.113/2017.
Se trece la punctul 6 de pe ordinea de zi ”Raport și proiect de hotărâre pri-vind aprobarea Calendarului manifestărilor cu cartea al Bibliotecii ”A.E.Baconsky” Călimănești pentru anul 2018 – iniţiator primarul oraşului Călimăneşti – Dr. Florinel Constantinescu”.
Comisia juridica – aviz favorabil
Comisia buget-finanţe – aviz favorabil
Comisia cultură – aviz favorabil
Se ia act de avizul de legalitate al secretarului orașului Călimănești care este ”favorabil”.
Proiectul de hotărâre a fost votat cu un numar de 14 voturi „pentru” din totalul de 14 consilieri prezenti, adoptându – se hotărârea nr.114/2017.
Se trece la punctul 7 de pe ordinea de zi ”Raport și proiect de hotărâre pri-vind aprobarea contului de execuție al bugetului local la data de 15 decembrie 2017 – iniţiator primarul oraşului Călimăneşti – Dr. Florinel Constantinescu”.
Comisia juridica – aviz favorabil
Comisia buget-finanţe – aviz favorabil
Comisia cultură – aviz favorabil
Se ia act de avizul de legalitate al secretarului orașului Călimănești care este ”favorabil”.
Proiectul de hotărâre a fost votat cu un numar de 14 voturi „pentru” din totalul de 14 consilieri prezenti, adoptându – se hotărârea nr.115/2017.
Se trece la punctul 8 de pe ordinea de zi ”Întrebări, interpelări, petiţii şi in-formarea consilierilor locali”.
Domnul consilier Boriceanu Constantin:
– SC CĂLIMĂNEȘTI SERV SRL este al Consiliul Local Călimănești, nu a pre-zentat un raport de activitate, când ies din insolvență.
Este prezent la ședință domnul comandant al Poliției Orașului Călimănești, Salan Gabriel, care vine cu o propunere pentru Consiliul Local în legătură cu amenzile plătite la bugetul local de către contravenienți (cei depistați că au depășit limita de vite-ză). Această propunere constă în achiziționarea unui aparat special (pistol radar foarte eficient, acest aparat constând 600 – 700 milioane lei). Domnul primar face precizarea că poate fi inițiat un proiect de hotărâre în acest sens.
Drept pentru care s-a încheiat prezentul proces – verbal în două exemplare (unul pentru dosarul de ședință, iar celălalt pentru afișare).
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR,
DINICĂ RĂZVAN CODRUȚ Jurist NISTOR MARIA SIMINA

 

Descarca in PDF: PROCES VERBAL AL SEDINTEI C.L. DIN 28.12.2017

INTERVIU LA ZIARUL LOCAL COZIA-INFO

Cozia Info: Buna ziua Domnule Mircea Stanculescu! Conform ultimelor miscari politice la nivel national, U.N.P.R.-ul si-a declarat intentia de fuziune cu Miscarea Populara. Cum comentati acest lucru si care este pozitia dumneavoastra in urma acestei miscari ?

BANER COZIA INFO

M.S. – Buna ziua ! În primul rand tin sa va multumesc pentru acordarea acestui interviú si sper sa fiu cat se poate de explicit la intrebarile dumneavoastra.

Se stie foarte bine ca chiar inainte de alegerile locale, am demisionat din functia de Presedinte al Organizatiei U.N.P.R. Calimanesti. Presedintele interimar al acestei organizatii este domnul Nitu Daniel Ionut, fost presedinte al organizatiei de tineret.

Trecand peste aceasta lamurire, sigur ca asi mai avea de comentat faptul ca inca o data política se dovedeste a fi murdara si incorecta fata de organizatiile locale. Intalnim foarte des acest fenomen, in care liderii de la centru hotarasc in numele tuturor membrilor, tot felul de aranjamente si jocuri de culise, doar pentru asi asigura acestia  eventuale locuri caldute in parlament sau alte institutii de stat.

Asta dovedeste ca actúala clasa política nu s-a maturizat, si continua cu aceleasi metehne distructive si care nu fac decat sa castige mai multa neincredere in randul cetatenilor.

Sigur ca chiar daca nu mai sunt membru al acestui partid, imi exprim nemultumirea fata de aceasta miscare, asta pentru ca am fost fondatorul acestei organizatii in plan local, dar am contribuit intr-o oarecare masura si la nivel judetean. Am construit aceasta organizatie de la zero, alaturi de alte persoane onorabile, si am si reprezentat partidul in administratia locala printr-un mandat de consilier local. Acelasi lucru l-am realizat si in alte cateva localitati.

Dar asta este viata política, nu putem decat sa analizam si sa invatam din tóate acestea.

 Cozia Info: Prin retragerea dumneavoastra din viata publica locala, se observa un gol, ceva lipseste ! Am vrea sa stim daca aveti planuri de viitor, ma refer la o revenire in viata política ?

M.S.  Am avut multe motive pentru a lua aceasta decizie de a ma retrage temporar din viata politica si administrative locala. Si cu timpul am sa le dezvalui unul cate unul. Important este faptul ca in orasul Calimanesti exista o echipa de consilieri de la care avem multe asteptari si sperante. Avem o opozitie mai puternica decat in mandatul anterior si sper ca si acest lucru sa fie constructiv.

Avem un executiv format din fostul primar si viceprimar, adica acelasi, dar care sper ca in urma experientei primului mandat si cu sprijinul consiliului local, sa fie mult mai eficient pentru dezvoltarea acestui oras.

Dar sa revin la intrebare, sigur ca in urma acestor alegeri locale, am avut multe reprosuri pentru faptul ca m-am retras. Si in acelasi timp solicitari de revenire in política locala. Pot spune doar un lucru: ca intotdeauna am militat pentru o política de centru-stanga, asta chiar daca nici-un partid nu-si mai respecta doctrina sa. De aceea, voi ramane aproape de cei care reprezinta acest segment, dar asa cum am spus intotdeauna, sunt adeptul cooperarii, comunicarii si dialogului cu tóate fortele politice locale.

Si va mai spun ca in limita timpului disponibil in tara, am sa particip si eu la únele sedinte ale consiliului local, in calitate de simplu cetatean, atat pentru a analiza eficienta acestui consiliu cat si pentru a aduce la cunostiinta anumite probleme de interés local.

Poate ca timpul ne-a dat posibilitatea de a invata mai mult, in special faptul ca numai prin dialog, cooperare si dezbatere putem ajunge la solutii viabile pentru o viata mai buna in orasul nostru, pentru locuitorii acestuia, pentru turistii care viziteaza statiunea si pentru generatiile care vin.

Inca o data va multumesc pentru acest interviú si sa auzim numai lucruri frumoase, in special de orasul nostru si cei care il reprezinta la aceasta ora.

Cu respect !

INUNDATII PE TERENURILE AGRICOLE IN CALIMANESTI

A venit primavara mult asteptata. Odata cu aceasta, asa cum ne este cunoscut, vin si ploile care in mod normal fac bine atunci cand terenurile sunt protejate prin rigole de colectare si dirijare a apelor catre emisari.

Din pacate, exemplul de astazi demonstreaza ca actualul primar ignora total problemele micilor agricultori din Calimanesti, prin neasigurarea protectiei acestor terenuri prin rigolele de care vorbeam mai sus.12516352_1242993652396650_1155612341_n

In fiecare an al acestei legislaturi am ridicat aceasta problema in sedintele de Consiliu Local, de fiecare data primarul angajandu-se sa rezolve aceste probleme. Mai mult decat atat, intr-o anumita perioada chiar au fost executate niste lucrari de decolmatare al acestor rigole, insa si de aceasta data, aceste lucrari au fost executate doar de forma pentru a se incasa niste facturi, nicidecum pentru a rezolva o problema pe termen lung pentru acesti propietari care platesc impozite la bugetul local, aceste impozite fiind din ce in ce mai mari, pe an ce trece.

Din nefericire ne-am obisnuit cu acest fenomen si nu este normal. Acceptam cu prea mare usurinta ca banii nostri sa fie cheltuiti pe lucrari de proasta calitate. Ne bucuram ca se realizeaza o asfaltare, dar acceptam ca ulterior sa fie spart tot drumul pentru ca nu s-a introdus nu stiu ce conducta. Pe banii cui ? Ai dumneavoastra. Ne bucuram ca se introduce o conducta de apa sau canalizare dar ulterior vine un alt operator si sparge ca nu s-a introdus nu stiu ce cablu. Pe banii cui ? Ai dumneavoastra. Si tot asa lista poate continua.

Asta denota o lipsa de organizare, coordonare si gestionare a lucrarilor in orasul nostru, iar acest lucru nu mai poate continua in acest fel.

Avem nevoie in Calimanesti de niste persoane capabile sa gestioneze cu profesionalism toate aceste probleme. Solutii sunt, nu trebuie decat vointa si pricepere. Nu mai este mult si acest lucru se poate rezolva pe data de 05 iunie 2016.

Pe curand !

Vizita in Jiblea-Noua

Astazi 21.10.2015 am fost solicitat de catre un grup de cetateni din Jiblea-Noua, pentru a constata modul de lucru al executiei canalizarii pe strazile acestei localitati. DSC_000112177819_1509542296028249_1139461521_n

Din ceea ce am vazut la fata locului, trebuie sa le dau dreptate si cetatenilor, care locuiesc pe aceste strazi, care sunt foarte nemultumiti pentru faptul ca drumul nu este readus cel putin la forma initiala, sunt lasate pe alocuri mormane de pamant, balti, santuri astupate, conductele colectoare care traverseaza strazile, la fel infundate cu pamant rezultat in urma excavatiilor, etc.

In urma acestor nereguli, am facut apel la cei care executa aceste lucrari, sa fie luate masuri urgente pentru remedierea acestora. Sper sa se si tina de cuvant !DSC_000212170373_1509542276028251_1270076768_n12167258_1509542306028248_1441577275_n

Inca o dezamagire -rezultatul sedintei extraordinare a C.L. Calimanesti din 23.09.2015

Ca de fiecare data va  informez ca MIERCURI 23.09.2015, orele 16,00 a avut loc sedinta Extraordinara a Consiliului Local Calimanesti care a avut pe ordinea de zi un singur punct:

  1. Raport şi proiect de hotărâre privind aprobarea contractării unui împrumut în valoare de 1.167.861,76 lei pe o perioadă de 15 ani în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.2/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative precum şi acele măsuri, în vederea asigurări prefinanţării şi/sau cofinanţării proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile din perioada de programare 2007-2013, inclusiv pentru cheltuielile neeligibile asociate proiectelor – iniţiator primarul oraşului Călimăneşti – Dr. Florinel Constantinescu

Atasez expunerea de motive: credit MF

Desi in foarte multe ziare din Valcea, platite din bugetul local al orasului Calimanesti, actualul primar se plange de greaua mostenire lasata de primarul anterior, in acelasi timp acesta a contractat in perioada mandatului sau, doua credite pe termen de 15 ani.bani

In expunerea de motive se regasesc o mie de explicatii insa pentru mine lucrurile sunt foarte simple si am sa le comentez intr-un articol dedicat acestui aspect.

Am sa aduc in discutie doar incompetenta unor asa zis profesionisti navetisti care au fost adusi la Calimanesti in perioada de glorie Constantinescu, de parca in orasul nostru s-au terminat persoanele capacitate, de aceasta data fiind vorba de actualul DIRECTOR ECONOMIC sau ce este acolo, un fel de sef al contabililor si casierilor, care intrebata fiind de subsemnatul ” care este gradul de indatorare al Primariei Calimanesti la aceasta data ?”, aceasta a raspuns ca va calcula ! Nu stie cat este dar o sa calculeze ! Ba chiar intr-un final, sub presiunea primarului a procedat ca la piata, „ca ar fi undeva intre 5-10 %”.

Bineinteles ca ar fi trebuit sa stie si primarul acest lucru, dar in primul rand cei care au datoria sa stie si sa viseze toate aceste lucruri, adica cei care primesc salariu din banii contribuabililor.POZA CL

Din aceste motive, subsemnatul in calitate de consilier local precum si Organizatia U.N.P.R. Calimanesti, cerem DEMISIA  DE ONOARE a doamnei Georgeta Pripas din aceasta functie. Credem ca asa este corect, ca cei care nu isi fac treaba si vin la Calimanesti doar pentru salariu sau CV, sa lase locul liber unei persoane responsabile.

Si revenind la credite, personal am sustinut intotdeauna ca nu este bine sa amanetam viitorul generatiilor care vin doar sa ne facem noi poftele astazi sau campanie electorala. Este nedrept si imoral, chiar daca toti cei care fac acest lucru, precum si actualul primar, invoca legalitatea.

In aceste conditii generatiile care vin, copiilor nostri le vom lasa doar datoriile noastre si niste investitii de cea mai proasta calitate, aparent bine vopsite, pe care vor trebui sa le intretina si sa le refaca.

Atasez procesul verbal: PROCES VERBAL 23.09.2015

Astept si ziua in care cineva sa raspunda pentru aceste abuzuri !

Pe curand !

In linie dreapta

Luni 21.09.2015 orele 20,00 am fost invitat in platourile televiziunii locale ETALON Rm. Valcea. In prima parte a emisiunii am dezbatut si prezentat rezultatul Conferintei Locale U.N.P.R. Calimanesti. Pè scurt, in cadrul acestei conferinte am prezentat Darea de Seama pentru perioada in care am fost presedinte, am avut alegeri ale Biroului Politic Local si a fost prezentat un Program de Activitati pentru perioada urmatoare, de catre noul presedintele ales Ilie AmuzanETALON CU MM

In partea a doua a emisiunii, am prezentat si dezbatut probleme administrative, in special situatia lucrarilor abuzive de excavatii care au fost realizate pe strada Anton Pann precum si altele care au fost ridicate in direct de catre telespectatorii din Calimanesti.OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Vreau sa multumesc pe aceasta cale tuturor celor care au facut aceste interventii, de fiecare data tot mai multi, si cred eu ca incetul cu incetul, la Calimanesti se intra intr-o linie dreapta a normalitatii civice, aceea de a spune lucrurilor pe nume, si mai cred ca epoca mitei, a cadourilor electorale, a galetilor sau a puilor congelati  se apropie de sfarsit.

De mai multe ori am fost tras de urechi de catre unii cetateni „ca fac parte dintr-un consiliu local care nu face nimic pentru cetatean, ca nu ne vad pe strada lor decat o data la patru ani, ca luam banii de pomana fara sa facem nimic, ca suntem toti niste hoti cu primarul in frunte!”

Ce pot sa spun din toate acestea, doar ca in mare parte au dreptate. Si le luam pe rand:

  1. Ca nu facem nimc pentru acestia ! Nu prea facem mare lucru. Mergem la sedinte sa se voteze ce dicteaza primarul, care spune ca el este alesul poporului si totul trebuie sa iasa cum vrea domnia sa. Nu am idee daca toti stiu ce voteaza dar mainile se ridica in unanimitate.
  2. Ca nu ne vad pe strada lor decat o data la patru ani ! Asta o stiu dumnealor. Eu stiu pe ce strazi am fost in mandatul meu, si o stiu si cei cu care am stat de vorba,  oricum nu atunci cand sau taiat panglici sau s-a pus asfalt. Sincer dezavuez acest lucru.
  3. Ca luam banii de pomana ! Da sunt de acord, luam banii de pomana si culmea, sunt banii dumneavoastra ! Consider ca cine candideaza pentru consiliu local sa o faca fara  pretentii la indemnizatii, asa ar fi corect.
  4. Suntem toti niste hoti ! Unul mi-a spus-o chiar la poarta mea. Cu asta nu prea sunt de acord. Asta chiar trebuie demonstrat. DSC_0002

Dar asa cum spuneam, toate aceste acuzatii nu ma supara, si cred ca este sanatos pentru societate sa reactioneze, chiar daca uneori se mai si exagereaza si ma baga si pe mine in galeata cu altii. Oamenii au inceput sa nu mai susoteasca pe la colturi si sa spuna ce este de spus. Dar cred ca vor sti mai bine pe cine vor vota, atunci cand li se va cere acest lucru. Si nu mai este mult pana acolo !

Pe curand !