Calimanesti-trai pe vatrai !

Dupa cate citim in presa si in alte mijloace de socializare, asa se pare ca la Calimanesti curge lapte si miere. Zeci de proiecte care au fost implementate in acest oras in ultimii 10-15 ani, majoritatea cu fonduri europene, dar care, datorita lipsei de profesionalism si a indolentei autoritatilor care ar trebui sa controleze aceste lucrari, au fost executate de cea mai proasta calitate. Si cine sufera la final ? cetateanul, contribuabil la cele doua bugete, de stat si local.

Asadar mahnirea mea de aceasta data este legata de alimentarea cu apa pe strada unde locuiesc, respectiv str. Anton Pann. De peste zece ani de zile, aceasta conducta este de fapt o fantana arteziana permanenta. Azi se sparge intr-un loc, se intervine „a treia zi dupa scripturi „,  se repara, iar maine se sparge in alt loc si tot asa o tinem. Intre timp noi locuitorii acestei strazi, ramanem fara apa curenta, nu conteaza ca este weekend, nu conteaza ca avem copii, animale, etc. Nimic nu conteaza.

Conteaza doar sa platim impozite si taxe locale pentru statutul de oras !

Canalizare nu exista, desi proiectul a fost de conectare 100 %. Vidanjare nu avem, personal am facut cereri de peste 6 luni si nimeni nu vine sa efectueze aceasta operatiune, chiar daca factura este una astronomica. Consider ca ar fi fost onest si moral ca cei care nu dispunem de canalizare, sa ni se faca aceasta operatiune gratis, din respect. Dar mai este mult pana acolo !

Mai nou ieri duminica 30.06.2019 aceeasi problema cu care ne-am obisnuit. Avarie si serviciu de alimentare intrerupt. Sutele de metri cubi de apa care s-au pierdut, nu mai conteaza ca ii vom plati tot noi in majorarile de preturi.

Dupa care, din nou ne-am obisnuit sa ne curatam instalatiile, pentru ca dupa fiecare reparatie, conducta vine plina cu mizerie, etc.

Asadar luni de dimineata ne spalam pe dinti si pe fata cu sticla de apa din rezerva si plecam la servici sa producem bani pentru impozite.

Dar este bine ca totusi ne bucuram la focuri de artificii sau ca ne canta Bitman si altii. Da-le incolo de conducte !

Ma opresc aici in comentarii pentru ca asi derapa mult in limbaj si nu cred ca are rost.

Pana unde mai fratilor ?  Pana unde ?

ALOO, PRIMARIA CALIMANESTI MAI EXISTI ???

Se pare ca nu, sau exista doar la giseu pentru a incasa taxele si impozitele inteligent marite.

Pentru ca daca ar exista i-am vedea si noi prezenti pe strazi, atat pe cei din primarie cat si consilierii locali, sa rezolve problemele curente, tot mai multe pe zi ce trece.
Dar nu mai avem nici primarie nici consiliu local, decat la giseu, asa cum spuneam, pentru a incasa impozitele si taxele mai mari decat in alte state europene, si pentru as incasa ei salarii, vacante, prime si deconturi de tot felul. Dupa informatiile pe care le am, unii care nu prea muncesc primesc cel mai mult, altii care fac tot ceea ce pot pentru a acoperi oarecum si pe ceilalti, primesc cel mai putin. Ca asa e pe la noi !

Dar revenind la probleme, ma raportez la una personala in zona unde locuiesc, respectiv pe strada Anton Pann.

Desi se tot vorbeste tot mai des despre frumosul oras Calimanesti, asa cum am mai spus de nenumarate ori, acesta exista doar in zona centrala, zona Caciulata, unde locuieste si primarul, si zona Cozia.

In rest, localitatile componente exista doar pentru a indeplini statutul de oras si pentru platile de care vorbeam.

In rest, la noi nu se face absolut nimic. Iar ceea ce se mai face, nu se respecta standardele tehnice, toate investitiile fiind de cea mai proasta calitate posibila. De aici si inundatiile caselor si gospodariilor oamenilor, masinile distruse pe asa zisele drumuri modernizate, lipsa becurilor pe foarte multe strazi, cainii maidanezi tot mai multi,si multe altele.

Si as vrea sa trag un semnal de alarma primariei si consiliului local, ca orasul Calimanesti inseamna de fapt toate aceste localitati.

Personal nu am pretentia sa vina acestia sa-mi faca rigola, nici sa o curete, desi proastele lucrari de care vorbeam, imi colmateaza aproape lunar rigola, prin interventii la conducta de apa. Nici sa-mi coseasca iarba in dreptul propietatii mele, asa cum fac in zonele centrice. Nu, acest lucru sunt capabil sa-l fac singur, ca exemplu de bun cetatean.


Dar nu pot sa fac mereu si in dreptul unor vecini. Iar daca am avea primarie, ma gandesc ca ar lua masuri.

Asadar domnule primar, mai iesiti va rog pe teren. Luati si consilierii locali. Nu doar in campanie va steptam. Si rezolvati si aceste probleme, ca somatii de plata vad ca vin mereu. Pe alea nu le uitati.

Nu cred ca este normal sa stam numai cu cereri si plangeri scrise pe la primarie. Aceste lucruri trebuie sa le stiti si sa aveti controlul lor pe fiecare zona.

Nu va mai reamintesc ca zona noastra nu beneficiaza de canalizare, pentru ca nu ati stiut sa gestionati acest proiect, desi noi toti cetatenii acestei zone am facut nenumarate demersuri in acest sens, iar proiectul a fost de acoperire 100 %.
Iar in urma interventiei asupra conductei de apa, chiar in dreptul propietatii mele, aproape odata pe luna, imi colmateaza cu material din excavatii rigola si implicit imi umple fosa septica cu apa. Nu este suficient ca platesc golire fosa septica in lipsa canalizarii ? Mai trebuie sa platesc si golirea apei ?

Si luati masuri va rog cu cei care nu isi curata rigolele si nu isi tund balariile in dreptul propietatii. Dar daca nu exista propietari in zona, trimiteti de la Calimanesti-Serv, asa cum procedati si pe strada dumneavoastra sau a altora. Gardurile cad, iar impreuna cu buruienile destul de mari se colmateaza rigola si ne afecteaza propietatile din amonte. Priviti numai cate gunoaie se acumuleaza intre buruieni !

Am sa vin si la primarie si o sa fac si in scris, dar nu cred ca este normal. Mai avem si alte lucruri de facut.

Dar dumneavoastra impreuna cu o armata de oameni primiti bani pentru problemele orasului, oras care asa cum spuneam este compus din totalitatea localitatilor componente.

Atat pentru astazi. Sunt multe de spus dar macar lucrurile marunte ca de cele mari ne-am lamurit !

Pe curand !

12 SURPRIZE ALE ALESILOR LOCALI DE LA CALIMANESTI !

Bine v-am regasit,

In urma nenumaratelor nemultumiri ale cetatenilor din Calimanesti, privind majorarea inteligenta a impozitelor locale, alesii locali s-au reunit in sedinta extraordinara de indata, pentru a repara sub o forma sau alta greseala facuta.

In acest sens, pentru a justifica sumele suplimentare la buget, in urma acestor majorari, dar si pentru a multumi contribuabilii, au adoptat urmatoarele proiecte de hotarari:

1. Toate strazile din orasul Calimanesti, insemnand si toate localitatile componente, vor fi asfaltate, dupa care se va trece la introducerea conductelor de apa si canalizare acolo unde nu exista. Unde exista se vor face reparatii la acestea;
2. Se vor construi piete moderne agroalimentare in centru, Caciulata, Jiblea-Veche si Jiblea-Noua;
3. Vor fi construite cel putin doua intrari emblematice in Orasul Calimanesti;
4. In toate localitatile componente vor exista centre medicale si cate o farmacie;
5. Vor fi montate cel putin trei parcuri de biciclete pentru inchiriat. Plata se va putea face si cu cardul bancar;
6. In toate localitatile componente vor exista zone cu acces liber WI-FI;
7. Se vor construi cel putin trei parcuri cu Echipamente fitness de exterior pentru adulti;
8.Toti elevii vor primi gratis cate o bicicleta si cel putin o tableta, daca nu un laptop;
9. La Seaca se va aduce o mare firma logistica, unde vor fi create peste 100 locuri de munca. Toti angajatii vor fi din Calimanesti;
10. Vor fi montate statii noi de autobuz, pe toata raza orasului;
11. Orice document solicitat la primarie, cu privire la modificarea strazilor, a numerelor, etc, se va emite fara taxa;
12. Toti consilierii locali, in frunte cu primarul, au hotarat sa-si doneze salariul pe un an de zile pentru sustinerea persoanelor cu situatia materiala precara, precum si pentru acoperirea unei parti a investitiilor propuese mai sus. Si-au mai luat angajamentul ca daca vor mai calca stramb precum au facut-o cu majorarea impozitelor, isi vor da imediat DEMISIA.

Pacat ca acest material nu este decat un pamflet si trebuie tratat ca atare. Insa concluzii se pot trage !

Cum au votat consilierii nostri majorarea inteligenta a impozitelor !

In timp ce in majoritatea localitatilor din judet, nivelul impozitelor si taxelor a scazut sau cel putin a ramas la nivelul anului anterior, primarul si consilierii locali de la Calimanesti s-au folosit inteligent de alte mijloace si inginerii financiar-contabile, aprobate prin hotarare a consiliului local, in asa fel incat nivelul acestor impozite sa fie duble, uneori chiar triple, in functie de zone. Au uitat usor promisiunile facute in campaniile electorale, dar cel mai grav au uitat de juramanul facut :

„Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac, cu bună-credinţă, tot ceea ce stă în puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor comunei (oraşului, judeţului). Aşa să-mi ajute Dumnezeu.”

PROCES – VERBAL
al ședintei ordinare a Consiliului Local al orașului Călimănești, județul Valcea desfășurată în data de 28.12.2017

Ședința a început la orele 16,00.
Convocarea ședinței a fost făcută de către primarul orașului, prin dispoziția nr.754/20.11.2017.
Participă la ședință, din cei 15 consilieri în funcţie, un număr de 14 consilieri (lipsește domnul consilier Amuzan Ilie), domnul primar Florinel Constantinescu, doamna Nistor Maria Simina, secretarul Orașului Călimănești.
Ședinta este deschisă de către președintele de ședință domnul consilier Dinică Răzvan Codruț.
Secretarul orașului Călimănești doamna Nistor Maria Simina informează plenul că este întrunit cvorumul astfel încât ședința este legal constituită și își poate desfășura lucrările.
În continuare se dă citire ordinii de zi:
– Aprobarea proceselor verbale ale ședințelor din datele de 29.11.2017 (ședință ordinara) și 13.12.2017 (ședință extraordinară).
1. Raport și proiect de hotărâre privind aprobarea zonării intravilanului și extravilanului orașului Călimănești – iniţiator primarul oraşului Călimăneşti – Dr. Florinel Constantinescu.
2. Raport și proiect de hotărâre privind stabilirea și aprobarea nivelului impozitelor, taxelor și a altor sume cuvenite bugetului local pentru anul 2018 – iniţiator primarul oraşului Călimăneşti – Dr. Florinel Constantinescu.
3. Raport și proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat al orașului Călimănești – iniţiator primarul oraşului Călimăneşti – Dr. Florinel Constanti-nescu.
4. Raport și proiect de hotărâre privind modificarea și completarea Anexei la Hotărârea Consiliului Local Călimănești nr.35/2011 privind însuțirea inventarului do-meniului public al Orașului Călimănești – iniţiator primarul oraşului Călimăneşti – Dr. Florinel Constantinescu.
5. Raport și proiect de hotărâre privind aprobarea Planului de activități al Serviciului Turism, Cultură, Agrement pentru anul 2018 – iniţiator primarul oraşului Călimăneşti – Dr. Florinel Constantinescu.
6. Raport și proiect de hotărâre privind aprobarea Calendarului manifestări-lor cu cartea al Bibliotecii ”A.E.Baconsky” Călimănești pentru anul 2018 – iniţiator primarul oraşului Călimăneşti – Dr. Florinel Constantinescu.
7. Raport și proiect de hotărâre privind aprobarea contului de execuție al bu-getului local la data de 15 decembrie 2017 – iniţiator primarul oraşului Călimăneşti – Dr. Florinel Constantinescu.
8. Întrebări, interpelări, petiţii şi informarea consilierilor locali.
Domnul președinte de ședință Dinică Răzvan Codruț supune spre aprobare procesul-verbal al ședinței ordinare din data de 29.11.2017 și întreabă dacă sunt obiecțiuni la acest proces-verbal. Se supune la vot, fiind aprobat în unanimitate, respectiv 14 voturi „pentru”.
Domnul președinte de ședință Dinică Răzvan Codruț supune spre aprobare procesul-verbal al ședinței extraordinare din data de 13.12.2017 și întreabă dacă sunt obiecțiuni la acest proces-verbal. Se supune la vot, fiind aprobat în unanimitate, respectiv 14 voturi „pentru”.
Se supune la vot ordinea de zi: 14 voturi “pentru“ dintr-un nr.de 14 consilieri prezenți.
Se trece la punctul 1 de pe ordinea de zi „Raport și proiect de hotărâre privind aprobarea zonării intravilanului și extravilanului orașului Călimănești – iniţiator primarul oraşului Călimăneşti – Dr. Florinel Constantinescu”.
Comisia juridica – aviz favorabil
Comisia buget-finanțe – aviz favorabil
Comisia cultură – aviz favorabil
Se ia act de avizul de legalitate al secretarului orașului Călimănești care este ”favorabil”.
Președintele de ședință întreabă dacă sunt discuții, propuneri, amendamente la acest punct.
Se supune la vot acest proiect de hotărâre, fiind votat cu un numar de 14 voturi „pentru” din totalul de 14 consilieri prezenti: adoptându – se hotărârea nr. 109/2017.
Se trece la punctul 2 de pe ordinea de zi „Raport și proiect de hotărâre privind stabilirea și aprobarea nivelului impozitelor, taxelor și a altor sume cuvenite bugetului local pentru anul 2018 – iniţiator primarul oraşului Călimăneşti – Dr. Florinel Constantinescu”.
Comisia juridica – aviz favorabil
Comisia buget-finanţe – aviz favorabil
Comisia cultură – aviz favorabil
Se ia act de avizul de legalitate al secretarului orașului Călimănești care este ”favorabil”.
Președintele de ședință întreabă dacă sunt discuții, propuneri, amendamente la acest punct.
Domnul consilier Vlad Romeo:
– Nu înțelege modul de calcul pentru impozitul pe clădiri (doamna Pripas Georgeta explică modul de calcul);
Domnul consilier Dinică Răzvan Codruț:
– Pentru clădirile nerezidențiale este o creștere dublă de la 0,4 la 0,8 (domnul pri-mar face precizarea că evaluările clădirilor trebuie făcută corect, să fie atacate în instanță).
Proiectul de hotărâre a fost votat cu un numar de 12 voturi „pentru” și 2 ”abțineri” (Dinică Răzvan Codruț și Ciprian Magheru) din totalul de 14 consilieri prezenti: adoptându – se hotărârea nr.110/2017.
Se trece la punctul 3 de pe ordinea de zi ”Raport și proiect de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a serviciilor publice de ad-ministrare a domeniului public și privat al orașului Călimănești – iniţiator primarul ora-şului Călimăneşti – Dr. Florinel Constantinescu”.
Comisia juridica – aviz favorabil
Comisia buget-finanţe – aviz favorabil
Comisia cultură – aviz favorabil
Se ia act de avizul de legalitate al secretarului orașului Călimănești care este ”favorabil”.
Președintele de ședință întreabă dacă sunt discuții, propuneri, amendamente la acest punct.
Proiectul de hotărâre a fost votat cu un numar de 14 voturi „pentru” din totalul de 14 consilieri prezenti, adoptându –se hotărârea nr.111/2017.
Se trece la punctul 4 de pe ordinea de zi „Raport și proiect de hotărâre privind modificarea și completarea Anexei la Hotărârea Consiliului Local Călimănești nr.35/2011 privind însușirea inventarului domeniului public al Orașului Călimănești – iniţiator primarul oraşului Călimăneşti – Dr. Florinel Constantinescu”.
Comisia juridica – aviz favorabil
Comisia buget-finanţe – aviz favorabil
Comisia cultură – aviz favorabil
Se ia act de avizul de legalitate al secretarului orașului Călimănești care este ”favorabil”.
Proiectul de hotărâre a fost votat cu un numar de 14 voturi „pentru” din totalul de 14 consilieri prezenti, adoptându – se hotărârea nr.112/2017.
Se trece la punctul 5 de pe ordinea de zi ”Raport și proiect de hotărâre pri-vind aprobarea Planului de activități al Serviciului Turism, Cultură, Agrement pen-tru anul 2018 – iniţiator primarul oraşului Călimăneşti – Dr. Florinel Constantinescu”.
Comisia juridica – aviz favorabil
Comisia buget-finanţe – aviz favorabil
Comisia cultură – aviz favorabil
Se ia act de avizul de legalitate al secretarului orașului Călimănești care este ”favorabil”.
Proiectul de hotărâre a fost votat cu un numar de 14 voturi „pentru” din totalul de 14 consilieri prezenti, adoptându – se hotărârea nr.113/2017.
Se trece la punctul 6 de pe ordinea de zi ”Raport și proiect de hotărâre pri-vind aprobarea Calendarului manifestărilor cu cartea al Bibliotecii ”A.E.Baconsky” Călimănești pentru anul 2018 – iniţiator primarul oraşului Călimăneşti – Dr. Florinel Constantinescu”.
Comisia juridica – aviz favorabil
Comisia buget-finanţe – aviz favorabil
Comisia cultură – aviz favorabil
Se ia act de avizul de legalitate al secretarului orașului Călimănești care este ”favorabil”.
Proiectul de hotărâre a fost votat cu un numar de 14 voturi „pentru” din totalul de 14 consilieri prezenti, adoptându – se hotărârea nr.114/2017.
Se trece la punctul 7 de pe ordinea de zi ”Raport și proiect de hotărâre pri-vind aprobarea contului de execuție al bugetului local la data de 15 decembrie 2017 – iniţiator primarul oraşului Călimăneşti – Dr. Florinel Constantinescu”.
Comisia juridica – aviz favorabil
Comisia buget-finanţe – aviz favorabil
Comisia cultură – aviz favorabil
Se ia act de avizul de legalitate al secretarului orașului Călimănești care este ”favorabil”.
Proiectul de hotărâre a fost votat cu un numar de 14 voturi „pentru” din totalul de 14 consilieri prezenti, adoptându – se hotărârea nr.115/2017.
Se trece la punctul 8 de pe ordinea de zi ”Întrebări, interpelări, petiţii şi in-formarea consilierilor locali”.
Domnul consilier Boriceanu Constantin:
– SC CĂLIMĂNEȘTI SERV SRL este al Consiliul Local Călimănești, nu a pre-zentat un raport de activitate, când ies din insolvență.
Este prezent la ședință domnul comandant al Poliției Orașului Călimănești, Salan Gabriel, care vine cu o propunere pentru Consiliul Local în legătură cu amenzile plătite la bugetul local de către contravenienți (cei depistați că au depășit limita de vite-ză). Această propunere constă în achiziționarea unui aparat special (pistol radar foarte eficient, acest aparat constând 600 – 700 milioane lei). Domnul primar face precizarea că poate fi inițiat un proiect de hotărâre în acest sens.
Drept pentru care s-a încheiat prezentul proces – verbal în două exemplare (unul pentru dosarul de ședință, iar celălalt pentru afișare).
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR,
DINICĂ RĂZVAN CODRUȚ Jurist NISTOR MARIA SIMINA

 

Descarca in PDF: PROCES VERBAL AL SEDINTEI C.L. DIN 28.12.2017

Horezu a scazut impozitele locale ! Iata ca se poate !

Asa cum spunem in nenumarate randuri, taxele si impozitele In Romania sunt la un nivel destul de mare in comparatie cu alte state europene si in comparatie cu veniturile cetatenilor. Asta din cauza unei legislatii necorelate cu realitatea, dar si a nepasarii unor primari si consilii locale, a impotentei lor de a genera o dezvoltare durabila a localitatilor pe care le gestioneaza prin alte mijloace economice.

Din fericire, mai exista si primari si consilii locale care judeca altfel si au o alta strategie pentru comunitatea lor. Isi duc la indeplinire ceea ce au promis oamenilor.

Felicit pe aceasta cale pe primarul orasului Horezu Nicolae Sardarescu si intreg consiliu local pentru scaderea impozitelor. In acelasi timp rog administratia orasului Calimanesti, pe primarul Florinel Constantinescu si intreg consiliul local sa ia exemplul acestora !

„Impact real: Se vor mări taxele şi impozitele la Horezu, în 2018?

Nicolae Sărdărescu: Vom reduce taxele şi impozitele, practic le vom duce la nivelul anului 2014 pentru că se poate, şi aşa am promis. Am scăzut anul trecut pentru zona urbană, şi acum vom scădea şi în zona urbană, şi în cea rurală. Începând cu 1 ianuarie 2018 vom scădea semnificativ taxele şi impozitele aferente terenurilor atât în oraş, cât şi în satele aparţinătoare. Adică, de la 160 de lei, cât era impozit pentru 400 de metri plus construcţii se reduce la 6 lei.

Impact real: Ce va însemna această scădere semnificativă a taxelor şi impozitelor pentru bugetul local?

Nicolae Sărdărescu: Cu ce am scăzut până acum şi cu ce mai scad înseamnă în jur de 7 miliarde de lei vechi anual. Am făcut calcule şi putem face acest lucru. Ni s-au transmis câteva observaţii şi de la Prefectură, am auzit discuţii şi de la alţi primari din jurul nostru că la Horezu nu am mărit salariile decât cu 15% pentru angajaţii primăriei. Am chemat angajaţii şi le-am explicat că 30% din total venituri trebuie să rămână pentru dezvoltare, iar salariile şi cheltuielile pentru funcţionare se duc până la maximum 70%. Ceilalţi primari au alocat toate veniturile pentru salarii. Acum, scăzându-le veniturile, vor avea probleme şi cu plata salariilor. Eu am mai luat o măsură, să creştem veniturile. Cum? Prin angajări, concesiuni şi închirieri de spaţii. Numai anul trecut, o singură firmă care a venit la Horezu mi-a adus venituri la buget care să acopere reducerile taxelor şi impozitelor aferente anului trecut. Şi anul viitor două-trei firme vor mări numărul de angajaţi, care va însemna un surplus la bugetul local şi încă două firme şi-au manifestat intenţia de a-şi deschide o afacere la Horezu, ceea ce va însemna noi locuri de muncă şi, implicit, bani la bugetul local.”

Material preluat din ziarul Impact Real.

SEDINTA EXTRAORDINARA A C.L. CALIMANESTI DIN 10.01.2014

Buna ziua,

In primul rand   BINE V-AM REGASIT in noul an 2014, care imi doresc sa se faca simtit in viata noastra a tuturor cu schimbari pozitive, atat la nivel privat cat si in plan public.

Incepem activitatea in consiliul local, asadar Vineri 10.01.2014, orele 16,00 a avut loc prima sedinta  a Consiliului Local Calimanesti (extraordinara), care a avut pe ordinea de zi doua puncte dezbatute si votate astfel:CL 2

1. Proiect de hotarare privind stabilirea si aprobarea nivelului impozitelor, taxelor si altor sume cuvenite bugetului local pentru anul 2014. Acest proiect a fost votat de catre toti consilierii cu exceptia subsemnatului. Acest lucru pentru ca am fost nemultumit asupra anexei 4 cu privire la taxa pentru cultura si sport asupra careia am depus un amendament care bineinteles a fost respins. Dar cu privire la acest aspect am sa revin cu un nou articol mai detaliat in perioada urmatoare.

2. Proiect de hotarare privind darea in administrare „Scolii Gimnaziale Serban Voda Cantacuzino Calimanesti a „SALII DE SPORT” din Calimanesti. Proiectul a fost votat cu unanimitate de voturi.

Dupa finalizarea sedintei au existat si cateva disensiuni intre subsemnatul si primarul orasului care nu este de acord cu activitatea si transparenta pe care eu o practic in relatia cu cetateanul, doreste sa fie nestingherit in functia pe care o are, nederanjat, ba chiar mai mult, nu stiu de ce, unii dintre cei care ajung in functii de acest gen isi pierd ratiunea si se cred stapani, regi, imparati sau mai stiu eu ce, uitand ca aceste functii sunt vremelnice !

Dar cu mai multe detalii asupra acestor disensiuni, asupra jicnirilor care mi-au fost aduse, asupra a ceea ce ne da voie regele sa facem, sau nu,  am sa revin cu un nou articol in perioada urmatoare.

Pe curand !

DIFERENTA IMPOZITE ROMANIA-SPANIA

In curand am sa revin cu un articol complet in care voi detalia diferente majore intre ceea ce plateste un cetatean in Spania, atat la impozitele pe mijloace auto si imobiliare cat si pentru facturile la utilitati.

Veti constata diferente uriase, desi nu exista termeni de comparatie intre conditiile pe care le au cetatenii de acolo si noi. Dar cum se spune  „traim in Romania unde totul este posibil !”

Pe curand !

INSOLVENTA PRIMARIILOR – O ALTA GASELNITA

O noua gaselnita a creierelor noastre a aparut pe piata, aceea ca unitatile administrativ-teritoriale vor putea intra in proces de insolventa exact ca orice alt agent economic, dupa ce un act normativ care prevede acest lucru a fost publicat in Monitorul Oficial. Totusi, specialistii in domeniu , estimeaza ca cererile creditorilor de a obtine insolventa primariilor vor fi destul de rare,  avand in vedere conditiile care trebuie indeplinite pentru initierea acestei proceduri.INSOLVENT

Expertii estimeaza ca  cererile creditorilor de a obtine insolventa primariilor vor fi destul de rare, din moment ce procedura poate fi deschisa la cererea primarilor (in cazul primariilor) sau a presedintilor consiliilor judetene (in cazul judetului), ori de catre un creditor sau un grup de creditori, cu o creanta totala ce depaseste 50% din bugetul unitatii.

Potrivit speicialistilor, acest plafon ce conditioneaza intrarea in insolventa credem ca va constitui un impediment major pentru creditorii ce doresc sa ceara deschiderea procedurii. In cazul in care datoriile depasesc 15% din bugetul general si sunt mai vechi de 90 de zile, administratia respectiva se considera in criza financiara.

Ordonanta, care completeaza articolele existente in Legea finantelor publice locale, creeaza acum un cadru legislativ care permite primariilor si altor unitati administrative restructurarea activitatii, fara ca aceasta sa inceteze. Una dintre problemele pe care le vedem este aprobarea planului de redresare, care este mai complicata decat in cazul companiilor. Planul trebuie sa treaca prin numeroase avize, iar daca o aprobare lipseste, in lipsa unei sanctiuni exprese, acesta trebuie refacut ori de cate ori este necesar pentru a intruni conditiile impuse de forul caruia i se cere avizul sau aprobarea. Teoretic, aceasta refacere ar putea dura la infinit, ceea ce reprezinta un risc – ca insolventa unitatii sa nu poata fi depasita, si in final aceasta lege sa nu fie un remediu real la problema arieratelor.

„Actorii” care iau parte sau au legatura cu insolventa unei unitati administrativ teritoriale sunt afectati in moduri diferite, astfel:

  • Autoritatea administrativ-teritoriala. In principiu, aceasta are numai avantaje. Aceasta nu mai poate fi executata silit, nu mai acumuleaza penalitati si dobanzi pentru creantele neachitate la termen, iar planul de redresare poate micsora datoriile prin reesalonare sau stergerea lor. Masurile luate de administratorul judiciar au scopul de a redresa situatia din punct de vedere patrimonial.
  • Cetatenii. Unitatea administrativ teritoriala nu isi inceteaza activitatea, serviciile publice esentiale nu pot fi intrerupte, insa ar putea fi instituite taxe si impozite suplimentare pana la incetarea starii de insolventa.
  • Salariatii. Planul de redresare poate prevedea reduceri de personal.
  • Beneficiarii serviciilor publice esentiale. Serviciile publice esentiale nu pot fi intrerupte. Atat administartorul judiciar, cat si ordonatorul principal de credite trebuie sa ia toate masurile pentru a mentine aceste servicii in functiune.
  • Contractantii ce au contracte in derulare. Contractele in derulare pot fi mentinute sau denuntate unilateral de catre administratorul judiciar cu aprobarea autoritatii deliberative;
  • Furnizorii de utilitati (electircitate, gaze, apa, telecomunicatii) ai unitatii. Acestia nu pot refuza furnizarea serviciilor pe perioada insolventei, chiar daca unitatea are datorii anterioare neachitate. Datoriile acumulate in timpul procedurii vor trebui platite la scadenta. Totusi, legea nu distinge cele doua situatii si, prin urmare, teoretic, furnizarea utilitatilor nu poate fi intrerupta chiar daca valoarea acestora nu este achitata nici macar in timpul procedurii;
  • Creditorii unitatii administrative. Creantele curente din timpul procedurii vor fi platite la data scadenta, in timp ce creantele anterioare intrarii in insolventa vor putea fi esalonate la plata sau chiar reduse total sau partial. In timpul procedurii, unitatea nu poate fi executata silit sau actionata in judecata.
  • Ordonatorul principal de credite. Va avea atributiile limitate doar la activitatea financiara si de gestiune a activelor unitatii si va fi supravegheat de administratorul judiciar. In anumite conditii, aceste atributii pot fi suspendate si exercitate de catre administratorul judiciar.
  •  Autoritatea deliberativa. Hotararile si dispozitiile acesteia (Consiliul Local sau Consiliul Judetean) privind operatiunile financiare si cele care se refera la patrimoniu vor trebui avizate de catre administratorul judiciar.

Insolventa se desfasoara sub controlul unui judecator sindic, care constata existenta starii si numeste un administrator judiciar. Criteriile desemnarii acestuia nu sunt mentionate in lege, iar numirea administratorului care se va ocupa de caz ramane la alegerea judecatorului.

Puterile administratorului judiciar sunt mai mici decat in cazul procedurii insolventei societatilor comerciale. Acesta doar propune autoritatilor denuntarea unor contracte si nu poate intocmi singur planul de redresare. Planul se face impreuna cu ordonatorul principal de credite si este necesara inclusiv avizarea lui de catre Directiile Generale ale Finantelor Publice si de catre Camera de Conturi. Planul nu poate avea o perioada de aplicare mai mare de 3 ani si poate sa prevada reesalonara datoriilor si, in anumite conditii, chiar reducerea acestora.

Dupa deschiderea procedurii, unitatile administrativ-teritoriale nu pot sa creasca cheltuielile, sa infiinteze servicii noi, sa plateasca datorii anterioare, sa imprumute fonduri noi sau sa angajeze personal suplimentar fara avizul administratorului judiciar. Pe toata perioada insolventei, serviciile publice esentiale vor fi in continuare furnizate cetatenilor. Insa, pe durata aplicarii planului se pot institui taxe si impozite suplimentare, pana la incetarea starii de insolventa.   Dar ce mai conteaza cateva taxe pe langa cele existente !!! Ce mai conteaza ca legile se bat cap in cap, ma refer la Legea 215 privind administratia publica locala care acum este calcata in picioare. Nu primarul, nici consilierii locali sau judeteni, dupa caz, vor fi cei care hotarasc administrarea patrimoniului unei localitati si care au fost legitimati prin votul cetatenilor, ci un administrator judiciar ! Fratilor, in ce lume traim ???

Pe curand !

CALIMANESTI INCOTRO ???

  Buna ziua,

            O noua zi, o noua saptamana, o noua primavara care ne gaseste, pe an ce trece, mai saraci, mai tristi, mai necajiti si impovarati de biruri care mai de care. Am fi avut pretentia sa putem schita macar un zambet timid, dar….din pacate nu avem motive si ramanem in continuare dezamagiti de situatia actuala si de faptul ca dupa 23 de ani de tranzitie, o ducem tot mai rau.

Dar revenind la activitatea noastra in plan local, stiti foarte bine ca in fiecare zi de Luni intre orele 10,00-12,00, personal tin audiente ale consilierului local, asa cum prevede legea si asa cum am promis alegatorilor.

Insa de aceasta data nu am avut parte de audiente cu probleme. A fost una singura, o persoana foarte revoltata si pe buna dreptate, care nu mai suporta modul in care administratia publica locala isi face datoria fata de cetatenii acestui oras. Nu mai suporta pentru ca de-a lungul a 10 ani de cand a venit in Calimanesti si a investit intr-o societate comerciala, observa cum putin cate putin, resursele financiare scad, cheltuielile cresc iar veniturile sunt din ce in ce mai mici.

Nu mai suporta pentru ca si-a dat seama ca administratia locala nu face nimic pentru a incuraja firmele mici si mijlocii. Administratia Publica Locala nu are o STRATEGIE DE DEZVOLTARE  economica a acestui oras, lasand mediul privat sa se descurce fiecare cum poate.

M-am simtit neputincios in fata domnului care a simtit poate nevoia sa-si descarce amarul si nu am avut sa-i dau multe raspunsuri pentru ca si eu precum multi altii din acest oras, ne regasim in aceeasi situatie.

Ceea ce am putut sa-i raspund, a fost rugamintea sa mearga in audienta la actualul primar si sa-i spuna in aceleasi cuvinte ceea ce mi-a spus si mie.

Pe de alta parte, primarul tocmai s-a intors din Grecia de la un congres pe teme de agricultura, unde a fost insotit de o delegatie compusa din 33 de specialisti. Probabil ca in urma acestei deplasari exista speranta implementarii vreunei strategii inspirate de la vecinii nostri. De la 33 de specialisti, numai cate o solutie de fiecare, avem 33 de solutii pentru a fi implementate in orasul Calimanesti. Dar poate eu ma insel si au identificat mai multe, ceea ce ar fi spre binele tuturor !

Tocmai din aceste motive, am alaturat mai jos si discursul primarului la acest eveniment.

NOUL REGULAMENT PRIVIND PASUNATUL

Buna ziua, 

  In urma sedintei de consilu din data de 27.01.2013, am ramas dator cu cateva date referitoare la noul REGULAMENT PRIVIND ORGANIZAREA PASUNATULUI PE RAZA ORASULUI CALIMANESTI.aa

Acest material a mai fost introdus pe ordinea de zin din data de 28.11.2012, dar a fost retras de catre initiator.

Mai jos am sa va prezint regulamentul propus de catre primarul orasului, dar nu inainte de a va face si cateva comentarii cu privire la dezbaterea acestuia.

In urma analizei acestui proiect de hotarare, precum si in urma mesajelor primite de la dumneavoastra, am intocmit un amendament la cateva articole din acest regulament, in scopul de a imbunatati acest proiect, astfel incat sa raspunda nevoilor si posibilitatilor celor care mai detin animale in Calimanesti.

Unele dintre punctele amendamentului meu nu au trecut de comisia din care fac parte, insa au fost si puncte care au fost sustinute de catre toti membrii comisiei.

Nu am sa detaliez acum fiecare punct, ci am sa detaliez doar unul care va intereseaza cel mai mult, si anume cel care priveste taxele propuse. Am propus ca toate categoriile de animale sa le clasificam diferentiat, adica tinere si adulte, astfel, solicitantul sa aiba o flexibilitate in ceea ce priveste suma totala pe care o va plati. In acelasi timp am propus reducerea taxelor propuse de catre primarul Florinel Constantinescu, de la 50 la 30 lei pentru bovine si cabaline adulte, de la 20 la 15 lei la cele tinere si asa mai departe conform anexei de mai jos.

Bineinteles ca primarul a incercat prin tot felul de tertipluri sa convinga consiliul sa nu voteze amendamentul propus de mine, supunand la vot chiar de doua ori acest punct, dar fara sorti de izbanda. Acest lucru demonstreaza, pe de-o parte rautatea de care da dovada actualul primar atunci cand altcineva vine cu niste propuneri clare si benefice populatiei, dar pe de alta parte, interesul si maturitatea de care da dovada o parte dintre consilierii locali, atunci cand este in joc soarta cetatenilor acestui oras. Nu pot decat sa le multumesc pentru acest lucru si sa-i asigur ca si eu voi proceda la fel atunci cand unul dintre acestia va propune solutii de imbunatatire sau chiar proiecte de hotarari menite sa vina in sprijinul cetatenilor orasului Calimanesti, indiferent de apartenenta politica.

Acestea sunt taxele reduse propuse in amandamentul meu si aprobate de catre consiliul local:

CATEGORIA DE ANIMALE

TAXA (lei pe cap de animal)

– bovine şi cabaline adulte

30

–  bovine şi cabaline tinere

15

– ovine şi caprine adulte

10

– ovine şi caprine tinere

5

REGULAMENT  PRIVIND ORGANIZAREA PĂȘUNATULUI PRECUM ȘI EXPOATAREA PAJIȘTELOR ȘI A PĂȘUNILOR DE PE RAZA ADMINISTRATIV  TERITORIALĂ A  ORAȘULUI  CĂLIMĂNEȘTI. (Florinel Constantinescu)

I.    PRINCIPII   GENERALE                        

Art.1. Prevederile prezentului regulament stabilesc dreptului și obligațiile deținătorilor de animale privind regimul de pășunat  precum și reguli de exploatare a pajiștilor și pășunilor de pe teritoriul administrativ al orașului Călimănești.

Art. 2  Regulamentul stabilește  obligațiunile  deținătorilor de animale, persoane fizice și juridice care au domiciliul sau reședința în orașul Călimănești, privind înregistrarea animalelor deținute în gospodărie la Biroul agricol  din cadrul Primăriei  Călimănești, precum și alte drepturi și obligațiuni legate de deținerea animalelor.

CAP. II   ORGANIZAREA  PĂȘUNATULUI

Art. 3.  Pășunatul  se execută sub formă organizată. Orice altă formă de deținere a animalelor se consideră pășunat clandestin și contravine prevederilor prezentului regulament.

Art.4 (1) Pășunatul se efectuează pe pășunile aflate în proprietatea privată a orașului, a composesoratelor pe baza unui  contract   de pășunat care este întocmit conform prezentului regulament.

(2) Pe baza  solicitărilor bine justificate, cu aprobarea Primăriei orașului  Călimănești se poate organiza pășunatul  și pe fânețele montate neutilizate pentru cosit, dacă există acordul scris al proprietarilor, iar efectivul de animale nu depășește limitele stabilite de lege, adică echivalent cu o vacă furajeră la hectar.

(3) Pe tot timpul anului este interzis pășunatul în afara amplasamentului stabilit prin contractul de pășunat .

(4) Modelul contractului de pășunat prin anexa nr.1  face parte integrantă din

prezentul Regulament.

Art.5  Deținătorii de bovine, ovine și cabaline pot solicita pentru sezonul de păscut terenuri din pășunile existente pe raza orașului Călimănești.

Art.6 Solicitarea terenurilor pentru pășunat se efectuează de către președintele asociației crescătorilor de bovine, președintele asociației crescătorilor de ovine, reprezentanții grupurilor de gospodări sau de către șefii de stână.

Art.7  (1) Solicitarea trebuie depusă în scris la Primăria  orașului Călimănești până la data de  01 martie al anului  în care se organizează pășunatul.

(2)     În cazul închirierii de terenuri de la proprietarii particulari și composesorate, la solicitarea depusă la Primărie se va anexa contractul încheiat cu proprietarii terenurilor.

Art. 8  Pe baza actelor depuse și după verificarea acestora  Primăria  prin compartimentul de specialitate va emite o autorizație de pășunat pentru terenurile solicitate. Modelul autorizației prin anexa nr.2 face parte integrantă din prezentul Regulament.

Art. 9   Sezonul de pășunat începe de la 01 mai și se desfășoară până la 01 noiembrie în cazul bovinelor și 24 aprilie  la 25 noiembrie în cazul ovinelor.

Art.10  Părăsirea locului desemnat pentru păscut este interzisă înainte de data de 01 octombrie al anului în curs, cu excepția următoarelor cazuri :

a)     În cazul  în care datorită secetei, pe trupul de pășune stabilită în contract, se manifestă lipsa de apă și a hranei. În acest caz se va adresa Primăriei pentru modificarea  autorizației de pășunat cu cosemnarea  noului amplasament. Acest demers trebuie precedat  de un raport întocmit de o comisie formată din reprezentantul  Primăriei,reprezentantul proprietarului de pășune și reprezentantul proprietarilor de animale.

b)    După 15 septembrie turmele, a căror pășune se situează în mijlocul fondului forestier sau în imediata apropriere de acestea, pot părăsii locul desemnat cu anunțarea prealabilă a Primăriei pentru desemnarea unui alt loc de pășunat.

Art. 11   Este interzis pășunatul pe toată durata a anului pe fânețele și culturilor agricole, pe tot teritoriul orașului Călimănești.

Art.12 (1) Deținătorii de pășuni în contractele de pășunat stabilesc taxele de pășunat pentru fiecare categorie de animale. Aceste taxe se  aprobă de Consiliul Local.            .

(2) De asemenea deținătorii de pășuni pot solicita de la chiriași depunerea unor garanții bănești de bună gestiune a pășunilor

Art.13  Nerespectarea prevederilor prezentului regulament constituie contravenție și se sancționează conform prevederilor cap., din prezentul Regulament.

        CAP. III   OBLIGAȚIILE DEȚINĂTORILOR DE ANIMALE

Art. 14    Deținătorii  de animale, persoane fizice și juridice  cu domiciliul sau reședința  în orașul Călimănești :

a)     Să înregistreze la Biroul  agricol efectivele de animale;

–  3 –

b)    Să actualizeze datele declarate la Biroul agricol în cazul în care s-a schimbat numărul de animale;

c)     Să înregistreze animalele conform OUG 127/2003, OUG 49/2006,  Legea 514/2006 ;

d)    Să efectueze pășunatul numai pe terenul stabilit în autorizația de pășunat;

e)     Să nu lase nesupravegheate animalele pe pășune;

f)      Să achite amenda  în cazul în care animalul din proprietatea sa a fost găsit în afara terenului desemnat pentru pășunat, în intervalul de 48 ore.

CAP. IV OBLIGAȚIILE PĂSTORILOR ȘI RESPONSABILILOR  DE TURME

Art.15  Responsabilii de turme sunt obligați :

a)     Să  încheie contract de pășunat cu deținătorii pășunilor, conform prevederilor prezentului Regulament;

b)    Să respecte întocmai prevederile referitoare  la sezonul de pășunat și amplasamentul de pășunat ;

c)     Răspunde material pentru pagubele produse de animalele lăsate  la grija lui ;

d)    Răspunde  material pentru pagubele  produse de animale din neglijența angajaților săi.

e)     Răspunde  material pentru integritatea și sănătatea animalelor lăsate la grija lui.

f)      Are obligația să efectueze lucrări de îmbunătățire pe trupurile de pășune primite în administrare după cum urmează :

–  curățírea suprafețelor de pășuni de buruieni.

– nivelarea mușuroielor.

–  strângerea pietrelor și a resturilor vegetale de pe pășunea  închiriată.

–  schimbarea coșarelor din trei în trei zile.

CAP. V  OBLIGAȚIILE  CONSILIULUI  LOCAL

 Art.16.  Să emite în termen de 10 zile de la înregistrarea autorizația de pășunat în cazul în care toate formalitățile și  demersurile corespund prevederilor prezentului  Regulament.

Art. 17   Să acorde  sprijin prin compartimentul agricol de specialitate în evaluarea pagubelor produse de animale.

Art.18    Să aplice sancțiuni împotriva celor care nu respectă prevederile prezentului Regulament.

CAP.VI   SANCȚIUNI ȘI CONTRAVENȚII   

Art.19   În spiritul prezentului Regulament  coroborat cu prevederile  Legii nr.72/2002, Legea zootehniei constituie infracțiune următoarele fapte :

–    distrugerea unor loturi semincere prin pășunat, cosit sau pe altă cale se pedepsește cu închisoarea de la 2 luni la 2 luni.

Art.20   În spiritul prezentului  Regulament constituie contravenții următoarele fapte :

a) –  începerea  pășunatului fără contractul de pășunat, autorizație de pășunat                   aprobat/ emis de Primăria Călimănești.

b) – nerespectarea amplasamentului stabilit pentru pășunat prin contractul de pășunat ;

c) – nerespectarea perioadei de pășunat sau părăsirea amplasamentului stabilit înainte de data stabilită prin prezentul Regulament.

d) – acceptarea în turme a animalelor străine (din afara orașului) fără aprobarea autoritățile locale.

e ) – lăsarea nesupravegheată a animalelor pe terenurile cultivate.

f) -neprezentarea și nedeclararea  pentru identificarea, individualizarea și înregistrarea animalelor.

g) – efectuarea pășunatului cu un efectiv mai mare decât cel stabilit în autorizația de pășunat.

Art.21 (1) Comiterea faptelor prevăzute la art.20 literele a),b) și c) la prezentul Regulament constituie contravenții și se sancționează cu amendă de 1000-2500 lei, faptele prevăzute la art.20, literele d),f) și g) se sancționează cu amendă de 500 – 1500 lei.

Art. 22 (2)  Animalul nesupravegheat  depistat pe terenurile cultivate, va fi mânat de către persoana (persoanele) care l-au depistat spre un loc desemnat în acest sens, iar proprietarului se va aplica o sancțiune sub formă de taxă globală după cum urmează :

bovine adulte 50 lei

viței  – 15 lei

ovine, caprine – 10 lei.

(2) Dacă proprietarul animalului reținut nu se prezintă pentru achitarea taxei de gloabă în timp de 24 ore, animalul va fi valorificat prin abator specializat, iar contravaloarea va intra în bugetul local al comunei.

(3) Vânzarea animalelor se va face de către o comisie desemnată de primarul orașului prin dispoziție. Din comisie vor face parte două persoane din aparatul de specialitate al primarului și trei consilieri.

(4)  Sancțiunile se aplică de către  persoanele care fac parte din corpul de control al primarului.

Art.23.  Neîndeplinirea obligațiilor de către păstori și responsabilii de turme, prevăzute la art.15 din prezentul  Regulament se pedepsește cu amendă cuprinsă între 1000- 2500 lei.

Art.24.  Aplicarea  sancțiunilor prevăzute la art.21,22 și 23 din prezentul regulament se aplică de către organele de specialitate ale Primăriei Călimănești  numiți  prin dispoziția primarului.

  CAP. VI  DISPOZIȚII FINALE ȘI TRANZITORII

Art. 25.  (1)  La propunerea primarului consiliul local poate transforma cuantumul contravenției constate în zile de muncă în folosul comunității.

(2) Valoarea unui zile muncă se calculează luându-se  ca bază de referință salariul minim  pe economie valabil la aceea dată.

(3)  Amenzile se fac venit la bugetul local.

Art.26. Prezentul Regulament  poate fi modificat prin hotărâre ale Consiliului Local.

TAXE  PENTRU PĂȘUNAT Pe anul 2012 – 2013

Taxele pentru  pășunat  pe izlazurile SEACA, ARBATU, DEALUL JARDIEI de pe raza orașului Călimănești :

1.      Taxă  pășunat  – bovine adulte    –  50 lei /animal

–   viței                 –  20 lei/animal

–   ovine, caprine  – 10 lei/animal

2.      Taxă folosire saivan  pe perioada de iarnă :

15. 10   – 31.03  –  400 lei    pentru   1   – 200 ovine

15. 03   – 31.03  –  800 lei    pentru  200 – 400  ovine

– 1000 lei   peste     400 ovine.

3.     Taxă  iernat pe izlaz perioada : 15.10  –  31.03.  –  400 lei

Taxele  pot fi modificate în fiecare an prin Hotărârea Consiliului Local.

Modelul de cerere il veti gasi in sectiunea FORMULARE TIPIZATE on-line al acestui blog.